Cine este Mădălina Tanasă?
Înainte de toate, sunt un om crescut într-o familie în care relația cu bunicii și cu mama a fost foarte profundă, iar de acolo vine și legătura mea cu literatura și cu poveștile. Primele mele imagini literare sunt legate de bunicul meu, care îmi spunea povești în copilărie. Țin minte și acum una dintre ele, despre o fată de împărat care avea un soare în spate. Acolo cred că s-a născut, fără să îmi dau seama atunci, fascinația mea pentru poveste și pentru puterea cuvintelor de a crea lumi și imagini care rămân cu tine toată viața.
Am urmat un liceu pedagogic, pentru că mi-au plăcut întotdeauna copiii și, mai ales, dialogul cu ei în jurul cărților. Mai târziu am studiat la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, specializarea română-engleză, pe care am absolvit-o în 2005. Pentru o perioadă am lucrat în învățământ, ca educatoare într-o grădiniță cu predare în limba engleză, însă drumul meu profesional s-a îndreptat ulterior spre mediul corporatist, unde lucrez și astăzi. A fost o experiență care m-a format foarte mult ca om și care, într-un mod neașteptat, mi-a dat și curajul de a începe să scriu.
Astăzi cred că toate aceste lumi din viața mea – familia, literatura, relația cu copiii, experiența profesională – se întâlnesc în ceea ce scriu și în felul în care încerc să construiesc punți între oameni, generații și povești.
Nu pot să vă ofer încă foarte multe detalii despre cel mai recent proiect literar al meu, pentru că romanul nu este finalizat complet. În acest moment mă aflu în etapa în care lucrez împreună cu editura la ultima variantă înainte de tipar. Pot spune însă că este un proiect foarte drag mie și că mă bucur enorm că el merge acum spre publicare la o editura prestigioasă.
Este un roman pentru copii, construit pornind din toată experiența acumulată în cadrul Clubului de Lectură al Casiei. În acești aproape trei ani de întâlniri lunare cu copiii, am avut șansa să înțeleg mai bine ce își doresc ei să găsească într-o carte: povești care să vorbească despre lumea lor, despre copiii de astăzi, despre fricile, curiozitățile și nevoia lor de aventură și apartenență. Mi-am dorit să scriu o carte care să îi facă să rămână în poveste până la final, curioși și implicați emoțional.
Romanul are o legătură foarte profundă cu Valea Bistriței, un loc de care m-am atașat foarte mult. Soțul meu își are originile aici, iar comunitatea m-a primit și m-a integrat ca pe unul de-al lor. Cred că tocmai de aceea această carte s-a născut firesc din relația mea cu oamenii și locurile de aici. Este o poveste inspirată substanțial din realitățile de pe Valea Bistriței, o aventură în care sunt implicați copii și care poartă foarte mult din spiritul acestei zone. Mai multe detalii voi putea împărtăși cu mare drag după apariția cărții. Până atunci, prefer să las povestea să își păstreze puțin misterul.
Relația mea cu literatura a existat dintotdeauna, însă multă vreme nu am avut curajul să scriu. Aveam impresia că literatura nu este rezervată unor oameni simpli ca mine, eu fiind nepoată de țărani. Momentul decisiv a venit în urma unei activități profesionale, când am lucrat la o broșură dedicată istoriei iluminatului public din Iași. Broșura a fost prezentată într-un eveniment al companiei la care lucrez, iar reacția oamenilor care citeau ceea ce realizasem eu mi-a dat curajul să încerc mai departe. Am venit acasă, am deschis laptopul și am început să scriu. Mai întâi fragmente autobiografice, apoi, în mod organizat, romanul Blestemul podului.
Care e sentimentul autorului după scrierea primului roman?
Cred că, după primul roman, apare în primul rând un sentiment de responsabilitate. În momentul în care trimiți o carte în lume, ea nu îți mai aparține doar ție. Devine parte din experiența emoțională a cititorilor și începe să trăiască prin felul în care este interpretată și simțită de fiecare dintre ei. Pentru mine, publicarea romanului Blestemul podului a venit și cu multă recunoștință: față de oamenii care și-au deschis sufletul și mi-au povestit fragmente din istoria familiilor lor, față de bunicii mei și față de cititorii care au primit această carte cu atâta emoție.
Ce înseamnă literatura pentru Mădălina Tanasă azi?
Literatura înseamnă pentru mine un mod de a conecta trecutul cu prezentul și de a înțelege mai profund oamenii și lumea în care trăim. Cred că istoria ne informează, dar literatura ne ajută să simțim. Prin literatură avem șansa să intrăm în viețile altor oameni, să le înțelegem durerile, fricile, speranțele și să devenim mai empatici. Astăzi simt literatura și ca pe o responsabilitate: aceea de a spune poveștile care riscă să fie uitate și de a da glas unor experiențe pe care mulți nu au avut curajul sau contextul să le mărturisească.
În același timp, din perspectiva activității mele cu copiii și a Clubului de Lectură al Casiei, simt că literatura este și un instrument extraordinar prin care cei mici pot evolua și se pot înțelege mai bine pe ei înșiși și pe ceilalți. Prin lectură, copiii au șansa să descopere experiențe diferite de ale lor, să învețe empatia, să își pună întrebări și să își construiască propria relație cu lumea. Mă bucur foarte mult că am ocazia să citesc astăzi atât de multă literatură pentru copii la care noi, generația noastră, nu am avut acces atunci când eram mici.
