Mari personalităţi ale românilor: Ciprian Porumbescu – muzician de excepţie şi luptător pentru emancipare naţională a Bucovinei

Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei mai de seamă compozitori români pe care doar moartea prematură l-a împiedicat să pună în valoare toată „comoara de cântece” pe care o culesese din folclorul românesc. Marele compozitor a fost însă şi unul dintre cei mai activi şi entuziaşti lideri ai studenţilor români din Bucovina, luptători pentru emancipare culturală şi naţională. Şi toate acestea în doar 29  de ani…

S-a născut la 14 octombrie 1853 la Şipotul Sucevei. La Ilişeşti a avut ca primi „dascăli de muzică” pe „lăutarii ţigani”, de la care a aflat numeroase cântece vechi româneşti. La Serbarea de la Putna de la 1871, Porumbescu era licean şi Grigori Vindireu, celebru lăutar în acele timpuri, îi încredințează propria vioară şi astfel a cântat pentru toţi cei prinşi în horă: „Tată…, am cântat Daciei întregi!”, avea să spună.

Ajunge student la Cernăuţi, fiind unul dintre liderii asociaţiei „Arboroasa”, ce lupta pentru emancipare naţională. În 6 noiembrie 1877, Ciprian Porumbescu şi ceilalţi lideri ai „Arboroasei au fost arestaţi din cauza unei telegrame de condoleanțe trimise la Iași în memoria lui Grigore Ghica Vodă, asasinat pentru că se împotrivise anexării abuzive a Bucovinei de către austrieci şi alte capete de acuzare.

La închisoare, Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care i-a adus mai târziu moartea. Din naştere predispus, boala s-a accentuat. Scria: „Sunt încă bolnav, stă rău cu mine… mă culc devreme, tuşesc tare şi pieptul mă doare. Zăcând în pat mă gândesc că ce rău e de mine (…) Nu mă tem de moarte, doar de timpul suferinţei de până atunci…”

Ajunge apoi la Viena la studii. Realizează muzica pentru „Pe-al nostru steag e scris unire”. În 1880 a realizat “Colecţia de cântece sociale pentru studenţii români”. Apoi ajunge profesor la Braşov, unde creează şi prezintă opereta „Crai Nou”, cu mare succes, folosind creaţia lirică a lui Alecsandri. Boala i se agravează şi încearcă o cură în Italia, care nu-l ajută. Moare la 29 de ani, după o suferinţă grea de trei luni, la Stupca. La 6 iunie 1883 este purtat de un car cu boi până la mormântul care este împodobit cu tricolorul românesc aşa cum o cerea în cântecele sale.

Încheiem cu spusele lui N. Petra Petrescu care l-a cunoscut la Braşov: „Era de statură înaltă (cel mai înalt bărbat din Braşov) svelt, cu părul castaniu. Deja atunci… se putea observa pe faţa lui imprimată expresia suferinţelor fizice şi a cugetării profunde. Era de un temperament vesel, glumeţ, avea o conversare simpatică şi preabun la inimă… Cântarea lui Ciprian pe violină era în genere pe lângă curată, melodioasă şi elegiacă. Doinele le cânta cu o plăcere supremă şi cu o duioşie de tot profundă, cânta cu atâta simţ de cugetai că toate accentele îi vin din profundul inimii. Adesea vărsa lacrimi când cânta. Şi avea o comoară întreagă de cântece naţionale…”

Daniel DIEACONU