În februarie 2024 publicam în revista noastră un articol despre un tânăr din Grinţieş plecat în lume. Să o cucerească. Cu toate cele mai înalte piscuri ale ei. Care a urcat pe Aconcagua. Anul trecut m-a sunat pentru un eventual sprijin pentru copiii de la Grinţieş. Şi am început cu echipamente (33 la număr) pentru fotbal (sau alte sporturi): tricouri, şorturi, jambiere şi apărători. Şi a avut mână bună: băieţii au ajuns pe locul II la handbal pe judeţ. La 10 secunde de o participare naţională. În acest echipament vor concura şi la „Prietenii pompierii” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Dar nu numai. De asemenea, a oferit trei laptopuri (excelente) pentru trei copii. Două s-au dat, unul îşi aşteaptă proprietarul.
Daniel Lucian Maftei, căci despre el este vorba, locuieşte şi munceşte în Anglia şi a crezut de cuviinţă să împartă. A jucat fotbal, iubeşte fotbalul şi am insistat pe această pasiune a sa. M-am bucurat alături de el de bucuria copiilor. I-am cerut nişte date suplimentare pentru că vroiam să scriu ceva. M-a refuzat: „Mai bine să ne concentrăm pe ce putem face în continuare”. Am adăugat un fragment din ce-am scris eu în 2024 şi un fragment din ce a scris el despre expediţia pe Aconcagua. Un vârf cucerit.
*
„Din Grinţieş în Aconcagua! Am folosit acest titlu, căci, cu mândrie, spunem că Dan Maftei este un fiu al Grinţieşului. Prezent de copil la manifestările sportive ce se ţineau în zonă, părea serios, parcă mult prea serios, şi cu mult bun simţ. La meciurile de fotbal ce se disputau în fiecare duminică pe terenul din curtea şcolii, juca în apărare, cu o tenacitate care uimea. Parcă se agăţa de atacanţi! Aceasta e imaginea pe care o am despre tânărul Dan Maftei. Prieteni pe facebook, l-am urmărit (prin cele ce le oferea pentru apropiaţi) şi triumful său din Anzi trebuia sărbătorit de către „Ecoul munţilor”, de grinţieşeni şi de către alţi munteni din Neamţ. Succes în cucerirea vârfurilor ce se întind cu mii de metri către nori! Per aspera ad astra!”
*
Șapte vârfuri. De la Grințieș pe Aconcagua!
„Iubirea față de munte o am încă de cand eram copil și mergeam cu părinții în zonele de agrement din Valea Jiului în munții Straja, dar cea mai mare influență asupra mea a fost perioada petrecută în zona Grințieșului. De la vârsta de 12 ani am crescut la Grințieș unde mi-am dezvoltat bazele necesare pentru ceea ce am devenit în viața de adult. Ideea de a urca toate cele Șapte Vârfuri de pe glob mi-a venit la începutul anului 2023 când mă aflam într-o mică expediție montană în munții Atlas, cei mai înalți munți din nordul Africii cu o altitudine de 4067m. Pentru mine era a doua oară când mă aflam acolo. Urcasem acel munte în sezon uscat și am vrut să experimentez și sezonul de iarnă. Deci dintr-o discuție pe care am avut-o cu un coleg am ajuns la ideea de 7 summituri. Având deja programat Kilimanjaro pentru Iunie 2023 am decis să le fac și pe celelalte 6 și automat s-a legat cu Aconcagua. Cel care organizase expediția din Maroc avea deja programată și expediția pe Aconcagua, care avea să fie al doilea vârf pentru mine și o experiență de neuitat.
25 Iunie 2023 am atins cel mai înalt vârf al Africii – Kilimanjaro 5895 m!
O zi de emoție și extaz pentru mine din mai multe motive. Evident eram fericit că eram acolo și marchez primul vârf, dar călătoria de a ajunge acolo a fost principalul motiv pentru emoțiile mele. Călătoriile acestea pe munți, mi le-am imaginat de foarte mult timp, încă de când eram mic, dar niciodată nu am știut concret că vor deveni realitate. Adesea vorbeam de Everest, Kilimanjaro și alți munți, dar erau doar vorbe și fantezii la momentele respective, dar în același timp, cumva în sufletul meu știam că va veni o zi când toate aceste fantezii vor deveni realitate.
