„Abia acum sunt eu, acel nebun/ Cu chip de om și suflet visător/ Cu aripi mari, în loc de mâini, să zbor,/ Ce s-a trezit târziu… abia acum.” (Abia acum) se confesează în incipitul celui de-al zecelea volum poetul Marius Coșerariu. Poezia ilustrează triumful asupra constrângerilor impuse de societate și descoperirea propriei identități într-un stil confesiv cu care rezonează orice cititor care a trăit povara limitărilor impuse de ceilalți. Mesajul final – că nu este niciodată prea târziu să îți revendici libertatea – este profund inspirațional.
Aflăm aici calitățile ce definesc poetul Coșerariu, intensitatea și firescul spunerii și simțirii, asociațiile surprinzătoare, imagistica bogată, cuvintele grele, dar și scrierea delicată, nonșalanța lunecării printre stiluri, doza de realism, fie el și poetizat.
Mihai Coșerariu s-a născut la 29 octombrie 1973, în comuna Tupilați, județul Neamț, este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Școlii Militare de Poliție „Nicolae Golescu” Slatina, promoția 1996, și al Școlii Populare de Arte Piatra Neamț, secția vioară. Este membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț și al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Este președinte fondator al Asociației Culturale „Eu cred” cu sediul în comuna Tașca, județul Neamț, și-a asumat rolul de instructor al unor grupuri de copii; este, în primul rând, cantautor, de aceea în multe din poeziile sale descoperim mai întâi ritmicitatea notelor muzicale, fiind create special pentru a fi cântate la chitară. Neobosit scriitor, a publicat volumele de poezii: „Să gonești fiara din suflet” (2015), „Așa sunt eu” (2016), „Amprente lirice” (2017), „Credință. Dragoste. Țară”( 2018), „Întâlnire cu mine” (2019).
„De curând am albit, am pe frunte argint,/ Dar mă las păcălit, ca un prunc mă alint/ Am în plete ninsori, care cad nemilos,/Iar pe frunte am flori, care nu mai miros.” Poezia care dă titlul volumului este o reflecție asupra trecerii timpului și asupra pierderii tinereții. Teme precum resemnarea, nostalgia și lupta interioară sunt exprimate prin imagini sinestezice memorabile, „ani sapă-n obraz riduri multe, adânci”, comparații înduioșătoare „în oglindă-mi privesc chipul, ca un copil”. Fiecare vers pare să fie impregnat de trăiri autentice, oferind o meditație profundă asupra fragilității vieții, tonul melancolic fiind echilibrat de sentimentul acceptării inevitabilului.
Criza interioară a individului confruntat cu degradarea valorilor și dezordinea morală a societății contemporane este explorată în mai multe texte. În „Bolul de sticlă” poetul abordează tema conflictului dintre individ și societate, în care protagonistul, epuizat de degradarea morală și de răsturnarea valorilor, ajunge să se simtă inutil și neînțeles.
„văzând că fiecare zi ce trece se transformă într-o povară
din ce în ce mai grea
ce apasă nemilos pe umerii mei obosiți
văzând că tabla de valori s-a rostogolit ireversibil
binele confundându-se tot mai mult cu ceea ce noi știam
până nu demult că este rău
văzând că în jurul meu colcăie minciuna ridicată la rang de artă
și constatând că locul meu nu este aici
simțindu-mă inutil
am hotărât să-mi adun toate gândurile
convingerile părerile și principiile”
Aflate sub semnul lui 10, după cum se afirma în prefață, cele 100 de poeme ale volumului „Am albit…” sunt poezii în care Marius Coșerariu cultivă o atitudine fățișă, îmbinând liricul cu polemicul, pentru a-și exprima crezul artistic cu curaj, adresându-se unei categorii mari de cititori.
