„MĂRTURISIRI” – MIHAI DOROFTEI

Borca a intrat în sfera literaturii, profesorul Mihai Doroftei bucurându-ne cu apariția volumului său „Mărturisiri” (an de apariție 2012, editura „Cetatea Doamnei, Piatra Neamț). Mihai Doroftei s-a născut la 17 iunie 1929 în satul Poiana Teiului, din comuna Călugăreni, județul Neamț. A fost un elev eminent, intrând cu media 10 la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Roman (din 300 de candidați).

În anul școlar 1944-1945 a urmat clasa a III-a la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț. Între 1945-1948 a revenit la seminar. În 1948 s-au desființat seminariile, iar Mihai Doroftei, împreună cu alți colegi, a fost arestat. Motivul a fost că, înscriindu-se pe o listă să fie „călăuză americanilor pe care-i așteptam să-i înlăture pe rușii care ne acaparaseră”, a „uneltit împotriva ordinii sociale”

Ce-o fi fost în sufletul unor adolescenți care s-au trezit încarcerați, doar că au vrut să apere demnitatea de a fi român? Emoționantă este povestea prieteniei cu Tincuța, o colegă de la liceul din Roman, care trecea în fiecare zi prin fața închisorii, privind spre geamul unde bănuia că este închis Mihai Doroftei. Gardianul o alunga de fiecare dată. După 60 de ani, cei doi prieteni s-au regăsit, cu emoție, și au depănat amintiri. Este de remarcat gestul nobil al doamnei Doroftei care mereu și-a îndemnat soțul să o caute pe Tincuța. După anii 50 a fost profesor suplinitor și secretar la Școala Poiana Teiului. Între 1951-1954 a fost dus de către Comisariatul Raionului Ceahlău în detașamentul de muncă forțată, unde a activat sub pază militară până în anul 1954. Între 1954-1956 a lucrat la secția învățământ Ceahlău în calitate de contabil. A absolvit Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț la cursurile fără frecvență. Între 1950-1956 a avut domiciliu obligatoriu în comuna Poiana Teiului. Orice plecare din localitate trebuia anunțată la miliție. Periodic, se prezenta la miliție pentu viza pe documentele eliberate de Penitenciarul Târgșor, Prahova. În 1956 a fost întreruptă restricția domiciliară, propunându-i-se să se stabilească în comuna Borca. Tot în acel an s-a înscris la Facultatea de Matematică din Bacău, cursuri fără frecvență, suplinind matematica la Liceul Borca. După doi ani a fost exmatriculat din cauza dosarului politic, desfăcându-i-se și contractul de muncă. Nicio instituție nu voia să-l angajeze. A lucrat sezonier în pădurile sectorului Borca, în calitate de primitor-expeditor de bușteni, iar la Ocolul Silvic în calitate de muncitor necalificat. A mai lucrat temporar la calcularea listelor de plată, funcționar la primărie, contabil la cooperație. După repetate acțiuni de reabilitare deschise la Tribunalul din Piatra Neamț, la13 ianuarie 1962, a fost absolvit de o vină minoră, dar care căpăta proporții de fiecare dată. Cu această ocazie, Mihai Doroftei a putut să-și reia studiile. A reușit primul la Facultatea de Matematică din Bacău și a terminat ca șef de promoție. A ales la repartiție comuna Farcașa, dar, după două săptămâni, a fost mutat la Borca, unde a predat matematica până în anul1991, când a fost pensionat. Pentru că nu a fost membru P.C.R., nu a avut acces la gradul didactic I, dar a obținut „Titlul de Profesor Evidențiat”. Începând cu anul 1965 a publicat în „Gazeta Matematică”, seria B pentru elevi și profesori, probleme originale. A colaborat la „Caiete matematice” din Craiova și la „Gazeta micilor matematicieni” din Grinţieş.

Mihai Doroftei a publicat permanent în revista „Țara Hangului’. Poeziile în limba germană le publică în revista „Die Stafette” din Timișoara. A îndrăgit limba germană din copilărie, când făcea conversație cu un subofițer neamț, cantonat în casa sa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Profesorul Mihai Doroftei a fost singurul cunoscător de limbă germană din comuna Borca, fiind și traducătorul celor care voiau să se descurce în această limbă.

