Originar de pe meleagurile încărcate de legendă și istorie, Generalul de Brigadă Gheorghe Dascălu s-a născut la data de 16 aprilie 1949 în satul Poiana Răchiții ( astăzi Poiana Teiului, fostă Galu). A fost primul din cei șase copii (2 băieți și 4 fete) pe care i-a avut familia de gospodari Ioan (muncitor forestier) și Maria (casnică).
A absolvit Școala primară și gimnazială Galu în perioada 1956- 1964, apoi cursurile Liceului Mihail Sadoveanu Borca, clasele VIII-IX și apoi clasele X-XI de la Liceul Militar „” din Câmpulung Moldovenesc, unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, Paraschiva Piticar din aceeași localitate. A urmat apoi Școala Militară de Ofițeri Activi de Artilerie din Sibiu și Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme, specializarea Artilerie și Rachete (1966- 1971). A fost repartizat la Brigada de Artileria Bârlad (1971- 1973), unde s-a născut și primul său copil- fetița Grațiela. În anul 1974 a venit la București, unde a lucrat ca ofițer de luptă la Marele Stat Major al Armatei. În anul 1977, luna ianuarie 16 s-a născut băiatul Alexandru. Între anii 1977- 1979 urmează Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme, specializarea Artilerie și Rachete. Când viața de familie era normală, și toți membrii familiei erau fericiți, a apărut neprevăzutul: decesul soției Paraschiva (1978), mama celor 2 copii. A fost înmormântată cu multă jale și plângere în localitatea natală. În acest timp urma Colegiul Superior de Studii Strategice, Cursul de Mobilizare în Germania, Cursul de Drepturile Omului în menținerea păcii în Canada și Colegiul Național de Apărare din București. În anul 1982 s-a recăsătorit cu dna Silvia din Bârlad, de profesie cadru didactic, cu care nu a avut copii.
Timp de peste 3 decenii a desfășurat o rodnică activitate pe linie de comandă și stat major, îndeplinind diferite funcții în cadrul Brigăzii 17 Artilerie rupere, Regimentul 1 mecanizat, Comandamentul forțelor armate și în Marele Stat major. Având o temeinică pregătire generală și militară, o îndelungată experiență de stat major, ofițerul a fost promovat la 15 mai 2002 în funcția de comandant al Brigăzii 8 Artilerie mixtă Focșani Alexandru Ioan Cuza, iar la 15 septembrie 2002 a fost avansat la gradul de general de brigadă. La inițiativa prof. Paul Scripcaru de la Școala Gimnazială Iustin Pârvu (fostă Galu), la data de 1 noiembrie 2004, a avut loc o întâlnire emoționantă cu domnul general și soția sa. A avut loc un interesant dialog între domnul general, cadre didactice și elevi. A urmat un program literar dedicat distinșilor invitați, care s-a încheiat cu melodia Aplecat Ghiță al nostru militar. S-au făcut numeroase fotografii care au făcut obiectul unui album pentru eternitate. Pentru merite deosebite obținute în organizarea și pregătirea militară, în anul 2000 i s-a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler. După patru ani de rodnică activitate, în anul 2006 a ieșit la pensie (trecut în rezervă). A locuit în București alături de familie, dar a revenit în Poiana Teiului, unde a renovat cu bun gust casa părintească, unde intenționa să se retragă la pensie. Concomitent cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu, generalul de brigadă a desfășurat și o bogată activitate de cercetare științifică și publicistică. În colaborare cu generalul de brigadă (r) dr. Constantin Ucrain a scris 2 lucrări valoroase de istorie: Pe aici nu se trece (1916-1917) și Slavă eroilor artileriei. După o îndelungată suferință, la data de 2 septembrie 2025 a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea III Militar din București. Dumnezeu să-l odihnească în pace!