O să-mi schimb atitudinea mea față de articolele anterioare cu 360 grade. Cred că mă-ntrebați și vă-ntrebați ce legătură este între escapadele montane cu Ziua Culturii Naționale. Trebuie remarcat faptul că unui om de catedră nu-i pot trece cu vederea desfășurarea unor evenimente într-o astfel de zi. Cu câteva zile în urmă am primit o invitație de la… colegul meu de liceu cu care mă cunosc de o viață de om (toamna lui 1972). Atunci, niște puștani și niște fetițe intrau care de care cu inima mai strânsă pe poarta internatului Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț (vis a vis de celebrul Ursuleț).
N-am stat mult pe gânduri, am umplut mașina cu colegi de la Grințieș și din urbea de sub cetate și ne-am prezentat la Roman, la Muzeul de Artă. Acolo, în câteva minute, sala mare a muzeului, cât și cele două anticamere, s-au umplut rapid cu mulți oameni de cultură ai municipiului, cunoștințe diverse, cât și o parte din colegii autorului, tocmai din… secolul trecut.
Semn bun pentru realizator, totul însemnând că, deși a plecat demult din Roman, lumea nu l-a uitat pentru că a fost și este o persoană publică remarcantă.
Amfitrionii lansării au fost directoarea muzeului, profesoara Mihaela Ciobanu, alături de profesoara Irina Lazăr.
Simt nevoia să precizez că al meu coleg este dascăl, sculptor și poet. Prima meserie a abandonat-o prin pensionare, dar este activ cu celelalte două.
Câțiva ani a fost plecat pe meleaguri străine, unde i-a venit fericita idee de a se ocupa de sculptură în lemn, lipsindu-i parfumul acestuia de acasă.
Acestea au constituit o modalitate extraordinară de a petrece timpul liber departe de locurile dragi din țară.
Profesoara Irina Lazăr, de altfel o talentată pictoriță, a reliefat calitatea autorului în vorbe meșteșugite care au plăcut auditorului.
Spre final, autorul Mihai Jitaru a arătat cum s-a ajuns de la sculptură la poezie. A încercat și a reușit să vorbească în versuri sentimentele pe care le generează fiecare sculptură în parte. Deci toate sculpturile lui se regăsesc, fiecare, într-o poezie. Poeziile au fost grupate în trei volume (unul lansat anterior) sub același generic “Parfum de lemn”, dar cu titluri diferite: “Aproape de iubire” și „Departe de noi”.
Mihai este un răzvrătit și nemulțumit de conducători și societate, dar mai crede în speranță, în puterea artei și a frumosului de a face lumea mai bună și mai curată.
Am făcut deja legătură cu volumul Departe de noi în care poetul este “mânios” pe mizeria sufletească ajunsă la rang de conducere. Arată metehnele societății actuale prezentate în tâlcuri deosebite cu acerba dorință de a schimba ceva în bine, deziderat ce-l avem cu toții. Am auzit citindu-se și câteva strofe răzlețe spre a întări cele prezentate.
Spre final au apărut, cine credeți… copiii de la un club din Roman, îmbrăcați românește, cu un mic spectacol, așa cum fiecare di noi, oamenii de la catedră, le realizăm și prezentăm în zile de mare sărbătoare.
Anterior vorbeam de prezența colegilor noștri din promoția lui /77 (nu de la… 1877) un număr de 9 din cei 39, variabil ca număr. A fost o întâlnire caldă, cu pupături, cu amintiri care de care mai frumoase care a făcut ca seara culturală să fie deosebită.
Activitatea s-a încheiat cu achiziții de carte și sculpturi, autografe, urări de bine și nu numai pentru un început de an.
Drept urmare și eu vă doresc toate cele bune și-mi îndrept privirile spre înălțimile ademenitoare care mă așteaptă cu mult drag!
Mihai Panţiru
