Încet, încet, după război, lumina cărții pătrunde în sate. Doamna își făcea timp să meargă pe la casele părinților care aveau o atitudine refractară față de școală. Mulți nici nu concepeau ca băiatul lor mai mare să meargă la școală „mai departe”. Locul lui era la oi, la mânat caii, la făcut fân. Nu se lăsa până când părinții nu se dumireau că fiii lor trebuie să meargă la școală. Dacă promiteau în fața doamnei, niciunul nu îndrăznea să dea înapoi. Așa se face că foarte mulți copii au mers la studii și au ajuns profesori, doctori, ingineri, muncitori calificați în diverse domenii.
Au fost asemenea oameni, încât numele lor trebuie rostit cu pioșenie. Spre binele întregii comunități, un alt sfânt al învățământului din aceste locuri este domnul Vasile Codrescu care se străduiește enorm și înființează liceul de la Borca (1953). Absolvenții duc faima liceului în toate centrele universitare din țară. Așa se face că foarte mulți copii din Mădei ajung cărturari deosebiți și vestiți.
Au fost odată niște copii
Unii desculți,
Alții cu opinci,
Iar cei mai mulți cu papuci de suman.
S-a zvonit că o școală s-ar fi zidit
Între munți
Și au plecat.
Au plecat de la case
Ce n-aveau ce le pune pe masă.
Cu pluta
Sau pe jos au plecat
Alții călare pe cal au plecat.
Adunatu-s-au toți
La început de an
Și minune mare
Școala i-a prefăcut
În ingineri, în profesori
În doctorii cei
Ce-au sădit
Gândit
Construit
O întreagă lume visată de ei.
În școală rămasu-le-au
Chipul și dorul
Sufletul și gândul
Ce vine în zborul
Anilor tineri ce toate le fac
Socotiți firesc
Pe-al vremii abac.
(Ana Bondar, Pelerin – Editura Crigarux, 2019)
Gheorghe Bondar
