sâmbătă, aprilie 26
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Nu toate călătoriile încep cu o hartă. Unele pornesc dintr-un dor, un „Dar hai să mergem altundeva” și un „Am vorbit eu cu domnul Panțiru, ne va arăta un traseu”. Așa a început drumeția noastră spre vârful Vithavaș sau Piatra Vitoș, cum i se mai spune.

Acest vârf este situat în extremitatea nord-vestică a Masivului Hășmaș și este ușor de observat chiar din centrul comunei Tulgheș. Totuși niciodată nu am stat să mă gândesc ce se află pe acel munte, cum și dacă pot ajunge acolo.

 

Traseul este de dificultate medie per total. Noi am mers prin valea Șumuleului, unde am și lăsat mașina, iar apoi prin pădure. Drumul nu a fost marcat, dar domnul învățător ne-a fost ghid așa că nu aveam cum să ne pierdem, plus că pe parcursul traseului ne-a povestit despre drumețiile sale.

Pe parcursul creșterii în altitudine imaginile din jurul drumețului ajung la superlativ. De asemenea, chiar din vârf (1609m) puteam admira munții vecini: Ceahlău, Higheș și Hășmaș. Partea mea preferată a fost urcatul în zona pietroasă, pe stânci efectiv, unde există și un cablu de susținere.

La un moment dat o ploaie scurtă a ascuns după perdeaua ei de picuri peisajul, dar a fost la fix pentru mânca în pădurea de lângă vârf.

La coborâre am putut observa în treacăt și un frumos cocoș de munte.

Piatra Vitoș este o destinație care merită descoperită, oferind peisaje impresionante și o experiență autentică în mijlocul naturii. Priveliștile de la vârf fac din această drumeție o adevărată răsplată pentru cei care vor să exploreze colțuri mai puțin cunoscute ale munților din jurul lor.

Text Mădălina Busuioc

Imagini Ovidiu Andrieş

Şef de expediţie Mihai Panţiru

Share.

Leave A Reply