Dr. Alexandru Bostan este medic specialist cardiolog, cu supraspecializare în aritmologie și dispozitive cardiace implantabile. Dar, înainte de toate, este un om crescut la Borca, într-o familie de oameni simpli și muncitori, unde disciplina, respectul pentru muncă și seriozitatea sunt realități zilnice.
Curiozitatea și dorința de a face ceva cu sens în viață au fost cultivate devreme, poate și datorită bibliotecii părinților săi, care au citit mult și au încurajat permanent educația. Încă din clasa a VIII-a, vacanțele de vară nu însemnau odihnă, ci muncă pe șantier alături de echipa de constructori condusă de domnul Vasile Popescu, un om al satului, construind case de la început până la final. Era o muncă grea, dar asumată, care a format rezistență, disciplină și respect pentru efort. Liceul l-a urmat la Piatra Neamț, iar mai târziu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași în anul 2016. În vara dinaintea anului VI de facultate a renunțat la orice alt plan și s-a dedicat complet pregătirii pentru examenul de rezidențiat. A ales cardiologia, o specialitate ce se ia cu cele mai mari punctaje la nivel național — și a reușit. Formarea sa profesională s-a desfășurat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, completată de stagii în Franța la CH Carcassonne și CHU Rangueil din Toulouse precum și numeroase cursuri de perfecționare în centre medicale din Europa. Astăzi este aritmolog și se ocupă în special de implantarea de stimulatoare și defibrilatoare cardiace – dispozitive care tratează tulburările de ritm și pot salva vieți în mod direct și imediat. În afară de activitatea profesională din Iași, își găsește echilibrul în lectură, în călătorii și în liniștea muntelui, loc de care rămâne profund legat.
I.L. Ce v-a determinat să alegeți cardiologia, dintre toate specializările medicale?
A.B. Mă gândesc la cardiologie încă din anii de liceu, de când am început să studiem anatomia. Inima m-a fascinat nu doar ca organ, ci ca simbol al vieții. Este centrul biologic al existenței noastre, iar ideea că poți interveni direct asupra ei și poți schimba un destin m-a atras profund. Sunt un om pragmatic. Îmi place să văd rezultatul muncii mele. De aceea m-am orientat către aritmologie, o ramură a cardiologiei care se ocupă de tulburările de ritm cardiac. Mă ocup în special de implantarea de dispozitive cardiace – stimulatoare și defibrilatoare – care tratează pulsul foarte mic sau aritmiile amenințătoare de viață. Există momente în care un pacient intră în sala de intervenții cu risc major, iar la final inima lui bate sigur, protejată. Să vezi această schimbare rapidă este o motivație extraordinară.
I.L. Vă mai amintiți cum a fost prima experiență imediat după examenele de rezidențiat? Ați trăit emoție? Frică?
A.B. Nu trebuie să stau mult să mă gândesc și îmi amintesc foarte bine prima gardă. Și, mai ales, primul meu deces în gardă. A fost un moment greu, care m-a maturizat profesional într-o singură noapte. Bucuria că devenisem medic specialist s-a întâlnit brusc cu realitatea dură a profesiei. Am simțit emoție, responsabilitate, teamă. Dar am înțeles atunci că medicina nu înseamnă doar victorii. Înseamnă asumare, echilibru și puterea de a merge mai departe pentru următorul pacient. Emoția nu dispare niciodată complet. Și cred că este bine să rămână acolo, ca un semn că nu ai devenit indiferent.
I.L. De atunci ați devenit unul dintre cei mai cunoscuți și empatici cardiologi. Cum procedați atunci când pacientul este într-o stare foarte gravă, când sfârșitul este aproape?
A.B. Este poate prea mult spus. Sunt doar un medic care își face meseria cât poate de corect și de implicat. Dacă pacienții simt empatie, înseamnă că am reușit să rămân om înainte de toate. În astfel de momente, medicina devine mai mult decât tratament, devine un fel de prezență. Când știi că nu mai poți schimba finalul, poți schimba felul în care omul îl trăiește. Uneori, cea mai importantă intervenție nu este tehnică, ci umană. Cred că empatia nu este un gest spectaculos, ci o atitudine constantă.
I.L. Ce cazuri medicale v-au adus cele mai mari satisfacții?
A.B. Cele în care diferența dintre „înainte” și „după” este vizibilă. Sunt situații frecvente în care sunt chemat în urgență pentru pacienți care ajung cu un puls de 20/min, sau chiar mai mic, aproape pierduți, palizi, la limita conștienței. În astfel de momente, știi că fiecare minut contează. Implantăm un stimulator cardiac și vedem cum la scurt timp privirea i se limpezește, cum tensiunea se stabilizează, cum viața revine treptat în gesturi și în voce. Este o transformare pe care o vezi sub ochii tăi. În acele momente înțelegi concret rostul meseriei tale și anume că nu e doar o procedură, ci o șansă redată.
I.L. Care sunt provocările unui medic cardiolog?
A.B. Lucrăm cu secunde. Inima nu așteaptă. Trebuie să iei decizii rapide, să fii precis și calm, chiar și atunci când presiunea este mare. În același timp, trebuie să rămâi uman, să nu te obișnuiești cu suferința. O altă provocare este să nu te oprești din învățat. Particip constant la cursuri și congrese în străinătate, pentru că medicina evoluează rapid. Un medic bun nu este cel care știe mult, ci cel care continuă să învețe.
