MĂNĂSTIREA AGAPIA – LĂCAȘUL DRAGOSTEI CREȘTINE

Aşezământul de la Agapia este singurul lăcaș monahal care poartă numele dragostei creștine (grecescul „agape” = dragoste) și îşi are începuturile în secolul al XIV-lea, atunci când sihastrul Agapie de la Mănăstirea Neamț, a întemeiat o biserică de lemn, cu hramul „Schimbarea la faţă” (pe locul Schitului Agapia Veche de astăzi). Din cauza terenului mlăștinos și a repetatelor refaceri ale schitului, s-a hotărât ridicarea unui alt aşezământ, în vale, care a primit numele de Agapia Nouă sau Agapia din Vale. Numele sihastrului Agapia a dat și denumirea localității din apropiere și a pârâului ce o străbate.

Ctitorul Mănăstirii Agapia este hatmanul Gavriil Coci, fratele Domnitorului Moldovei Vasile Lupu. În perioada 1641-1643 el a construit biserica actuală a Mănăstirii Agapia, cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, planurile acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost sfințit la 12 septembrie 1646 de către mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu.

La începutul secolului al XIX-lea, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici (până atunci fusese obște de călugări). Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe muzică psaltică, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului Veniamin Costache. În timpul eteriei, la 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci.

În 1847, pe latura de sud a incintei mănăstirii a fost amenajat un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) de la Mănăstirea Bisericani, paraclisul fiind sfințit la 31 august.

Între anii 1858-1862 s-au făcut diverse reparații și s-a adăugat un pridvor închis cu o turlă şi alta pe altar, alături de cea a Pantocratorului. Tot în 1858 stareța de atunci, Maica Tavefta Ursache, l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a repicta pereții interiori ai bisericii principale a mănăstirii. Lucrările au durat trei ani (1858-1861). Cu această ocazie, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, lucrat la Viena și Paris. Biserica a fost resfinţită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu.

În anul 1871 o delegație de la Ierusalim a ajuns la Agapia, după o călătorie anevoioasă. Patriarhul Chiril al Ierusalimului a oferit atunci Agapiei, prin stareța Tavefta Ursache, care era însoțită de șase monahii din sobor, o cruce de argint aurit, ornată cu pietre, având o părticică din Sfântul Lemn al Crucii Mântuitorului. Însoțit de o carte patriarhicească scrisă în elină, darul exprimă atenția Patriarhului Ierusalimului față de importanta mănăstire a Moldovei. În decursul anilor mănăstirea a mai trecut prin diverse calamități (incendiul din iulie 1903 ș.a), de aceea a fost supusă unor reparații și renovări capitale, însă după anul 1990 s-au început cele mai ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric. Biserica mare a mănăstirii a fost rectitorită; s-au adăugat restaurarea și refacerea, aproape în totalitate, a vechii incinte: o preafrumoasă și spațioasă trapeză, cu peste 400 de locuri, refacerea interioarelor, a atelierelor, a bibliotecii (care, după cum se cunoaște, este cea mai modernă bibliotecă mănăstirească din România), gospodăria, multe case mănăstirești, refăcute sau reconstruite din temelie (unele dintre ele după proiecte atent elaborate), atelierele mănăstirii, reorganizarea celor mai importante activități ale comunității monahale.

Minunățiile Agapiei, frumusețea peisajului naturii înconjurătoare, dar și liniștea care-i atât de folositoare creației artistice, au atras aici pe lângă mulți slujitori ai Bisericii și pictori, scriitori, muzicieni, savanți recunoscuți, medici și dascăli de renume. Astfel, din vechile documente ori din însemnări sporadice, evidențiem câteva exemple: la Agapia și-au petrecut vacanțele de vară scriitorii Delavrancea și Ion Luca Caragiale, care veneau la Agapia în anturajul scriitorului Alexandru Vlahuță. Desigur că dintre ei nu lipsea mai niciodată pictorul Nicolae Grigorescu. Prin Mănăstirea Agapia a trecut și ,,luceafărul” poeziei românești Mihai Eminescu în tovărășia marelui povestitor humuleștean Ion Creangă. Atunci, inspirat de frumoasele peisaje ale locului a scris Eminescu frumosul poem ,,Călin-file din poveste”: „De treci codrii de aramă de departe vezi albind/Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…” „Codrii de aramă” pe care-i prinde în mreaja versului Mihai Eminescu, se referă la pădurea de stejar ce leagă Mănăstirea Agapia de Mănăstirea Văratec, iar ,,pădurea de argint” este frumoasa pădurice de mesteceni situată la intrarea în Mănăstirea Văratec.

La Mănăstirea Agapia și-a petrecut vacanțele de vară Bogdan Petriceicu-Hasdeu cu fiica sa Iulia. Scriitorul Gala Galaction, pe numele său Grigorie Pișculescu, venea încă din timpul studenției la Agapia. Calistrat Hogaș, iubitor de drumeții mai ales prin munții Neamțului a poposit de multe ori la Agapia. De asemenea, poetul Duiliu Zamfirescu venea la Agapia des, sfârșindu-se aici la 6 iulie 1922. Scriitorul Garabet Ibrăileanu a scris la Agapia romanul „Adela”, iar Ionel Teodoreanu a scris la Agapia trilogia „La Medeleni”. Agapia a fost îndrăgită și de Ion Pillat, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Victor Eftimiu, Demostene Botez, Alexandru Philippide, Cezar Petrescu, pictorul Octav Băncilă, Ana Blandiana, Geo Bogza, Ioan Alexandru și de savantul de renume mondial Henri Coandă.