În perioada 21-23 noiembrie, asociația Maryland a organizat în județul Tulcea, Centenarul Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. În descrierea evenimentului omagial, organizatorii au ținut să sublinieze faptul că Părintele a fost un fiu duhovnicesc al acestui județ, fiind născut la Mahmudia pe 23 noiembrie 1925 și urmând cursurile liceului „Spiru Haret” din Tulcea. S-a stins din viață în America, unde a fost forțat de împrejurări să-și petreacă ultima parte a vieții, chiar de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie 2006).
Ultima dorință a Părintelui Gheorghe Calciu a fost să fie înmormântat în țară, la Mănăstirea Petru-Vodă din județul Neamț, ctitorită de fratele de suferință întru Hristos – Părintele Justin Pârvu. Așadar, evenimentul comemorativ a inclus o serie de acțiuni dedicate cinstirii memoriei unei personalităţi marcante în spiritualitatea românească şi internaţională care au început vineri, 21 noiembrie, ora 18:00, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Tulcea, unde un sobor de preoți în frunte cu episcopul locului a săvârșit slujba de Vecernie și parastasul. La final slujbelor, atmosfera de rugăciune a continuat armonios cu cântări duhovnicești interpretate de corul liceului Spiru Haret – Cantus Libera, format din foști și actuali elevi, profesori și părinți ai elevilor. Seara nu s-a încheiat aici, ci s-a mutat în imediata apropiere, la Casa Avramide, acolo unde a avut loc expoziția artistei Aida Șușter Boțan, închinată Părintelui Calciu, dar și altor apropiați, mărturisitori și sfinți din închisorile comuniste. Ulterior, ea ne-a povestit mai multe despre întâlnirea în Duh cu Părintele Calciu: „am simțit întotdeauna la Părintele Calciu acel îndemn către tineri, acel îndemn către introspecție, către nevoia de a te cunoaște, de a descoperi Dumnezeul din tine, de a găsi lumina, de a căuta partea pură din noi, partea curată, de a te întâlni cu acea frumusețe, în ciuda vieții dure, a chinurilor și a suferinței prin care a trecut Părintele, a ales iertarea, a ales să vadă iubirea în om, indiferent de calitățile acelui om, indiferent de povara pe care o ducea și de răul care îi se făcuse, el a ales să iubească omul și prin asta pe Dumnezeu. ”Până la Tulcea, expoziția s-a perindat prin mai multe locuri din țară, însă artista a ținut să menționeze la finalul discursului că periplul încă nu s-a încheiat: „îmi doresc din toată inima ca ceea ce fac eu prin aceste lucrări, prin toate aceste evenimente pe care le organizez și în toate locurile în care urmează să mai meargă această expoziție, să aduc și eu mica mea contribuție la pomenirea lor, a mărturisitorilor români, și a sfinților născuți pe aceste meleaguri, că sunt, practic, noii mucenici.”
Atmosfera expoziției a fost completată de acordurile unui recital de pian și vioară, susținut de elevi talentați ai Liceului de Artă „George Georgescu” din Tulcea, coordonați de profesorii lor. Seara a continuat cu poveşti duhovniceşti legate de viaţa şi lucrarea spirituală a Părintelui Gheorghe Calciu în ultimii 100 de ani. O surpriză a fost mărturia unei invitate de peste Ocean – Maria Rosana, fiică duhovnicească și fină de botez a Părintelui Gheorghe Calciu. Născută și crescută în America, fără a avea vreo legătură cu România înainte de a-l cunoaște pe Părintele Calciu, ea a povestit despre impactul pe care Părintele l-a avut în Statele Unite și nu numai. L-a asemănat pe Părintele Calciu cu un adevărat mărgăritar: prin suferința îndurată în România, acesta a devenit o perlă prețioasă, care ulterior, în Statele Unite, a revărsat o adevărată lumină asupra celor din jur prin dedicație și iubire. Maria Rosana a făcut precizarea că Părintele Calciu a făcut de două ori închisoare politică în România (1948 – 1964 și 1979 – 1984) și a ajuns în Statele Unite în urma unui adevărat proces de obținere a azilului politic care nu putea fi acordat oricui (întărind cele afirmate cu calitatea ei de angajată a guvernului federal din SUA), un proces complex, susținut chiar de președintele Ronald Reagan, totul desfășurându-se fără ca Părintele, aflat încă în detenție, să bănuiască amploarea eforturilor internaționale. A mai menționat că atunci când cele 7 Cuvinte către tineri au fost scoase ilegal din România, multă lume a aflat de cazul său și chiar Părintele Serafim Rose milita pentru eliberarea sa din închisoare.
