Anul 2024, luna aprilie, ziua 11, în municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita.
Azi, data de mai sus, cu prilejul ședinței Cenaclului Literar „Buna Vestire”, premergător ședinței de cenaclu.
De ce premergător? Păi ședința aceasta părea, încă dinainte să fie cumva, să ne arate cum să nu fie deloc, întrucât unul după altul, apărea câte un mesaj de impotență, pardon, de neputință a participării. Și asta după ce, culmea normalității, am stabilit data și ora întâlnirii de comun acord, după potența, pardon, putința fiecăruia.
Astfel, pe această cale, Ramona ne-a salutat și ne-a informat (ca nuca în perete, zice ea), că nu vine la ședința de cenaclu fiindcă are o altă ședință… cu părinți… despre care a aflat ulterior. O fi aflat despre ședință, sau despre părinți?!
Ionică ne-a îmbrobodit că nu se află în metropola Miercurea-Ciuc și nici nu are habar când se întoarce, că își rezervă dreptul de a nu fi și că ne dorește mai mult decât ne dorim noi, la bună vedere, iar Petronela ne-a salutat și ne-a anunțat că are de rezolvat o problemă urgentă la Piatra Neamț și că îi pare rău că nu poate ajunge. Nu știm unde, la noi sau la Piatra Neamț. Am constatat că la noi n-a ajuns, așa încât acum Piatra Neamț are o problemă mai puțin. Dacă o fi ajuns Petronela să o rezolve.
Ei bine, după ce și Claudiu C. a scris că nu poate participa, adăugând că-i pare rău, Sebi a conchis că e cam tristă situatia, dar asta e, că el oricum vine în Ciuc „și dac-o fi, îmi citesc singur…” Bine, că tot singur a citit, doar nu era să citim în cor.
Atunci Ionel s-a simțit dator să ne atragă atenția că nu e normal. Cum procedăm, nu e normal, că Sebi, care vine de la Brașov, ne-a întrebat din timp și am fost de acord cu această dată, iar acum cei mai mulți au o treabă chiar astăzi. Unii mai mică, alții mai mare.
În sfârșit, Mircea și Daniel au confirmat și au și venit, astfel încât am pornit.
Eu mai târziu, fiind cam întârziat, cu scuza că am venit de la țară, pentru care mi s-a atras atenția de către cei prezenți, pentru întârziere, nu pentru venirea de la țară, pe care i-am găsit surprinzător de mulți, dar și de buni, desigur!
În cele din urmă ne-am așezat, primele observații fiind tot la adresa mea. Dana mi-a spus cu ton scăzut să nu mai consum toate jeleurile, iar Daniel, cu glas pierdut, că sunt periculos.
Sebi a început să citească versuri scrise, nu la țară ca și mine, ci de când a venit el în țară.
Dintru început a dansat pe un pian, despre care ne-am gândit că trebuie să fi fost foarte robust, iar în timp ce dansa sufletul îi cânta, cântec în timpul căruia a început să ningă, motiv pentru care, se pare, a urmat o rugă doinită, în care Sebi parcă nu prea știa ce voia Dumnezeu să-l facă, de-a trecut prin toate anotimpurile și prin toate condițiile meteo, prin toate stările sufletești și prin toate sentimentele. Dar ne-a luat și pe noi cu el.
Imediat după aceea a devenit prea albastru cerul albastru și cred că din cer a coborât mântuirea prin cruce, din care am înțeles că Sebi a uitat cum să se roage, probabil de aceea a poposit într-o reîntoarcere, desigur la chemarea poetului – dedicată maestrului Adrian Păunescu, fiindcă mult ne-a iubit, poem întrerupt scurt, foarte scurt, de un HOPA telefonic, timp în care Claudiu S. a fotografiat o C.I., apoi am fost cu toții martori la transformarea lui Sebi, care a încheiat atemporal în tăcere.
În tot acest timp unii citeau deodată cu Sebi, altora le ajungea să asculte, până când autorul a spus că mai are una și nu ne mai chinuie, deși nimeni nu părea chinuit. Poate cu o mică excepție. De fapt, deloc mică.