Și poate că tocmai aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale mele legate de scris și de lectură: faptul că simt că există loc în sufletul meu atât pentru povești grele, inspirate din realități precum războiul sau foametea, cât și pentru povești luminoase, pline de aventură și creativitate, care să îi apropie pe copii de literatură și să îi facă să iubească lectura.
Ce te-a determinat să abordezi literatura pentru copii?
Cred că apropierea mea de literatura pentru copii a venit firesc, din două direcții care s-au întâlnit foarte natural în viața mea. Pe de o parte, am avut dintotdeauna o relație foarte bună cu copiii – am urmat un liceu pedagogic, am lucrat o perioadă în învățământ și mereu mi-a plăcut dialogul cu cei mici, mai ales atunci când vine vorba despre cărți și povești. Pe de altă parte, experiența Clubului de Lectură al Casiei m-a ajutat enorm să înțeleg felul în care copiii citesc astăzi și ce își doresc să găsească într-o carte.
În toți acești ani petrecuți alături de copii, discutând lunar despre literatură, am realizat cât de important este ca ei să se regăsească în poveștile pe care le citesc, să simtă că literatura vorbește și despre lumea lor, despre fricile, curiozitățile, prieteniile și problemele lor reale. Cred foarte mult că primul contact cu literatura trebuie să fie unul luminos și sincer, pentru că doar așa îi putem apropia cu adevărat de lectură.
În același timp, mă bucur foarte mult că trăim într-o perioadă în care există atât de multă literatură valoroasă pentru copii și adolescenți, la care generația noastră nu a avut acces. Simt că scriind pentru copii completez într-un fel experiența mea literară: există în mine atât nevoia de a spune povești grele, despre memorie și război, cât și bucuria de a construi lumi pline de aventură, mister și creativitate pentru cei mici.
Clubul de Lectură al Casiei s-a născut dintr-o nevoie foarte simplă și foarte sinceră: dorința fiicei mele de a participa la un club de lectură pentru copii. La acel moment nu găseam în Iași un astfel de spațiu deschis publicului larg pentru categoria de vârstă 9 – 13 ani, așa că am decis să îl construim noi, împreună.
La început a fost un proiect mic, construit cu mult entuziasm și cu foarte mult devotament, dar în timp a devenit o comunitate extraordinar de frumoasă. În acești ani am crescut împreună cu copiii care vin la club: am început cu lecturi mai simple și mai ludice, iar astăzi discutăm cărți tot mai complexe, despre relații de familie, război, bullying, apartenență sau maturizare. Cred că cel mai valoros lucru este faptul că aici copiii învață să vorbească liber despre ceea ce simt și despre ceea ce citesc, fără teama de a greși.
Pentru mine, clubul este și o lecție continuă despre felul în care citesc copiii de astăzi. Datorită lor am înțeles mai bine ce îi atrage, ce îi emoționează și ce îi face să rămână aproape de literatură. Iar întâlnirile cu scriitorii contemporani și traducătorii pe care i-am avut invitați (Jo Cotterill, Matei Vișniec, Adina Popescu, Adina Rosetti, Laura Frunză, Loredana Voicilă) și colaborările cu FILIT sau cu Muzeul Literaturii Române au transformat acest proiect într-un spațiu viu, în care literatura nu mai pare ceva îndepărtat sau obligatoriu, ci o experiență reală și apropiată de viața lor.
Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat prin lectură este faptul că literatura ne ajută să ieșim din limitele propriei noastre experiențe de viață. Fără cărți, rămânem doar în interiorul lumii noastre, însă prin lectură avem șansa să trăim zeci sau sute de alte vieți, să înțelegem oameni foarte diferiți de noi și să devenim mai empatici.
Aș da mai departe și ideea că lectura nu trebuie transformată într-o obligație sau într-o probă de performanță intelectuală. Cred că fiecare om trebuie să își găsească acele cărți care îi vorbesc sincer și care îl ajută să se înțeleagă mai bine pe sine și pe ceilalți. Iar în cazul copiilor, cred că este foarte important să le oferim literatura potrivită vârstei și sensibilității lor, pentru că doar așa putem construi o relație autentică și de durată cu lectura.
Pentru mine, literatura a fost și rămâne un spațiu al întâlnirii dintre oameni, generații și experiențe de viață. Cred că aceasta este una dintre cele mai mari puteri ale ei: aceea de a ne face să ne simțim mai puțin singuri.
Un gând pentru cititori/un răspuns la o întrebare pe care nu am formulat-o încă.
Trăim într-o perioadă foarte grăbită, în care oamenii au din ce în ce mai puțin timp să stea cu adevărat față în față cu propriile emoții. Literatura rămâne unul dintre puținele spații în care mai putem face asta: un spațiu în care avem voie să încetinim, să simțim și să ne punem întrebări.
Mi-aș dori ca oamenii să nu aleagă cărțile în funcție de mode sau de presiunea socială, ci în funcție de ceea ce simt că au nevoie într-un anumit moment al vieții lor. Sunt convinsă că există o carte potrivită pentru fiecare vârstă, pentru fiecare etapă și pentru fiecare rană pe care o purtăm.
Poate că, într-o lume alertă și în continuă schimbare, literatura rămâne unul dintre puținele locuri în care oamenii mai au timp să stea cu adevărat unii lângă ceilalți.
Realizat de Ecaterina Carază
