duminică, noiembrie 24
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Prezentarea noastră, şi trebuie să fiţi de accord cu mine că nu poate fi decât de tip laudatio, este dedicată secretarului de redacţie al revistei noastre, profesoara de limba şi literatura română Cristina-Ramona Chirilă. Consultarea CV-ului ne îndeamnă spre receptarea domniei sale ca un adevărat globe-trotter. E din Grinţieş, s-a căsătorit la Ceahlău, predă la Borca şi Grinţieş, a studiat la Iaşi şi Cluj, a muncit în Italia. După liceu a urmat o Scoală Postliceală de Secretariat și Asistență Managerială la Piatra-Neamț, ca apoi să absolve Facultatea de Drept, Universitatea AL.I. CUZA, Iaşi, şi ne aducem aminte ce însemna o astfel de facultate în acele vremuri, ce concurenţă era.

Revenită pe meleaguri româneşti, după un periplu italian, a dorit să activezeze în domeniul în care s-a specializat (a urmat un master în drept european), dar la şcoală, în mijlocul elevilor (fusese scurt timp profesor suplinitor), s-a simţit îndemnată spre cursuri postuniversitare de conversie profesională, specializarea Limba şi literatura română Universitatea Babeş – Bolyai, Facultatea de litere, Cluj Napoca. Şi la examenul de titularizare, imediat după absolvirea studiilor, a obţinut una dintre cele mai mari medii din judeţ.

Dedicată şi tenace, se perfecţionează permanent şi rezultatele nu întârzie să apară. Amintim pentru acest an locul al II-lea la OLAV (Olimpiada Limba Română ca Abilitate de Viaţă), cu o concurenţă acerbă, menţiuni la acelaşi concurs şi la Olimpiada Judeţeană de Limba Română şi Premiul al II-lea la etapa naţională a concursului de reviste şcolare şi jurnalism cu revista „Catharsis” (a cărei lector este). Este coordonatoarea unui volum de etnografie folclor realizat de profesori şi elevi care va apărea sub auspiciile Asociaţiei Pro Grinţieş (este secretara acestei organizaţii cu numeroase proiecte implementate).

Dorim doamnei profesor cât mai multă răbdare cu cei care scriu la această publicaţie şi articole cât mai căutate de cititorii noştri.

Daniel DIEACONU

 

 

 

 

Share.

Leave A Reply