Mănăstirea de la Balaju – „Omul sfințește locul”

Mulți dintre dumneavoastră ați auzit că la Tulgheș, pe pârâul Balajului, a început construcția unei mănăstiri iar pe unii dintre domniile voastre poate v-au dus pașii în acel loc binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu o frumusețe deosebită.

Această construcție a început prin truda și nevoința unei femei credincioase pe nume Ungureanu Aurelia.

Într-o frumoasă zi de vară, din anul 1935, la Tulgheș avea să-și deschidă ochii spre cerul albastru una dintre fiicele lui Dumitru și Natalia Citirigă. Din fragedă copilărie, a fost nevoită să muncească din greu, acei ani fiindu-i marcați de ororile și vitregiile celui de-al doilea război mondial. La 12 ani rămâne orfană de mamă și este crescută de bunica maternă, primind o educație aleasă, cu dragoste de învățături creștine.

La vârsta de 16 ani își întemeiază alături de Dumitru Ungureanu , cel care avea să-i fie sprijin vreme de 69 de ani, o familie frumoasă, binecuvântată cu 10 copii. Însă amarul crud al vieții a încercat-o greu, când a trebuit să plângă la capătul copiilor decedați la diferite vârste și împrejurări. Doi erau prunci, doi erau mari deja, însă durerea a fost aceeași cu fiecare lovitură. Răspunsurile grele le-a găsit doar în credința sa mare și de nestrămutat, ea fiind exemplul viu al cuvintelor lui Hristos: „Adevărat vă spun că dacă ați avea credință cât un bob de muștar ați zice acestui munte:

-Mută-te de aici acolo! Iar el s-ar muta.

Nimic nu v-ar fi imposibil! (Matei 17-20 NTR)”

Ideea de mănăstire a apărut mătușii Aurelia în pelerinajele ei la mănăstirile „Cocoșul” și Saon-Tulcea, unde părinții Gherasim și Arsenie i-au sugerat să zidească o mănăstire. Porunca lor a fost cuvânt de îndeplinit pentru viitor iar stăruința ei a fost încununată de succes.

Înalt Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de care ea se roagă să o ajute să parcurgă demersurile birocratice necesare pentru a ridica mănăstirea, lăcaș sfânt construit pe una din grădinile naționalizate de regimul comunist în 1959 și reintrată în posesia familiei în anul 1990, o refuză de trei ori. De fiecare dată când primește refuzul ea nu se descurajează și continuă lupta pentru a-și vedea visul împlinit. Construcția începe să se ridice cu greu și trudă, alături de o casă de oaspeți necesară celor ce deservesc mănăstirea, măicuțelor și preotului slujitor. În toți acești ani ea se luptă cu procesele de retrocedare, cu oamenii care o jignesc și o ironizează pentru dorința ei mare. Mănăstirea cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” este încet-încet cunoscută, vizitată de tot mai mulți credincioși și primește recunoașterea pe care o merită.

La mai bine de 86 de ani în care a adunat bucurii și necazuri, împliniri și regrete, pleacă dintre cei dragi lăsând în urmă o familie și o lucrare ce va continua și în viitor.

Înainte de a pleca la cele veșnice le-a spus celor doua fiice Lili și Maria că îi pare rău că pleacă la Domnul, deoarece mai sunt multe de făcut. Dumnezeu are însă grijă ca după trecerea ei în neființă lucrarea începută de ea să fie continuată de stareța mănăstirii Emiliana și de preotul Onufrie.

Azi, scânteia de dorință și dragoste pentru Dumnezeu strălucește mereu în Mănăstirea de la Balaju, vis imposibil de realizat, de către o femeie simplă, cu puteri financiare limitate, care însă a demonstrat în fața tuturor că OMUL SFINȚEȘTE LOCUL.