Maria Rosana ne-a uimit remarcând că centenarul Părintele Calciu are loc în același an omagial în care se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, lucru pentru care ne-a felicitat pe noi, românii. Un moment plin de umor dar emoționant, desprins parcă dintr-un film de Crăciun, a fost atunci când a povestit audienței cum l-a cunoscut pe Părintele Calciu: s-a întâmplat pe Bulevardul Route 7, o stradă foarte circulată din Alexandria, Virginia: „Lucram la Pentagon la acea vreme de aproape nouă ani. Și nu observasem niciodată acea mică biserică de lângă drum. Și când l-am întâlnit, era o seară foarte rece. Lucrasem ore incredibile fără să dorm. Și aproape că l-am omorât. Era în mijlocul nopții și el traversa strada cu un sac mare. Am crezut că era un cerșetor. Am frânat brusc și am spus: „Doamne, cât de obosită sunt!”, iar el a căzut pe spate. Așa că am ieșit din mașină și i-am spus: „Domnule, sunteți bine? Lăsați-mă să vă duc la un adăpost. Am relații, e foarte frig.” El m-a privit, a zâmbit și a spus: „Oh, nu, nu, am o casă”. I-am spus: „Bine, foarte bine. Atunci măcar lăsați-mă să vă duc acasă”. Știți, cu barba asta lungă. Era prima dată când vedeam un preot ortodox. Și vine Părintele și zice: „Oh, bine. Poți să mă duci acasă. ” Așa că am deschis ușa. L-am pus în spatele mașinii. Eu și …„cerșetorul”, așa că trebuia să fiu atentă. Era aproape miezul nopții, foarte târziu și frig. Mi-a cerut să fac o întoarcere în U, până la biserică. Mi-am zis „Ei bine, în Italia, cerșetorii dorm în fața bisericii. El chiar este un cerșetor. Și i-am spus (de data asta mai răspicat): „Domnule, am relații. Vă pot duce la un adăpost”. Și Părintele a făcut ceva extraordinar. Își duce mâna la haină, scoate cheia. Și deschide ușa. Mă privește așa cum el primea mereu pe toată lumea, cu un zâmbet larg. Și după ce mi-a deschis ușa de la Biserică mi-a spus: „Bine ai venit acasă!”. Era prima dată când intram într-o biserică ortodoxă.” La acest moment, Maria Rosana a devenit foarte emoționată, retrăind acele clipe. Un alt episod emoționant a fost cel legat de propunerea pe care Maria Rosana i-a făcut-o Părintelui Calciu în momentul în care i s-a propus un job foarte bine plătit într-o zonă periculoasă. Nu insist asupra detaliilor, întrucât mărturia ei apare și în filmul 7 Cuvinte despre viața Părintelui Calciu, regizat de Andrei Negoiță, film care avea să fie proiectat a doua zi, la teatrul Jean-Bart din Tulcea. Filmul poate fi vizionat la adresa https://vimeo.com/398880676/326dcc6c20.
