duminică, decembrie 15
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Alesul nostru este un nonagenar. Unul cu o gândire şi o vorbă tinerească, cu amintiri pe care le-a împărtăşit şi revistei noastre. Şi aşteptăm în fiecare lună plicul de la domnia sa. Căci are atâtea de spus, frumoase şi de demult.

Dragomir Romanescu s-a născut la Dreptu în 1930 în familia învăţătorilor Ţifescu, fiind apoi înfiat de învăţătorul Constantin Romanescu.

A urmat clasele primare în satul natal (1937-1941), apoi cursurile Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț, în timpuri grele de război, pe care l-a absolvit în 1949. În același an s-a înscris la secția de geofizică a Facultății de Geologie, din cadrul Institutului de Mine București, pe care a absolvit-o în 1953, fiind a doua promoție de ingineri geofizicieni (a obținut diploma de inginer în ianuarie 1954).

A lucrat în primii ani (1954-1960) la Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare (a Comitetului Geologic) ca inginer-șef formație magnetism minier la început și apoi inginer principal șef de secție. Pe 1 decembrie 1960 este transferat la Institutul Geologic (nou înființat în acel an) în funcția de șef al sectorului cercetări și hărți geofizice (post ocupat din aprilie 1961).

În februarie 1964 este numit expert geofizician la secretariatul CAER de la Moscova, unde a lucrat până în ianuarie 1969. Tot în această perioadă a fost înscris ca doctorand fără frecvență la catedra de geofizică a Facultății de Geologie din cadrul Universității „Lomonosov” din Moscova. În mai 1968 susține lucrarea de disertație „Magnetizarea rocilor din Munții Apuseni (România)”, obținând diploma de „candidat în științe geologico-mineralogice”, echivalată în 1969 în țară cu diploma de „doctor în geologie”.

În februarie 1969 este numit director adjunct științific al Institutului de Geofizică Aplicată – I.G.A. (înființat în 1966), iar în luna iunie devine directorul institutului, post pe care l-a deținut până în 1974, an în care intitutul s-a unificat cu Institutul Geologic și Geofizică. În noiembrie 1975, fiind director adjunct științific al institutului, este eliberat la cerere, rămânând cercetător științific principal la secția de geomagnetism și petrofizică până la pensionarea sa în 1997.

În perioada 1954-1963 a efectuat prospecțiuni magnetometrice în perimetre de interes situate în Munții Metaliferi, Munții Poiana Ruscăi, Minții Bihor, Muntele Mare – Gilău, Banat, Podișul Moldovei și Carpații Orientali. Din această perioadă este demn de menționat descoperirea zăcământului de magnetit Băișoara-Mașca-Cacova din zona vestică a bazinului sedimentar Iara (judeţul Cluj). Tot în această perioadă  a mai investigat magnetic corpurile de gabbrouri din zonele Ciungani și Căzănești (din Munții Drocei), în cuprinsul cărora a fost localizat zăcământul de magnetită vanadiferă.

O altă contribuție importantă a cercetătorului Dragomir Romanescu a fost stabilirea metodicii de prospectare magnetometrică a eruptivului neogen. Primele evidențe (din 1959) s-au referit la andezitele din zona Baia de Arieș și Zlatna, în care zonele hidrotermalizate sunt lipsite de anomalii magnetice.

În timpul directoratului la I.G.A., dr. Romanescu s-a remarcat printr-o serie de inițiative științifice și organizatorice valoroase cum ar fi: inițierea, în colaborare, a cercetărilor magnetometrice pe Marea Neagră și elaborarea primei hărți magnetice a zonei marine, până la distanța de 200 km de litoralul românesc; cercetări petrofizice asupra rocilor eruptive și cristaline în Munții Metaliferi (districtul Baia de Arieș), Masivul Gilău și Muntele Mare, Masivul Făgăraș, lanțul eruptiv Călimani – Harghita – Perșani și Munții Bistriței și Giurgeu.

În calitate de director a susținut abordarea unor domenii de cercetare, cum ar fi: studiile geometrice, metoda seismometrică de înaltă frecvență, construcția de aparatură geofizică. În perioada 1971-1973 a depus eforturi deosebite pentru construirea și finalizarea Observatorului seismologic central de la Cheia – Muntele Roșu.

Între 1983-1988 a desfășurat o activitate didactică din cadrul Facultății de Geologie, la disciplina „Interpretarea geologică a rezultatelor măsurătorilor geofizice” (anii IV – V) și la cursul cu tema „Introducere în petrofizică”.

A publicat peste 35 lucrări în reviste de specialitate, două cărți (în colaborare) la Editura Tehnică și 11 comunicări științifice la simpozioanele naționale de Fizica Pământului și Geofizică Aplicată.

Împreună cu colegii Vlad Roșca și Andrei Soare a primit, în 1974, premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române pentru lucrarea „Cercetări magnetometrice pe platforma continentală a Mării Negre”.

În ceea ce priveşte activitatea ştiinţifică am folosit articolul omagial „Dr. Ing. Geofizician Dragomir V. Romanescu” realizat de dr. Ing. Florin A. Rădulescu în revista „Monitorul de petrol şi gaze”, nr. 5(99), mai 2010. O căutare pe Google ne arată că şi după pensionare dr. Dragomir Romanescu a continuat să fie aproape de viaţa ştiinţifică, publicând împreună cu mai tinerii săi colegi în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. Cercetările sale din tinereţe încă suscită un mare interes, dată fiind componenta sa de senzaţional şi firească exagerare.

Redacţia revistei „Ecoul munţilor” urează domnului Romanescu sănătate multă, ani buni şi cât mai multe articole. Urmează să apară povestirile domniei sale cu banditul Niculiţă, cu emigrările de peste munţi şi formarea satelor, anii războiului şi refugiul, comunism şi sovietizare, campaniile de cercetare.

 

Daniel DIEACONU

Share.

Leave A Reply