PIATRA LUI ARON DE LA AGAPIA VECHE

Mănăstirea Agapia Veche (Agapia din Deal) este un locaș de cult situat la aproximativ doi kilometri de Mănăstirea Agapia Nouă (cunoscută și ca Agapia din Vale). Aşezată într-o poianǎ pe urcuşul potecii care leagǎ peste munte Mǎnǎstirea Agapia de Mǎnǎstirile Secu şi Sihǎstria, Agapia Veche impresioneazǎ prin liniștea specifică, prin poziţia ei şi prin pădurile înalte și dese care o adăpostesc.

Viaţa mănăstirii, proprie şi echilibratǎ între rugăciune şi numǎrul mare de turişti, între profunzimea nopţilor în care numai dangǎtul clopotului ce cheamǎ la utrenie se rǎsfrânge în ziduri şi luna plinǎ, te apleacǎ spre pietate. Acest locaș de rugăciune reprezintă punctul de început al vestitului așezământ monastic cunoscut astăzi drept Mănăstirea Agapia.

De Agapia Veche a fost legat şi domnitorul Aron Vodǎ Tiranul (fiul lui Alexandru Lǎpuşneanu, a fost domn al Moldovei din septembrie 1591 până în iunie 1592 şi din 18 septembrie 1592 până la 24 aprilie 1595).

În tinereţea sa, a fost trimis sǎ înveţe carte aici sub aspra supraveghere a stareţului Siluam.. Istoria acestor amintiri, precum şi motivul plecǎrii sale din Agapia, când a fost nevoit sǎ ia drumul pribegiei spre Poarta Otomanǎ, de unde revine apoi ca domnitor al Moldovei, stǎ încrustatǎ cu litere vechi, ce se cunosc foarte puţin, pe o stâncǎ din apropierea Agapiei Vechi, stâncǎ cunoscutǎ şi astǎzi de locuitorii din prejma Agapiei sub numele de Piatra lui Aron, în vârful căreia se află un aghiazmatar, care a fost întrebuințat odinioară de călugări.

Legenda Pietrei lui Aron, consemnatǎ de preotul Nicolae Dǎrângǎ‚ în lucrarea sa „Istoria Sfintei Monastiri Agapia din judeţul Neamţ” şi preluatǎ de acesta din „Marele Dicţionar Geografic al României”, ne relateazǎ următoarele: „Aron Vodǎ – aşa vorbesc oamenii bǎtrâni şi cǎlugǎrii de la Mǎnǎstirea Agapia – a fost slujind la un mitropolit, anume Nicanor, fiindu-i nepot mitropolitului şi acel mitropolit fiind ctitor la Mǎnǎstirea Agapia cea vechie din deal fiind mânǎstirea ziditǎ cu cheltuiala şi ajutorul Doamnei Elena a lui Petru Rareş Vodǎ, care doamnǎ a fost fiica lui Despot Craiul Sârbesc, de aceea cu cheltuiala Doamnei Elena şi prin osteneala acelui Mitropolit, s-a zidit Mǎnǎstirea Agapia din deal precum s-a zis; şi fiind şi Mitropolitul Nicanor ctitor, mergea de multe ori la mǎnǎstire de şedea şi mergea şi nepotul sǎu Aron Vodǎ. De aceea Aron Vodǎ, demulte ori eşea afarǎ de la mǎnǎstire la plimbare la o mǎnǎstioarǎ de cǎlugǎriţe (Văratec) ce era pe moşia mǎnǎstirei ce se chema Hilioara, având dragoste cu o cǎlugǎriţǎ tânǎrǎ. Şi aşa eşind Aron Vodǎ într-un rând la plimbare la Hilioara şi întorcându-se la Mǎnǎstirea Agapia din deal, numai ce s-a întâlnit cu unchiul sǎu cu mitropolitul

Nicanor (frate cu Siloam), mergând şi Mitropolitul afarǎ la moşiile mǎnǎstirei şi s-au întâlnit la un loc unde este drumul tǎiat în piatrǎ cu ciocanul, de aceea Mitropolitul sǎ fi bǎtut pe nepotul sǎu Aron Vodǎ, iar dupǎ aceea Aron Vodǎ s-a dus în ţara ungureascǎ fugind de la unchiul sǎu şi din ţara ungureascǎ s-a dus Aron Vodǎ la Ţarigrad şi s-a apucat la oameni mari de slujit şi cu vremea a ieşit domn în Moldova şi sǎ fi prins de unchiul sǎu pe Mitropolitul Nicanor şi sǎ-l fi fǎcut hadâmb, sǎ-l fi scopit, cǎruia mitropolit îi este mormântul la mǎnǎstirea din deal şi s-a fost sihǎstrit luând schima şi zicându-i din schimnicie Nil, care aşa scrie pe piatra de pe mormânt: „Schimnoje Nil’’, iar acolo unde s-a întâlnit Aron Vodǎ cu unchiul sǎu, au pus de- au sǎpat o stâncǎ de piatrǎ, scriind şi istorioara pe piatrǎ şi deasupra încǎ au sǎpat ca sǎ se cunoascǎ pe unde au fugit, care aceste semne sînt de se vǎd şi pânǎ astǎzi şi se cheamǎ acea stâncǎ de piatrǎ – Piatra lui Aron Vodǎ. Deci cine va crede aceste cuvinte bine va fi, cine nu le va crede, iarǎşi va fi bine, cine precum îi va fi voia aşa va face”.

Aron Vodǎ nu uitǎ mǎnǎstirea unde a copilǎrit şi dǎruieşte Agapiei la 21 decembrie 1593, Satul Cehlǎieşti care a fost sat drept domnesc şi sub ascultarea Ocolului Tîrgu-Neamţ’’. Tot Aron Vodǎ, în data de 30 mai 1593, la cererea Mitropolitului Nicanor al Sucevei, unchiul sǎu, confirma dania negustorului „Necula Zaraful care lǎsase cu limbǎ de moarte Mânǎstirii Agapia, nişte case în Iaşi”.

Pr. Gheorghiță ANISIEA