Maria Rosana a mai spus că Părintele nu i-a cerut niciodată să devină ortodoxă, însă ea s-a convertit datorită exemplului său. Atunci când i-a oferit Părintelui un cec în bani pentru a începe construcția unei biserici mai mari, el i-a explicat: „Maria, bisericile din ziduri sunt foarte importante, deoarece în ele se adună oamenii, iar puterea rugăciunii crește. Chiar și atunci când ești foarte slab și nu te mai poți ruga pentru tine însuți, întreaga comunitate se roagă pentru tine, este ca și cum te-ai conecta la o sursă de energie care te susține, iar această energie a rugăciunii vine la tine. Cu toate acestea adevărata biserică a lui Hristos este în inima ta.” Și spunându-i toate acestea, Părintele i-a înapoiat banii și s-a întors să aspire în Biserică, întrucât el era acela care în Biserică făcea totul, dădea cu aspiratorul, făcea lumânările și ajuta atât de mult cât îl țineau puterile, cu toată dragostea de care era capabil. După acest moment în care a simțit că mândria ei se prăbușește a urmat episodul convertirii la Ortodoxie, avându-i nași de botez chiar pe Părintele și soția Adriana. Ne-a mai povestit cum de Paște, în anul 2006, Părintele, deși era bolnav de cancer într-o fază destul de avansată, a stat 18 ore în picioare la spovedit, la slujbă și la ce a mai a fost nevoie, ea încercând să-l convingă să ia un pic de morfină întrucât știa că avea dureri foarte mari. Părintele a refuzat, spunându-i „Maria credința ta este foarte slabă”. Iar la sfârșitul celor 18 ore, Părintele era chiar mai în formă decât ea. În ultimele două săptămâni pe care Părintele le-a petrecut în Statele Unite la spital a fost tot timpul lângă el ajutându-l cu ce a avut nevoie, iar rândurile de credincioși care veneau să-l viziteze pe Părintele erau cu miile. Necăjită fiindcă îl solicitau foarte mult, Maria Rosana i-a spus că ea îi va trimite acasă, însă Părintele a făcut-o să înțeleagă semnificația Învierii: chiar și pentru cei care vin în ultima clipă este speranță. Astfel, Părintele nu și-a dat sufletul înainte de a da ultima binecuvântare.
Din acest punct de vedere, există o asemănare puternică cu Părintele Justin Pârvu, asupra căruia a insistat și Părintele Hariton, Stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, în predica pe care a susținut-o la slujba omagială săvârșită la Mahmudia, satul natal al Părintelui Gheorghe Calciu, în dimineața zilei de 23 noiembrie 2025: „el știa că este bolnav, pe moarte. Și totuși, și-a făcut răbdare să primească orice credincios care-l vizita. Fără a încerca să se protejeze, i-a primit pe toți cei care au dorit să-l vadă în ultimele sale clipe. Chiar mi-amintesc și de Părintele Iustin. Era în spital la Iași și când a prins puțină putere și-a luat epitrahilul peste pijamale și ieșea pe hol. Și zice, este cineva care dorește să-i citesc rugăciuni? Și oamenii cum știau și cum puteau, ieșeau în ușa salonului și pe hol și ascultau rugăciunile Părintelui Iustin. Omul care își pune viața și sufletul pentru aproapele, parcă o face cu toată puterea, cu pasiunea, rare sunt persoanele acestea. Și când vorbim de Sf. Părinte Gheorghe Calciu, el s-a oferit ca ceilalți din jurul lui să aibă o amintire plăcută. Poate nu vă dați seama că sufletul nostru se leagă și cu amintiri frumoase. Ei, Părintele Gheorghe Calciu a vrut să lase această amintire și așa a rămas. Și trecând pe aici, pe la Mahmudia, reamintind viața lui, facem un lucru care îl cinstește pe Dumnezeu. Deci, mă bucur că memorialul de astăzi îl bucură pe Dumnezeu, îl bucură pe Părintele Gheorghe Calciu, dar și noi ne simțim mângâiați sufletește”. Această mângâiere a fost resimțită nu doar sufletește, ci și trupește: pe parcursul centenarului, vremea a fost neașteptat de caldă, asprimea toamnei revenind brusc imediat după plecarea participanților spre casă.