I.L. Bolile cardiovasculare sunt în creștere. Sunt oamenii educați în privința prevenției?
A.B. Din păcate, nu suficient. Mulți ajung la medic când apar complicațiile. Prevenția înseamnă controale regulate, alimentație echilibrată, mișcare, gestionarea stresului. Educația pentru sănătate ar trebui să înceapă devreme, chiar din școală. Sunt de părere că inima trebuie protejată înainte să doară.
I.L. Credeți că există minuni?
A.B. Ca medic, cred în primul rând în știință. Dar am văzut evoluții care depășesc statisticile. Le privesc ca pe o combinație între tratament corect, voința pacientului și, poate, o formă de speranță pe care nu o putem măsura exact. Medicina nu este magie, dar viața ne surprinde uneori.
I.L. Expresia „a murit de inimă rea” are explicație științifică?
A.B. Într-o anumită măsură, da. Stresul intens, traumele emoționale pot declanșa evenimente cardiace. Există chiar un sindrom numit „inima frântă”, o patologie ce mimează aproape perfect infarctul miocardic. Așadar, metafora ascunde un adevăr: emoțiile influențează inima mai mult decât credem.
I.L. Sau când spunem ”mă doare sufletul” și punem palma în dreptul inimii ? Vedeți o legătură între suflet și inimă ?
A.B. Din punct de vedere medical, emoțiile sunt procesate la nivel cerebral. Dar cultural, inima a devenit simbolul trăirilor profunde. Când spunem „mă doare sufletul”, descriem o durere emoțională atât de intensă încât o simțim fizic. Și asta spune multe despre cât de strâns legate sunt mintea și corpul.
I.L. Am văzut că aveți o sensibilitate aparte, un text poetic despre Borca a apărut în vara anului 2025 în revista „Biblioteca din Nord”. Aveți un sertar secret și cu alte texte?
A.B. În liceu am participat la olimpiade de limba română. Latura umanistă s-a format atunci, poate fără să îmi dau seama. Nu m-am apucat de scris decât în momentul în care am simțit nevoia. Scrisul nu a fost un plan, ci o folosesc mai degrabă ca o descărcare. Uneori, cuvintele ajută să înțelegi mai bine ceea ce trăiești zilnic în spital. Textul despre Borca a apărut dintr-o legătură personală cu locul și cu oamenii de acolo. Am simțit mereu că simplitatea, demnitatea și felul lor direct de a trăi spun o poveste care merită așezată în cuvinte. A fost, într-un fel, un gest de recunoștință.
I.L. Aveți un program foarte încărcat între Iași, Piatra Neamț și Farcașa. Mai aveți timp liber? Dacă da, cum îl petreceți?
A.B. Activitatea mea principală este legată de Institut, unde îmi petrec cea mai mare parte a timpului în laboratorul de electrofiziologie. Acolo este centrul muncii mele și locul unde simt că fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Pe de altă parte ce fac la Farcașa și la Piatra Neamț o fac din drag pentru pacienții de pe Valea Muntelui, pentru oamenii între care am crescut și pe care îi înţeleg poate altfel. Programul este intens între Iași, Piatra Neamț și Farcașa, dar încerc să îmi păstrez un echilibru. Sunt muntean, crescut la Borca, și probabil de aceea caut mereu muntele. Călătoresc, citesc, merg cu motocicleta și încerc să găsesc momente de liniște. Uneori, timpul liber înseamnă pur și simplu o plimbare fără telefon, o întâlnire cu un prieten vechi.
I.L. Unde și cum vă vedeți peste un deceniu? Vor exista inovații în tratarea pacienților? Vor exista speranțe pentru prelungirea vieții cardiacilor ?
A.B. Complicat.. Tot ce îmi doresc este să fiu un medic mai bun decât sunt astăzi. Tehnologia va evolua, asta cu siguranță – dispozitive tot mai performante, tratamente personalizate, inteligență artificială. Speranțele pentru pacienții cu patologie cardiacă cresc constant. Dar cred că un lucru nu se va schimba nici peste zece ani: nevoia de empatie. Oricât ar avansa tehnologia, pacientul va avea nevoie de un medic care să îl privească în ochi și să îi spună, cu sinceritate, că face tot ce este posibil pentru el.
I.L. Îmi doresc și vă doresc să aud mereu aceleași cuvinte frumoase din partea pacienților care vă trec prin mână. Și pentru că ”aveți condei”, vă doresc să fiți inspirat. Cine știe, azi un eseu.. mâine o carte… Vă mulțumesc că ați stat de vorbă cu mine !
A.B. Vă mulțumesc pentru invitație și pentru dialogul sincer. A fost o ocazie de a vorbi nu doar despre profesie, ci și despre lucrurile care mă definesc dincolo de halatul alb. Mă onorează interesul pentru activitatea mea și pentru legătura mea cu oamenii și locurile din care provin. Dacă, din când în când, reușesc să așez și în cuvinte o parte din ceea ce trăiesc în această profesie, atunci înseamnă că inspirația își găsește locul. A fost o bucurie să stăm de vorbă.
Interviu realizat de Iolanda Lupescu
