Băile Oglinzi datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă izvoarele de slatină au fost exploatate încă din preistorie. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost realizate mai multe analize ale calității apelor minerale, realizate de Theodor Stainer în 1856, Iohan Chania în 1873 și de Petru Poni în 1875 și 1888, care au arătat că aceste ape sunt superioare calitativ celor de la Reichenhall și chiar celor de la Bălțătești.
În ședința din 22 octombrie 1888, Consiliul Comunal hotărăște să ceară guvernului „să doneze acestei comuni terenul necesar cu apile minerale”. Analiza făcută de către Petru Poni în același an și trimisă Primăriei Târgu-Neamț, arăta că „apele acestor izvoare conțin mai multe minerale și fac parte din apele minerale sodice și bromurate și prin compoziția lor se asămănă cu apele de la Reihenheld (Reichenhall-Bavaria), de la Ischl, de la Gmunden, de la Hall”. Consiliul, prin primarul Nică I. Drăghici, a hotărât să ceară prefecturii să intervină pe lângă ministrul domeniilor pentru a se obține suprafața de 11, 76 ha din moșia statului de la Oglinzi, cu locul izvoarelor pentru amenajarea stabilimentului balnear. Terenul a fost obținut gratuit de către Primăria Târgu-Neamț, care avea obligația să nu-l vândă sau arendeze și să realizeze „un stabiliment cu 18 cabine, 2 piscine și 2 bazine – rezervoare de apă”.
La 3 mai 1892, Parlamentul vota legea prin care autoriza Primăria să împrumute suma de 100.000 de lei pentru a finaliza lucrările de captare a apelor și darea în folosință a stațiunii. Însă, până la acea dată se cheltuise suma de 132.585, 55 lei pentru amenajarea stabilementului. Lucrările au fost realizate de către antrepriza de construcții a asociaților Mathias Zwiling și Isidor Eisenberg din Botoșani, fiind împrumutați alți 300.000 de lei. Au fost aduse utilaje de la Viena produse de celebra firmă Kolsen & Comp., care trimisese și doi ingineri pentru punerea în funcțiune a acestora.
În anul 1893, băile au fost date în folosință și au fost prezentate celor care aveau nevoie de tratamente de către doctorul L. Văleanu, prin intermediul broșurei „Băile de la Oglinzi”, în care acesta scria: „Stabilimentul se compune dintr-o clădire pentru băi și dușuri, apoi din clădirea numită Castelul apelor, în care se află mașina de aburi și două rezervoare. Aceste două clădiri sunt în legătură printr-un canal subteran, în care sunt așezate toate conductele (…). În clădirea principală se află cabinele, două piscine, o sală de așteptare și cabinetul medical. În fiecare cabină se află câte o cadă de porcelană și o dușă cu apă caldă și rece”.
Deschiderea oficială a avut loc la 5 iulie 1896, chiar dacă băile erau folosite încă din 1890. Sezonul balnear se deschidea la 20 mai și ținea până la 10 septembrie. Inventarul băilor la 1900 cuprindea clădirea băilor din lemn, cu 18 cabine de băi, 2 piscine și un hotel din cărămidă cu 2 etaje, cu 28 de camere. Lipsa banilor a condus la sistarea lucrărilor astfel că, în ședința Consiliului Județean din 19 noiembrie 1898, este luată în discuție situația dezastruoasă a băilor, aflate în stare de faliment. Speranțele autorităților locale de redresare a urbei prin intermediul stațiunii nu au dat roade, dovadă și numărul mic de persoane care s-au tratat aici, 173 în 1896 și 217 în 1897.
În ciuda situației în care se aflau băile, autoritățile locale au continuat să facă reclamă stațiunii prin publicitatea din marile ziare ale vremii. O astfel de reclamă era publicată în Adevărul din 14 iunie 1903, și menționa că apele de aici „folosesc cu succes boalelor scrofuloase, anemiei, boalelor de femei, reumatismelor, sifilis inveterat, rahitismului, eczemelor cronice”. Se putea procura inclusiv sarea la cutii de 2 kilograme, la prețul de 1, 20 lei. „O camera cu două paturi în hotelul băilor 3 lei 50 pe 24 ore, și cu un pat 2 lei 50 bani. Dejunul și masa pe zi la restaurant pentru o persoană 4 lei 50 și de copil până la 10 ani 2 lei 25 bani, iar pentru mai mult timp se poate conveni cu antreprenorul sub prețurile de mai sus”.
