PERSONALITATEA LUNII – Mihai Panţîru – un învăţător devotat de la munte

Alesul nostru este un învăţător. Şi nu pentru că va ieşi la pensie luna următoare. Am gândit mai demult acest articol şi l-am programat odată cu apropierea acestui important eveniment din viaţa domniei sale.

S-a născut pe 13 septembrie 1957 în „districtul Peste Vale, o zonă plină de liniște și de păsări abil cântătoare, a comunei Grințieș. Este ținutul bogzănilor, oameni cu multă dragoste față de carte și față de meseria pe care și-au ales-o”, spunea domnia sa.

La fel ca mai toate familiile din zona de munte, de  după război, și nu numai, a fost o familie numeroasă, obișnuită la acea dată, compusă din opt odrasle ale lui Gheorghe și ale Eugeniei Panțiru: „Multe suflete, dar și cu multe probleme pe care, cu multă trudă și cu credință-n Dumnezeu, părinții au reușit să le ducă la un bun sfârșit, atât cât s-a putut”. Șapte din cei opt copii au ieșit din zona studiilor gimnaziale, alegând și practicând diverse meserii, de la cea de strungar în fabrică, electrician, maistru până la cea de profesor.

Continuăm cu câteva fragmente dintr-o discuţie cu domnul învăţător: „Am încercat să fur câteceva de la frații mai mari (eu fiind mezinul), alegând cariera de cadru didactic, mai les la insistența mamei. Copilăria mi-a fost grav afectată de dispariția tatălui, când nu împlinisem 12 ani. A trebuit să muncesc din greu în gospodăria familiei, învățând din toate muncile zonei (prășit, cosit, întreținut de garduri, mic ciobănaș în vacanțe etc). Toate acestea mi-au prins bine, ulterior, când multe munci le-am făcut de unul singur”.

În 1972 a plecat la „școlile cele mari”, la Liceul Pedagogic, ”Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț. Un început timid de activitate, terminat în forță în 1977, fiind declarat învățător, cu repartiție la Școala Bradu nr. 2 (Moci). După 11 ani de activitate, printre care și efectuarea stagiului militar, a revenit la școala din centru, unde cred că-mi închei întreaga activitate didactică.

A fost necesar să parcurgă toate etapele unei cariere didactice (definitivat, gradele I și II, perfecționări) încununate cu absolvirea facultății de geografie și-un master, tot în geografie, la București, desfăşurat la zi, cu eforturi deosebite.

„Am devenit soț, tată, acestea m-au obligat să realizez o casă, la Gura Pintecului. Din păcate, acum doi ani, soția s-a prăpădit, Dumnezeu s-o odihnească în liniște și pace. O pierdere foarte mare și greu de suportat”, mai zicea dânsul. Activitatea de la catedră a fost încununată și prin rezultate deosebite cu copiii, fiind promotorul educației rutiere din școala din Grinţieş (trei participări la faze naționale, cu-n loc șase pe țară). A fost implicat în numeroase activităţi culturale, de la ansamblurile şi brigăzile perioadei comuniste până la grupul cu iz haiducesc – „Ceata lui Vasile cel Mare”. Antologic pentru grinţieşeni a fost rolul lui Arvinte din celebra piesă „Cuiul lui Pepelea”, jucată în trecute vremuri alături de învăţătorii Carmen Popa şi Ilie Alexandru.

Fratele mai mare, Costică, l-a luat de mic în multe excursii, drumeții, tabere, insuflându-i dragostea față de mediul înconjurător, faţă de natură, cu toate minunile ce ne-nconjoară. A continuat această activitate, dezvoltând-o la parametrii pe care şi i-a permis: „Prietenul cel mai drag, cortul, m-a dus prin Făgăraș, Bucegi, Iezer, Păpușa, Piatra Craiului, Retezat, Parâng, Hășmaș, Nemira, Apuseni, Călimani, Rodnei, Giumalău, Rarău, Bistriței etc. Să ştiți că avem o țară tare frumoasă, nu din povești, ci admirând-o pas cu pas”.

Vara, în grupuri organizate, a străbătut Anglia, Franța, Spania, Italia, Slovenia, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și nu în ultimul rând Moldova și Transnistria. Se gândeşte la o pensie activă: „După pensionare, dacă voi fi în putere, am să diversific aceste excursii pe care sper să vi le destăinui. Mi-ar fi drag să am câți mai mulți colegi de drumeție cu care să împărtășesc minunile ce ne-nconjoară”.

Pensie lungă, domnule învăţător, şi cât mai activă, cu cât mai mulţi munţi şi vârfuri călcate!

Daniel Dieaconu