Zi toridă de vară, 24 iulie 2024. Gândurile îmi zboară spre timpuri îndepărtate, apuse. Paradigma relației maestru-ucenic, în Antichitate, contribuia major la apariția civilizației europene. În procesul învățării umane, la orice nivel, sunt doi factori esențiali: profesorul și elevul. Există oameni care marchează vieţile noastre pentru totdeauna. Există profesori care, prin abnegaţia lor, nu numai că ne transmit cunoştinţe valorice, dar se transformă şi în stâlpi de temelie ai carierei noastre ulterioare. Un astfel de exemplu rar a fost şi rămâne pentru mine distinsul profesor, Domnul Profesor Vasile Doroftei.
S-a născut la Cristești în județul Iași, în urmă cu 75 de ani. Este absolvent al Liceului „Costache Negruzzi” din Iași. Urmează apoi, între 1967-1972, cursurile de zi ale Facultații de Istorie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Misiunea măreață pe care a ales-o, aceea de a educa, a început-o în Scoala Generală Focuri din Iaşi. Sau poate că misiunea l-a ales! Nu oricine intră în acest spațiu, al dragostei față de copii, de oameni, pentru a împărtăși din știința de carte, dar, mai presus de toate, pentru a dărui încredere, îndrumare, afecțiune, înțelegere, dezvoltare. Asemenea unei lumânări care arde, arătându-ne calea, a mers mereu înainte cu îndrăzneală, a cautat să găsească soluţii fără a se abate din drum, transformând drumul într-unul deschis, accesibil pentru noi, elevii săi. A fost numit apoi la şcolile din Ghindăoani, Valea Seacă (unde mi-a fost profesor), Agapia, Scoala nr.3 Tirgu Neamț.
Începând cu 1988 devine titular al Scolii Magazia, acolo unde obține Gradul didactic I. Tot la această şcoală am avut şansa de a fi coleg de cancelarie cu domnul profesor, un om providențial, un veritabil mentor pentru întreg colectivul de cadre didactice al şcolii, pentru comunitatea de şcolari şi părinți. De la dânsul am învăţat că respectul nu se clamează, se câştigă. Am învăţat să respectăm profesia aleasă, bucuria de a dărui elevilor preaplinul sufletelor – dorinţa de a cunoaşte, de a şti. Discret şi modest, o modestie care te dezarma deseori, a făcut ani de zile naveta între Bălțăteşti – acolo unde locuia cu familia: soția, doamna profesor Valerica Doroftei, împreuna cu cei patru copii- şi Magazia, pe jos, prin pădure sau cu bicicleta.
Pentru cei care l-am avut ca mentor, pentru generațiile de elevi pe care le-a format ca profesor de istorie, pentru toți cei care se știu îndatorați față de Domnia sa pentru o diversitate impresionantă de motive, această aniversare este un adevărat dar de la Dumnezeu. Este un dar pentru că această vârstă îl găsește pe profesorul Doroftei Vasile într-o admirabilă stare de sănătate, cu o putere neașteptată de muncă, cu o tinerească pasiune pentru finalizarea unor proiecte mai vechi și cu o entuziastă vervă de abordare a altora noi.
Să urăm cu toţii multă sănătate Domnului Profesor Vasile Doroftei şi să ne dorim ca noi, cei care i-am fost, îi suntem şi îi vom rămâne de-a pururi învăţăcei, să fim demni de comorile pe care le-a sădit în personalitatea noastră.
Închizându-vă în inima mea, mă înclin cu respect şi admiraţie, mulțumindu-vă pentru tot, domnule profesor!
