La 29 iunie, Biserica ortodoxă îi prăznuiește pe mai-marii apostolilor, pe sfinţii, slăviţii şi întru tot lăudaţii Apostoli Petru şi Pavel. Ei sunt sărbătoriți în aceeaşi zi, pentru că sfârşitul lor martiric a fost la Roma în ziua de 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul. Biserica îi cinsteşte împreună pentru a arăta lucrarea lor comună de vestire a Sfintei Evanghelii, lucru subliniat sugestiv pentru conştiinţa unităţii creştine de iconografia atonită în care cei doi Apostoli sunt reprezentaţi îmbrăţişaţi.
Dacă parcurgem textul Sinaxarului din Minei aflăm că Sfântul Petru se numea Simon înainte de a se fi întâlnit cu Mântuitorul, Cel ce i-a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Simon s-a născut în Betsaida Galileei, tatăl său se numea Ioná, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol. Andrei l-a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i-a spus: „Am găsit pe Mesia” (cf. Ioan 1, 41). Simon Petru era căsătorit şi era pescar de profesie. Această îndeletnicire l-a învăţat să înfrunte valurile mării, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată ori să-şi asume eşecul. Era o fire dinamică, spontan şi plin de zel. Într-o zi L-a întâlnit pe Iisus din Nazaret, Cel care i-a schimbat viaţa şi l-a făcut din pescar obişnuit „pescar de oameni”, adică Apostol, ca să adune oameni pentru Împărăţia cerurilor, pe care o predicau Sfântul Ioan Botezătorul şi apoi Iisus zicând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 7). Simon a moştenit credinţa sa iudaică din familie şi a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, al Galileei, adică populat cu amestec de grupuri etnice diferite. Totuşi, Simon Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu, a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.
Sfântul Pavel se numea iniţial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi Tarsus, în estul Turciei), în diaspora evreiască, şi era fiu al unor evrei deportaţi de romani. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars şi la Ierusalim. Era cetăţean roman, adică un internaţional. Vorbea limba greacă, era zelos şi ucenic al învăţatului Gamaliel, un mare cunoscător al Legii lui Moise. Saul a fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L-a întâlnit personal niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiţia iudaică, Saul a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Însă, pe când îi persecuta pe creştini, în Siria, lângă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într-o lumină copleşitoare. Iisus l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a înţeles că Iisus din Nazaret este viu şi că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a învăţat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creştini, iar Iisus Hristos simţea durerea lor, pentru că viaţa lor era viaţa Lui şi viaţa Lui era viaţa lor. Apoi, Saul, persecutorul, se converteşte şi este botezat, primind numele Pavel (Paul). El devine apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos şi al Bisericii Sale Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, ai pocăinței și ai sfințeniei, precum şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor fără deosebire de neam sau etnie. Ei sunt pentru noi dascăli ai pocăinței, ai iertării, ai unităţii şi ai sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos.