Am insistat asupra biografiei, pentru că, separat, poate constitui subiectul unei cărți.

Se poate spune că domnul Doroftei a trăit într-o zi, cât alții într-un an”.

Cartea cuprinde două părți: una de proză și alta de versuri.

Mihai Doroftei este un foarte talentat povestitor. Primele povestiri sunt amintiri dintr-o copilărie foarte liberă, aș spune și inocentă, dacă nu ar apărea relatări despre spaimele și neliniștile prin care a trecut. Cititorul simte emoțiile și trăirile copilului. Cred că locul nașterii a fost decisiv în formarea sa ca om și cu siguranță acolo s-a întors instinctiv, de câte ori i-a fost greu. A fost o copilărie prea plină de evenimente, ca să poată fi uitată. Povestirile „Cumpăna”, „Steluța”, „Năluca”, „Grobeleanu”, „Pictorul și satana”, „Cu pluta spre seminarul din Roman”, „Explozia’, au fiecare dintre ele un farmec de neegalat.

A doua parte a capitolului de povestiri, intitulată „Suferințe” prezintă aspecte din închisorile comuniste, așa cum ni se sugerează din subtitlu. Este povestea unei supraviețuiri scrisă cu un firesc care ne uimește. Mihai Doroftei a suportat umilințe și suferințe fizice pe care le descrie uneori cu umor ca în povestirea „Slipul socialist”.

Alte povestiri, impresionante pentru dramatismul lor sunt: „Ion Crăciun”, „Suferințe”, „La muncă forțată”, „Ochii tăi”. Unele povestiri sunt traduse în limba germană. Emoționant este cântecul „Ochii tăi”, pe care-l cânta în închisoarea din Suceava Ion Podoleanu:

„Într-o toamnă târziu,/ Rătăcind pe alei/ Am zărit printre ramuri de tei/ Lucitori ca de zmei/ Zâmbitori ca de zei/ Ochii tăi, ochii tăi, ochii tăi”.

Capitolul de poezie este alcătuit mai mult din dedicații scrise cu anumite ocazii. Nu este o poezie de cenaclu, dar trebuie remarcat cavalerismul cu care domnul Doroftei dăruiește poezii persoanelor pe care le cunoaște, cu ocazia evenimentelor importante din viața lor.

Personal, apreciez proza pe care a scris-o Mihai Doroftei. Experiența sa traumatică l-a făcut să se întoarcă reflexiv asupra trecutului și a destinului nostru ca neam.

Sunt adevăruri crude, pe care trebuie să le știm. Vinovații trebuie identificați, mecanismele terorii trebuie analizate, pentru ca reproducerea lor sa nu mai poată fi cu putință.

Mihai Doroftei a înțeles că are datoria de a nu uita, pentru ca noi să știm cum arată adevărata istorie.

Experiența închisorilor l-a îndepărtat de viața lui, a făcut ocoluri uriașe ca să devină intelectualul de astăzi, dar la capătul durerii a fost Dumnezeu.

Mihai Doroftei a avut o misiune duhovnicească, pe care a îndeplinit-o. Ofensei din anii 50 i s-a opus scrisul, iubirea familiei sale, satisfacțiile profesionale. Și, sigur, admirația noastră, a celor care îl cunoaștem și i-am citit cartea.

Ziua de 22 septembrie 2024 a fost una îndoliată pentru foștii elevi ai Liceului „Mihail Sadoveanu” Borca, pentru cei care l-au iubit ca profesor și ca diriginte, pentru zecile de profesori de matematică și de ingineri care i-au urmat exemplul în carieră. Profesorul Mihai Doroftei s-a stins din viață la 95 de ani și a fost înmormântat în cimitirul paraclisului din Sabasa, alături de iubita sa soție, înv. Mioara Doroftei. Fiica sa, ing. Marlena Seghete, a publicat o poză cu biblioteca, sub care a scris „averea noastră”. O poză care spune totul despre personalitatea, preocupările cărturărești, principiile și opțiunile profesorului Mihai Doroftei. Un profesor de matematică pe care nu-l vom uita, pentru că altul ca el nu va mai fi.

 Iolanda Lupescu