S-au împlinit 29 de ani de la plecarea la cele veșnice a eminentului elenist, poet, eseist, traducător, cercetător și profesor universitar Petru Creția. La absolvirea Facultății de Filologie – Limbi Clasice, în anul 1971, a devenit profesor la Catedra de limba și literatura greacă veche a Facultății de limbi romanice și clasice a Universității din București. Pe lângă actvitatea de profesor universitar a fost pe rând cercetător la Institutul de Filosofie din București, cercetător la Muzeul Literaturii Române, unde a condus revista ”Manuscriptum” ,director onorific și cercetător principal la Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” din Ipotești ,editor și comentator al ultimelor zece volume ale ediției ”Opere” de Mihai Eminescu (VII-XVI), continuând travaliul de eminescolog al lui Perpessicius (volumele I-VI). Petru Creția a îngrijit, împreună cu Constantin Noica și Gabriel Liiceanu, ediția operelor lui Platon în românește și a tradus din greaca veche: Plutarh, Longos, Platon, Vechiul Testament – Cartea lui Iov, Ecleziastul, Cartea lui Iona, Cartea lui Ruth, Cântarea Cântărilor. A tradus și din latina medievală – Dante, din italiană- Massimo Bontempelli , din franceză – Marguerite Yourcenar, Cioran, Dumezil, din engleză – Virginia Woolf, T.S. Eliot. A fost colaborator al emisiunilor literare radio. În 1979 a debutat editorial cu poemele în proză din volumul ”Norii”. Împreună cu poetul Aurel Dumitrașcu am citit cartea în acel an de grație 1979 și am fost fascinați de unicitatea ei. Poezia, eseul, filosofia și jurnalul și-au dat mâna într-o stranie contopire, o fericită găselniță a norilor în veșnică mișcare, care inspiră sentimente, stări și reflecții, o lume în statornicie dar și în transformare. Un fragment: ”Lucrurile foșnesc, șuieră, gem, vuiesc sau tună sub vânt. Iar lumea este astfel mai frumoasă și mai vie și au un spor mai mic puterile singurătății în lucrarea lor”. Au urmat apariții editoriale la fel de inclasabile și derutante : ”Pasărea Phoenix”, în 1986, ”Oglinzile”, în 1993,” ”În adâncile fântâni ale mării ”în 1997. Sunt cărți de poeme în proză și jocuri ale minții. Postum ,în anul 2023 a apărut volumul ”Luminile și umbrele sufletului”, o călăuză către adevărul despre noi înșine.
După prăbușirea regimului comunist, în anul 1990, a apărut ediția caietelor lui Eminescu, păstrată de Petru Creția la sertar, din cauza cenzurii. Editarea caietelor eminesciene a fost o trudă extrem de periculoasă. Creția a lucrat cu cele mai sensibile texte: publicistica politică și scrierile filosofice. Pentru regimul comunist ,aceste texte erau incomode pentru că Eminescu apăra românismul, denunța imperialismul rusesc și plângea soarta Basarabiei. Comisiile de cenzură i-au cerut lui Petru Creția să șteargă referirile la Rusia, adică să măcelărească scrierile și așa greu de descifrat, chiar și cu lupa. Petru Creția a trăit coșmarul stresului fără ieșire, dar ca un intelectual care a apărat istoria, a blocat publicarea operei eminesciene integrale. Soția sa, la rândul său profesor universitar și traducător, spunea că munca febrilă pe manuscrise greu de descifrat, cu litere foarte mici aproape șterse de timp, cu adnotări, variante multiple și ștersături, cu nopți nedormite, i-a măcinat sănătatea, l-a adus în pragul orbirii, dar nu s-a plâns și nu a negociat niciodată cu cenzura. Și ,peste toate , după ani de predat la Universitate, a fost silit să plece de la catedră. Era neînduplecat , iar studenții nu voiau un profesor atât de intransigent. A preferat să sufere în tăcere și să accepte marginalizarea. Un erudit desăvârșit, o minte sclipitoare, genială, o putere de muncă pe care numai la Ioan Petru Culianu am mai întâlnit-o, a devenit un model de demnitate și de moralitate pentru cei tineri. Nimic ideologic nu i-a murdărit conștiința. A fost nesupus pentru regimul comunist prin tăcerile și prin suferința sa, pentru că nu a acceptat să omagieze, să aplaude și să publice texte abjecte, ca să fie acceptat în societate. Printre cei care s-au bucurat și au sperat pentru binele României, după lovitura de stat din 1990, s-a numărat și Petru Creția. A murit în anul 1997 și a văzut că speranța lui a fost în van. Dar a lăsat un testament spiritual – cultural de mare valoare, un model de demnitate, de devotament și de sacrificiu pentru identitatea noastră națională, de care posteritatea, poate, va ține cont. Noica era convins că Petru Creția a fost ”Întâiul om de cultură al țării”, iar Liiceanu spunea că ”ne domina pe toți prin știința de carte”.
Bibliografie: Agenția de presă RADOR,14 aprilie 2022.
Iolanda Lupescu