Aconcagua, 6960.8 m altitudine. (…)
Nu a fost deloc ușor, dar am ajuns în vârf unde am uitat de faptul că aș fi vrut să renunț. Peisajul și liniștea de pe acel vârf m-au făcut să mă regăsesc cumva și să alung gândul de a renunța. Ajuns înapoi în tabără am decis să iau antibiotice și să iau și niște pastile de tuse. Două zile mai târziu eram total diferit. Am urcat în tabăra 1 Canada fără nici un fel de probleme cu echipament aproximativ 18 kg și altitudinea era aceeași cu Cero Bonete. În tabăra 1, vântul puternic ne-a rupt cortul, dar asta nu a reprezentat nici un motive de îngrijorare majoră, doar că nu prea am dormit în seara aceea, rugându-ne să nu ne ia cu tot cu cort. A doua zi am aflat că vântu bătuse cu 130 km pe oră. În drumul nostru spre tabăra doi unde aveam să stăm două nopți am întâlnit grupuri de oameni care coborau spunând că vântu le-a terminat expediția. Corturile le-au fost rupte și neavând alte corturi trebuiau să coboare. Trip over pentru ei. (…)
Summit Day, ziua în care am plecat spre vârf. A fost o zi lungă și destul de anevoioasă. De la 6000 m am urcat la 6960 m. Am pornit la 5:30 și abia pe la ora 3 pm am ajuns în vârf. Aș putea spune că ultima zi pentru mine a fost cea mai grea zi din viața mea din punct de vedere al efortului care a fost necesar să ajung acolo.
Ajunși acolo am înțeles de ce, cele mai multe accidente și decese se întâmplă la coborâre. În momentul în care ți se termină combustibilul în mașină, mașina nu mai dă nici un semn de viață. Cred că aceleași principii se aplică și corpului uman. Când se termină, se termină. La coborâre mi-am adus aminte de o experiență pe care am avut-o la vârsta de 6 ani când eram în vacanță la bunici în Bradu. Două dintre mătușile mele m-au luat cu ele la afine în Păltiniș. Dimineața ne-am dus cu mașina „mini” până aproape, dar seara a trebuit să venim pe jos din Păltiniș până la Bradu. Eu fiind copil, îmi aduc aminte senzația de oboseală pe care am avut-o atunci, identică cu cea de la coborâre de pe vârf în tabăra 3. Nu mai ajungeam odată! După acea aventură la afine am fost bolnav câteva zile. Pe Aconcagua am reușit să mă refac peste noapte. Ziua următoare eram ca și nou şi gata de coborâre.
Aconcagua pentru mine nu a fost doar un vârf pe care l-am atins, ci mult mai mult. Am învățat să nu mai subestimez munții și cel mai important altitudinea. De asemenea, antrenamentul de dinainte de expediție trebuie să fie strict și constant. Alimentația trebuie să fie cât se poate de sănătoasă și alcoolul să fie 0 fără nici o excepție. Cunoscându-mă și supraevaluându-mi abilitățile fizice am neglijat total pregătirea pentru Aconcagua, lucru care aproape m-a făcut să renunț. Lucru care nu se va mai întâmpla.
Următorii munți vor fi Denali 6190 m în Alaska, America de Nord, următorul Masivul Vinson 4892 m din Antartica, muntele Kosciuszko 2228 m în Australia, legat de Australia este și Puncak Jaya de 4884 m care se află în provincia Indonesiană, dar unii spun că aparține de Australia, deci, e pe listă, muntele Elbrus 5642 m în Europa și, bineînțeles, Everest 8848 m. Planul ar fi să reușesc să ating toate cele 8 vârfuri până la sfârșitul anului 2027.
Proiectul ăsta pentru mine (şi pentru alţii, în special tineri) a avut scop educativ, un proiect care să-mi dovedească și să dovedească faptul că nu contează cine ești și de unde vii, atât timp cât îți dorești cu adevărat, orice este posibil!”
Daniel DIEACONU
