În primii ani de la apariția automobilelor, nu era elaborat nici un regulament care să dirijeze circulația. În 1904, apare…
Browsing: Emanuel BĂLAN
Anul acesta Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea…
Ne apropiem de sfârşitul celui de-al treilea an de „Ecoul Munţilor”, seria sa nouă. O revistă care, se pare, va…
Ca în fiecare an în preajma lui 15 septembrie, toate unitățile școlare sunt pe ultima sută de metri cu…
Intrarea României în război a presupus şi înfiinţarea a numeroase spitale militare. Organizarea acestora a început încă din timpul neutralităţii…
Pe 29 iunie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea, a prim-ministrului Armand Călinescu, a altor miniștri și înalți demnitari…
La 26/27 ianuarie 1952, guvernul R.P.R. anunța o reformă bănească odată cu reduceri de prețuri la unele produse alimentare și…
Târgul de sub cetate, din punct de vedere al dovezilor scrise, este unul dintre cele mai vechi orașe din Moldova,…
În perioada medievală, în Târgu-Neamţ a existat, pe lângă majoritari, şi o populaţie săsească. Aceştia se ocupau cu meşteşugurile, dar…
Băile Oglinzi datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă izvoarele de slatină au fost exploatate încă din preistorie. În…
