Confesiuni: Dintr-o viaţă de om… (27 de ani) Georgiana Ștefan-Apopei

„Cel mai curajos lucru este, încă, să gândești singur. Și cu voce tare!” Coco Chanel

Mă numesc Ștefan – Apopei Georgiana, am vârsta de 27 de ani și sunt consilier achiziții publice în cadrul Primăriei comunei Grințieș.  Cum am ajuns aici? Am terminat Școala Gimnazială cu clasele I – VIII din comuna Grințieș în anul 2011. Mi-aduc aminte cu drag de perioada când am urmat clasele I – IV, avându-l ca învățător și îndrumător în primii ani de școală, pe domnul Ilie Alexandru. Școala a fost una dintre prioritățile mele încă de mică, zic școală, pentru că la grădiniță nu  am stat decât 2 săptămâni, dintre care una alături de mama și una alături de bunica mea.

Lăsând la o parte ceea ce învățam la școală, mi-aduc aminte cu dor de lecțiile de viață pe care ni le-a învederat domnul învățător. O întâmplare amuzantă din acea perioadă a fost cea în care am învățat că „a da bună ziua”, așa cum este la noi la sat, este un lucru sfânt. Am urmat clasele I-IV la școala din satul Poiana, actualmente fiind Sala de Ședințe a comunei Grințieș. Era inspecție la școala mare și trebuia să mergem și noi acolo. Domnul învățător ne grupase de mână câte doi, în șir, pentru a putea merge organizați, fără a încurca traficul. În timp ce ne pregăteam în fața școlii, o femeie a trecut pe lângă noi. Din grupul de 24 de elevi câți eram, niciunul dintre noi nu a răspuns la „Bună ziua”, noi, fiind concentrați cu alte activități. Pentru a ne da o lecție, și nu o lecție care se învață la română sau la matematică, ci o lecție care să o ținem minte toată viața, până la școala unde trebuia să ajungem am dat „Buna ziua” la toate vacile care erau pe marginea drumului și la toți țandurii de gard pe lângă care treceam. Îmi pare rău că atunci nu era așa multă digitalizare ca în zilele în care trăim pentru a ne putea filma ca să putem vizualiza, acum, când suntem adulți, una dintre cele mai importante lecții primite în viață.

Clasele V-VIII le-am urmat sub îndrumarea domnului diriginte Daniel Dieaconu, actualmente director al școlii. Eram mai năzdravani când eram mici, dar ne plăcea și cartea. În pauze făceam șotii, dar atunci când ne ridica în picioare în timpul lecției, știam ce să spunem deoarece pot să spun cu mâna pe inimă că la Grințieș se face școală. Ceea ce a încercat domnul diriginte să ne transmită de-a lungul acelor ani, pe lângă informațiile din timpul orelor, a fost faptul că noi, ca și clasă, eram ca o familie. Greșea unul, suportam toți. Mi-aduc aminte cu drag de zilele în care făceam pasul piticului pe terenul de baschet atunci când aveam acele clipe de „năzdrăvănie”, toate aceste lucruri fiind făcute pentru a ne pune bazele  oamenilor care suntem astăzi. Am participat și la olimpiade, ne-a plăcut să învățăm, însă am și  luat poziția „statului degeaba” atunci când ne întreceam unii pe alții în șotii. Pentru cine nu cunoaște poziția „statului degeaba” (ca pedeapsă), îl provoc să îl întrebe pe domnul diriginte.

După ce am terminat școala generală, mi-am continuat studiile în cadrul Liceului Tehnologic Corbu. Eu nu prea am optat pentru acest liceu deoarece pe toți colegii mei îi auzeam că merg la licee din Piatra – Neamț, licee de oraș, însă părinții mei nu aveau acea posibilitate financiară. Acum, uitându-mă în urmă, nu regret nicio clipă pentru că am continuat studiile acolo, deoarece a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, perioadă conturată datorită doamnei diriginte Mariana Pascariu. Era un liceu micuț și cu reguli stricte. Nu ne permiteam nici măcar să chiulim de la o oră deoarece toată lumea ne cunoștea pe stradă după uniformă și știa că nu este în regulă ceva. Năzdrăvăniile le făceam cu bun simț, fără să supăram prea tare profesorii deoarece vedeam consecințele la colegii mai mari  și nu prea ne plăceau. Am participat la mai multe olimpiade, concursuri, tabere, lucru ce a implicat deplasarea în alte județe și colaborarea cu alte persoane. Atunci am realizat că unul dintre hobby-urile mele este călătoria. Am călătorit pentru prima dată în viața mea în afara țării într-un stagiu de practică desfășurat în Portugalia, țară unde am învățat cum se face pâinea, dar și să curăț pește. A fost o experiență de neuitat. Tot în acea perioadă, am reușit să merg, pentru prima dată, la mare la noi în țară. Încurajată de mama mea, dar și de profesori, am reușit performanța de a lua cea mai mare notă la bacalaureat din cadrul generației mele.

Încă de când eram mică îmi doream să devin pilot de aviație. Mă captiva așa de mult atunci când vedeam un avion cum zbura prin aer  încât am zis ca asta o să devin când o să cresc mare.  Dar cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, datorită unui film și anume „Blonda de la drept”, mi-am schimbat planurile la 360 de grade și am ales să urmez Facultatea de Drept din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Încă îmi aduc aminte toate nopțile nedormite sau cafelele băute pentru a putea învăța. Preferam să învăț noaptea deoarece atunci era mai multă liniște și mă puteam concentra.  Facultatea de Drept, pe lângă nenumăratele legi pe care trebuie să înveți a le interpreta, are și o parte captivantă și anume practica. Eu am ales să îmi fac stadiul de practică în domeniul medicinei legale, domeniu care nu este explorat de mulți oameni. De-a lungul anilor de facultate mi-am dorit să reușesc  să închei acest capitol din viața mea cu note mari, lucru ce l-am și pus în practică, reușind să termin facultatea ca șefă de promoție.  Ideea care mă făcea să lupt era că trebuie să pot acest lucru pentru părinții mei care s-au sacrificat că eu să fiu acolo.

În ideea a aprofunda informațiile din acest domeniu, am ales să termin un master, comasat, doi ani în unul, masterul de Științe Penale din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Pe perioada masterului mi-am dorit și să lucrez pentru a putea căpăta puțină experiență pe piața muncii.

Revenind acasă, la finele masterului, perioada când trebuia să susțin examenul de disertație, în timpul pandemiei de coronavirus, mi-am dat seama de un lucru și anume faptul că eu în Grințieș vreau să rămân și vreau să schimb ceva aici. Îmi amintesc și acum momentele când îi spuneam mamei că abia aștept să plec din această comună și să îmi fac un viitor la oraș, însă reîntoarcerea acasă și ceea ce am văzut în orașe și-a lăsat amprenta în sufletul meu și mi-am propus ca din Grințieș să nu mai plec.

În prezent, lucrez la Primăria comunei Grințieș din anul 2021, într-un colectiv unit. Acest loc de muncă mă pasionează, deoarece apar în fiecare zi alte provocări, provocări la care trebuie să le găsim rezolvare.