Pericolul lipsei vacanţei de Paşte pentru anul şcolar viitor a readus în discuţie modul de stabilire a datei Paştelui pentru fiecare an şi motivele pentru care această dată trebuie respectată, chiar dacă variază într-un mod surprinzător. În istoria civilizaţiilor a existat o tendinţă firească a unităţii sociale. Pentru Europa creştină, motivul cel mai întemeiat pentru unitate a fost prăznuirea celui mai important eveniment petrecut în istorie şi anume Patimile şi Învierea Domnului.
În cele ce urmează vom face un rezumat al criteriilor şi al modurilor folosite pentru data Paştelui şi îi vom prezenta pe cei care au contribuit de-a lungul secolelor pentru a se ajunge la acest deziderat, fie ei părinţi şi scriitori ai Bisericii sau oameni de ştiinţă. Această problemă mai aduce şi o altfel de unitate pe terenul pedagogiei, deoarece aici converg elemente de istorie, geografie, astronomie, matematică şi bineînţeles, religie. Dacă tot este în vogă astăzi principiul interdisciplinarităţii, ar trebui incluse şi în orele de la clasă multe elemente care ţin de cultură generală, pentru ca orice adolescent să aibă idee de ce este importantă păstrarea datei Învierii Domnului şi de ce această dată este variabilă şi modul în care variază, faţă de alte sărbători.
Data Paştelui s-a stabilit la primul sinod ecumenic de la Niceea în anul 325. Este prima duminică de după luna plină de după echinocţiul de primăvară, iar dacă data coincide cu Paştele evreiesc, atunci data se amână cu o săptămână. În primul rând, data Paştelui este legată de mersul soarelui pe cer şi de anul tropic. La echinocţiul de primăvară de pe 21 martie, este momentul în care ziua este egală cu noaptea pe toate meridianele şi au fiecare 12 ore, cu excepţia zonelor calotelor polare. De aici lumina începe să crească în emisfera nordică, adică acolo unde s-a petrecut istoria mântuirii noastre, ziua se măreşte, iar noaptea scade, de aceea Învierea Domnului se serbează după izomerie (echinocţiu), căci este biruinţa luminii asupra întunericului. Data Paştelui mai trebuie să fie după lună plină, deoarece Răstignirea Domnului s-a petrecut atunci când era Paştele evreiesc. Această dată era şi a rămas până astăzi 14 nisan, şi este fixată în Vechiul Testament în Ieşirea, la capitolul 12: „Începând din seara celei de-a paisprezecea zi a lunii întâia şi până n seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, veţi mânca azime” [Ieşirea; 12, 18]. În pedagogia Sa divină, Domnul a vrut să lege data Paştelui nostru de data şi de semnificaţia Paştelui din legea veche. Atunci a fost un moment istoric de importanţă deosebită pentru poporul evreu din secolul XIII î.Hr., când sub conducerea lui Moise, întreg poporul a ieşit de sub robia egiptenilor, trecând în mod minunat prin Marea Roşie. Moise a însemnat cu toiagul său marea, care a format un culoar între cele două continente, apele retrăgându-se de o parte şi de alta. După Moise a trecut dincolo tot poporul, iar când armata egipteană a intrat la rândul ei pe culoar pentru a îi ajunge pe evrei, apele au revenit şi întreaga oaste a rămas pe fundul mării cu tot cu logistică. Pentru ca acest moment să rămână neuitat în istorie, Moise a stabilit data de 14 nisan şi modul în care evreii trebuiau să petreacă Paştele, adică eliberarea lor de sub egipteni. Mântuitorul a transfigurat semnificaţia acestei eliberări, şi a scos neamul omenesc din robia păcatului, dar această trecere de la robie la libertate trebuie făcută trecând prin apa pocăinţei, adică prin botez şi prin spovedanie. Domnul trece înainte prin mormântul Său la Înviere, iar poporul îl urmează, trecând în vinerea Patimilor pe sub sfântul epitaf ca printr-un mormânt şi trece în libertatea Harului. Momentul Răstignii Domnului a fost deci în momentul în care la Ierusalim era seara primei zile de Paşti a evreilor, adică era lună plină, fapt care este un alt criteriu important pentru stabilirea datei Paştelui nostru. Mai mult decât atât, exact în momentul morţii trupeşti a Domnului pe cruce, evangheliile spun că „era ca la al şaselea ceas şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s-a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s-a sfâşiat prin mijloc” [Luca; 23, 44]. Acest moment la care tot universul a participat este interpretat de Sfântul Ioan Gură de Aur prin explicaţii astronomice la care ne vom referi poate în următorul număr şi el confirmă prezenţa pe cer a lunii pline.
Data Paştelui ortodox poate varia într-un număr de 35 de zile, între 4 aprilie – cel mai devreme şi 8 mai – cel mai târziu, respectiv 22 martie şi 25 aprilie pe stilul vechi. Perioada de repetiţie exactă a întregului calcul este foarte mare şi anume 19 ori 4 ori 7, deci 532 de ani. Calculele se fac în funcţie de calendarul iulian, adică pe stilul vechi în toate bisericile ortodoxe din lume (există o excepţie la Biserica ortodoxă din Finlanda din alte motive), deci se poate folosi până astăzi algoritmul matematicianului genial Carl Friedrich Gauss, deoarece Gauss era protestant şi nu adoptase calendarul Papei Grigorie, care în 1582 a dat aşa zisa bulă papală Inter Gravissimas, prin care a reformat calendarul iulian, astfel încât data de 11 martie a acelui an a devenit 21 martie. Anul solar sau tropic durează 365 zile, 5 ore, 48 de minute şi 46 de secunde. El diferă de anul iulian cu 11 minute şi 16 secunde, dar la trecerea celor 1500 de ani, acestea însumează 10 zile şi de aceea calendarul s-a dat cu 10 zile înainte în secolul XVI şi după încă trei secole s-a mai dat înainte cu 3 zile şi s-au format astfel cele două stiluri de calendar. Aceste două stiluri vechi, iulian, şi nou – gregorian, diferă cu 13 zile, iar pentru acest motiv în România secolului XX au existat evenimente zbuciumate. Anul iulian, care ţine de calendarul iulian alcătuit pe vremea împăratului Julius Cæsar în anul 45 î. Hr. este de 365 zile şi 6 ore. Cele 6 ore în 4 ani se însumează în 24 de ore, de aceea la 4 ani se pune o zi în plus şi în anii bisecţi se mai adaugă o zi, care este 29 februarie, aceasta fiind ultima zi a anului. Din punct de vedere bisericesc, anul începe la 1 Septembrie, iar din punct de vedere astronomic anul începe la 1 Martie, când fetele şi băieţii îşi aleg o „babă”, ancestrala babă Dochia, care şi-a lăsat ecoul mai ales aici, în jurul muntelui Ceahlău. Ea este rudă cu Sf. Muceniţă Evdochia, care este în calendarul ortodox pe 1 martie. Deci dacă ultima lună a anului este februarie, înseamnă că prima este martie şi corect este să ne urăm „La mulţi ani!” pe 1 Martie (Va urma).
Florin POPESCU