Am lăsat puțintel condeiul, să nu mă accidentez în aplauze, Mircea ne-a fotografiat, Dana a stârnit o poezie pe care Sebi o are acasă, iar Claudiu S. a cerut 3 poezii.
După o scurtă nehotărâre exprimată de Ionel și Claudiu S., despre cine ar fi propice de contactat dintre urmașii marelui Păunescu, Geta a sugerat că ar fi bine doi, cei doi, amândoi.
Sub privirea pătrunzătoare a lui Daniel, care nu pătrundea prin ochelari ci venea spre noi peste ochelarii lui, Dana a vorbit despre un link Informația Harghitei, cu un Claudiu S. care știa.
Geta s-a arătat surprinsă despre puținul dor de țară cuprins de Sebi în vers, care Sebi a recunoscut că în 20 de ani în Canada a scris foarte puțin, mult mai puțin decât în puținul timp de când a revenit în țară, concluzia fiind aceea că acasă îți vine să scrii.
Lui Ionel i-a plăcut de Sebi dansând pe un pian, i-a plăcut poemul construit în jurul crucii dar și alte idei, cum ar fi iubirea sau iubirea.
După o remarcă a lui Ionel, cum că noi am fi singurul popor care vorbește atât de mult despre propria țară și despre neam, ne-am dat cu părerea despre confort, motive și motivații, dar Ionel ne-a întors la poezia Sebastiană, iar Geta a zis frumos, foarte frumos, despre colțul albastru din care Sebi observă și scrie.
În continuare ne-am mobilizat cu toții și am făcut o scurtă călătorie până în Canada, care lui Daniel i-a părut mai puțin periculoasă decât faptul că eu scriu ce scriu, am petrecut sărbători între noi, unii doar între sine, am socializat, unii doar în interior, am făcut chiar și sarmale canadiene, iar Mircea a căutat coli românești.
Dana a avut mai multe curiozități, pe o tăcere consecventă a lui Daniel și pe un Claudiu S. surprinzător de liniștit, Claudiu S. cu gestul scrisului, iar Daniel exprimând, a câta oară, „periculos…”.
Curios să aflu ce scrie Mircea, am aflat că despre mine, am aflat că despre noi, timp în care Dana a continuat disertația poetică, după ce s-a discutat și despre eventualul titlu și potențiala structură a unui viitor volum de versuri sebice.
Am aflat despre Sebi că e între două lumi, cum era Tom Hanks în aeroport, dar și că e nemulțumit de ce acolo se poate și aici nu. Nici acum nu știm ce se poate și nici ce nu.
Provocat de Ionel să se exprime despre poezia citită, Daniel s-a exprimat nu, dar a aflat că este lângă cotul lui Sebi. Toți am fost de acord că sună bine (poezia, nu cotul) cu precizarea Danei că dorul de țară e transpus într-un spațiu mitic, magic.
Puțin frustrat că prea e bine, că mulți se ține și se abține, am auzit că pe noi credința ne-a ținut ca neam – de la Claudiu, că valorile noastre sunt fundamentale – de la Sebi, că diversitatea este esențială – de la Dana, că anumite emisiuni mai ales culturale pot fi și recreative dar și educative – de la Ionel, că tăcerea nu-i musai de aur – de la Daniel.
Și iar de la Ionel, că Cenaclul are niște exemplare, dintre care unele vin, iar altele nu vin, cu o continuare spre generația tânără, care s-ar cuveni să vină, dar hăhăie, context în care am trecut, ipotetic, pe la Casa de Cultură și pe la Cercul Militar, de unde am ajuns în atelierul cu strunguri de la subsolul liceului. Atunci scriam versuri pe bancul de lucru, acum doar ne ținem de bancuri…
Timizi, foarte timizi, foarte mulți copii ne-au tot întrerupt fiindcă tot intrau să-și ia husele pentru chitară, iar într-un târziu a intrat și Adriana să ne întrebe dacă pot intra copiii să-și ia husele pentru chitară.
Astfel, rumoarea fiind prea mare și zarva mult prea tare, am hotărât: finalizare!
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.
Miercurea-Ciuc,
În seara a unsprezecea a lui Prier,
Anul de grație 2024!
