Unul dintre cele mai vechi și mai frecvente obiceiuri prin intermediul căruia oamenii își arată respectul și prietenia este salutul.
Acest obicei nu este o numai o formalitate ci un mijloc de a ne arăta considerația față de cei cu care ne întâlnim.
Privind retrospectiv, în antichitate, formele de salut erau foarte multe fiind exprimate prin gesturi primitive. Inferiorii se aplecau până la pământ înaintea mai-marilor lor, dar cu trecerea timpului aceste gesturi au fost înlocuite.
Saluturi curioase se întâlneau la Abisinieni, ei cădeau în genunchi și sărutau pământul în fața stăpânilor, Cafarii (popor din sud-estul Africii) își turnau un pumn de nisip în cap, în alte zone își strângeau mâinile și apoi pocneau degetele, dar un salut nostim îl aveau Kalmucii, care își frecau nasurile, scoteau limba, clănțăneau dinții și apoi se trăgeau de urechi!
În Europa găsim alte tipuri gesturi; prin secolul al XVI-lea, când un cavaler întâlnea o doamnă, printr-un gest maiestos își scotea pălăria, iar doamna făcea o reverență plină de grație, după care îi întindea mâna spre a-i fi dezmierdată prin atingerea ușoară a buzelor.
Se pare că acești cavaleri și domnițe au luat cu ei și formele de politețe, nu numai salutul, iar acum avem niște gesturi mecanice și rapide aproape imperceptibile.
Unii nici nu mai salută!
Poate că nu e prea târziu să alocăm câteva clipe în plus salutului și să acordăm mai multă greutate acestor momente.
Roxana GABOR-TĂNASE
