joi, noiembrie 21
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Apărută la Editura „Humanitas” în 2024, în traducerea lui Daniel Nicolescu, „Ochii Monei” este o parabolă filosofică despre artă și frumusețea care dau putere, echilibru și optimism unei fetițe condamnate la orbire. Mona, o fetiță de 10 ani, primește un verdict crunt: va orbi într-un an de zile. Bunicul Henry este cel care pornește cu ea într-o călătorie captivantă și erudită în trei mari muzee ale Parisului: Luvru ,Orsay și Beaubourg. În 52 de zile, bunicul îi prezintă Monei nu neapărat marile capodopere, ci ceea ce crede el că-l poate defini pe artistul respectiv.

La Botticelli se oprește asupra tabloului „Venus și cele trei grații oferindu-i daruri unei tinere” .Pentru fiecare capodoperă, bunicul găsește câte un motto. În cazul picturii lui Botticelli motto-ul este „Învață să primești”. Bunicul i-a vorbit despre Renaștere, i-a descris tabloul și apoi a adăugat amănunte despre viața pictorului. La fiecare expunere, Henry povestește și despre curentul artistic și epoca în care au fost realizate picturile. Impactul asupra copilei a fost neașteptat. „Deocamdată simțea doar un conflict interior, pentru că acest îndemn la maturizare, acest vertij al explorării unei lumi noi, avea o forță magnetică extraordinară și asta cu atât mai mult, cu cât îndemnul venea de la Henry, pe care-l venera”. Urmează zile pline de surprize, cu alte descoperiri senzaționale: Da Vinci, Rafael, Tițian, Michelangelo, Frans Hal, Rembrandt, Vermeer, Manet, Monet, Degas, Mondrian, Kandinski, al nostru Brâncuși, Picasso, Femeilor -artistul le dă o importanță mai mare, pentru că erau puține, într-o lume de bărbați .Astfel, sunt prezentate pe rând Rosa Bonheur, Julia Margaret Cameron, Georgia O Keefe, Frida Kahlo, Anna-Eva Bergman, Louise Bourgeois, Marina Abramovici. În timp, Mona își formează propriile păreri despre tot ce vede și ce aude, poartă chiar dialoguri pertinente cu bunicul, uneori profunde, alteori pline de umor. Inițierea a dat roade. Monei începe să-i placă acest periplu artistic și complicitatea cu eruditul său bunic. Chiar dacă va orbi, memoria ei a stocat destule informații despre frumusețea lumii, care îi vor fi suficiente și o vor face să trăiască prin artă. Ea deja a fost inițiată în subtilitățile operei de artă, de aici paralelele pe care le va face între artiști și operele lor sunt tot mai ușor de făcut și mai fascinante.

Thomas Schlesser a lucrat 10 ani la acest roman, pe care l-ar vrea un ghid pedagogic pentru școlile din Franța care, admirabil, au introdus în învățământ și un manual de istorie a artei. Întrebarea autorului este: „Cum îi inițiem pe tineri în descoperirea frumosului?” Printre atâtea imagini pe care tinerii le descoperă pe rețelele de socializare, un adevărat hățis din care, uneori, nu se mai știe ce este kitsch și ce este opera de artă, „Ochii Monei” poate fi ghidul perfect în inițierea în artă, plin de suspans și emoție. Cartea cuprinde și planșele capodoperelor despre care s-a făcut vorbire.

A fost tradusă în 37 de limbi și difuzată în 60 de țări. Ca istoric de artă, Thomas Schlesser și-a atins scopul propus la începutul cărții: „Un roman-fenomen, o călătorie către frumos și viață prin 52 de capodopere” .

Iolanda Lupescu

Share.

Leave A Reply