Una din cele mai mari bucurii pentru un elev este venirea vacanței de vară. Și cum poate mai frumos să o petreacă decât pornind în tabere sau excursii, pe cât mai mult posibil. Acest lucru presupune plecare de acasă cu bagaj potrivit, voie bună și cu speranța că vor avea parte de experiențe și lucruri noi, dezvoltându-se emoțional și social. Prietenii noi, prilej de a socializa într-un altfel de mediu decât cel de acasă, dar cel mai mare câștig cred că este deprinderea responsabilităților.
Am avut un program foarte bine stabilit, pe zile, cu înviorare, mic-dejun, activități tematice cu diverși invitați de la Asociația Fotografilor Profesioniști din România, lansare de carte („Două Inimi”-Ștefania și Cristina Bulache), expoziție de carte pentru copii, multă muzică folk, drumeții și shooting, normal- prânz și cină, foooarte mult fotbal și baschet, dar și alte jocuri distractive pentru copii, proiecții de filme. Plictiseala nu a avut ce căuta în tabără! Am socializat și cu copiii de la Căminul „Bread of Life” Broșteni, însoțiți de seniorii familiei Parasca, niște oameni cu totul deosebiți. Mi-a plăcut foarte mult ziua fără telefonul mobil, o multitudine de jocuri ocupând timpul: remmy, cărți, construind din piese lego aparate fotografice futuriste. A fost organizat și un concurs de lego sponsorizat din banii pensiunii cu cele mai interesante lucrări, Dragi părinți, se poate fără telefoane mobile, nu a fost nicio tragedie!
L-am aniversat pe Sebastian Constantin, care își va aminti cu emoție de această frumoasă surpriză pusă la cale de mama sa, familia Luca, și doamna Petrache. Dar am mulțumit public și minunatului personal de la bucătărie, și nu numai, care a pregătit bucate alese și au fost foarte ospitalieri.
Deserturile și pepenii dulci aduși de doamna Nicoleta Ciubotă o să ne amintească pentru o perioada lungă de timp cât de frumos a fost în tabără.
Cireașa de pe tort a fost prezența domnului Codrin Anton, fotograf acreditat la Euro 2024, membru în Asociați Artiștilor Fotografi din România, președinte al Clubului Fotografilor Suceveni. Are în palmares mai multe premii în domeniul fotografiei. Acesta a venit însoțit de suită de fotografii realizate de dânsul la Euro 2024. Cel care a recunoscut cei mai mulți fotbaliști din imagini a primit ca premiu, la alegere, un tablou. Acesta a fost Matei Ciubotă care a recunoscut 42 de nume de fotbaliști celebri. Așchia nu sare departe de trunchi, toți membrii familiei Ciubotă sunt mari iubitori de fotbal. Bucuria a fost maximă, iar tabloul cred că stă la loc de cinste în camera lui Matei. S-au realizat foarte multe fotografii artistice și în mișcare, s-au utilizat aparate foto de înaltă calitate, o ocazie unică în viața fiecărui participant.
Și nu uitați: „Fotografia este o poveste fără cuvinte”.
Despina GHEORGHIU