Și în perioada interbelică stațiunea a beneficiat de reclamă în presa națională, una dintre cele mai frumoase prezentări fiind găsită în revista Realitatea Ilustrată din iulie 1928: „Le zice „Perla Moldovei”, căci reprezintă într-adevăr o perlă prin nestematele băi ce posedă. Pentru a ajunge la ele și a le admira, luați trenul de Moldova, descinzând la Pașcani, iar de aci pe un drum splendid, ajungeți la „Băile Oglinzi”. Șoseaua e dreaptă ca-n palmă; automobilul urcă mereu, iată că trece peste râul Moldova. Începi să simți acel aer dulce și întremător care-ți dă o viață nouă. La o cotitură încep a se întrezări turlele bisericilor din Târgu-Neamț. În fine, iată-ne ajunși în vechiul târg, în apropierea cetății lui Ștefan-cel-Mare. Ajungem în stațiune în 40 minute. Iată-ne în parc, mii și mii de flori de toate culorile îți încântă privirea și te îmbată cu mirosul lor. Pădurea, o feerie, în care brazii se îngână cu stejarii și mesteacănii…Sub copacii aceștia au stat la sfat prietenește Vlahuță, Delavrancea cu Arthur Stavri și Arthur Gorovei…Aici au primit ei frumoasele lor inspirațiuni. O mulțime de păsări încântătoare și de toate speciile zbor din loc în loc prin tufișuri, pe arbori; aerul ozonizat, dulce și curat îți pare un balsam. Muzica reg. 10 vânători de munte cântă în fiecare seară la Cazino. Foarte modern construit, aci se dau baluri, serbări, teatru, cinema, etc. Restaurantul foarte curat cu o bucătărie aleasă. Coborăm spre băi, ale căror ape sunt cunoscute prin efectele lor și părăsim această stațiune, cu dorința de a mai reveni în acest Paradis al sănătății”.
Din cauza greutăților, a crizei, stațiunea este vândută de către Primăria Târgu-Neamț, așa cum prevedea și decretul din 26 iunie 1930, „prin bună învoială, Casei Muncii C.F.R., băile Oglinzi cu terenul lor, stabilimentul de băi și toate dependințele, cu prețul de 10.000.000 lei. Convențiunea care se va alcătui în acest scop este scutită de taxa de timbru și impozit proporțional”. Inventarul băilor era format din: „un pavilion din lemn și paiantă; un pavilion din lemn pentru muzică; Hotel „Creangă”, din paiantă, cu 27 camere; Hotel „Ferdinand”, din paiantă, cu 14 camere; Hotel „Carol”, din cărămidă, cu etaj și 33 camere; Vila „Ella”, din lemn, cu 6 camere; Vila „Sirena”, din lemn, cu 4 camere; Vila „Rozica”, din lemn, cu 6 camere; Vila Suzana, din lemn cu 5 camere; o popicărie; un grajd din lemn; o ghețărie; o baracă din lemn; clădirea mașinilor din cărămidă; un pavilion de inhalații, din lemn cu instalații; un bazin de apă sărată; uzina electrică din paianță, cu instalațiile; clădirea băilor, din cărămidă, cu 18 cabine și instalații; o clădire de băi, din lemn; două chioșcuri din lemn pentru aperitive și bazar; un izvor principal cu apă sărată și 3 puțuri secundare.
Stațiunea nu a fost vândută și a funcționat până în vara anului 1940. Războiul și-a pus încă o dată amprenta, stațiunea fiind distrusă în vara anului 1944 din cauza situării acesteia pe linia frontului. Rămasă în paragină, revine în atenția autorităților în anii ’70, acestea începând cu dificultate să refacă stațiunea. În vara anului 1988, era inaugurată parțial stațiunea care dispunea de două pavilioane cu câte 66 de locuri fiecare, un restaurant cu 100 de locuri și cabine cu căzi de baie. Pentru viitor, urma a fi construit, așa cum declara Mihai Dabija, directorul OJT Neamț, „un complex sanatorial în zona izvoarelor și un complex de vile și hoteluri destinat petrecerii timpului liber, concediului și convalescenței”. Închisă imediat după revoluție, din toamna anului 1998, s-a redeschis într-o formă nouă, modernizată și cu baza de tratament cu băi calde la cadă, împachetări cu parafină, băi galvanice, magnetodiaflux, curenți dinamici, ultrasunete, masaj și gimnastică medicală.
Din 2009 numai funcționează, deşi, în februarie 2008, fostul primar Decebal Arnăutu anunța începerea lucrărilor și implicarea Consiliului Local pentru terenurile care urmau să intre în patrimoniul societății. Era vorba atunci de un parteneriat între SIF Transilvania, Primăria Târgu Neamț, o firmă din Roman și o societate în care sunt prinse Casa Afacerilor Neamț, cu tot ce presupune ea ca acționari și SIF Moldova. Se adaugă și promisiunea unui sprijin financiar din partea CJ Neamț. Investiția promisă era de 20 milioane de euro și așa a și rămas, promisă.
Primăria a făcut drum și canalizare, a pus la dispoziție aproape 7 ha de teren, iar ceilalți au conservat inventarul băilor. Între timp, în 2017, Consiliul Local Târgu-Neamț reușește să redevină acționar majoritar, încercând să pună pe picioare ceea ce era odinioară „Perla Moldovei”, Băile Oglinzi.
Emanuel BĂLAN
