vineri, noiembrie 22
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

O nouă ediţie a festivalului s-a desfăşurat la Grinţieş, în extremitatea vestică a satului Bradu, în locul numit popular Moci.

 

A fost o iniţiativă a Cooperativei Agricole Fraţii Muntelui pentru partea privind animalele şi gastronomia ciobănească şi Asociaţia Pro Grinţieş pentru partea artistică.

Au participat la diverse secţiuni în cadrul a mai multor secţiuni fermieri din Neamţ, Harghita şi chiar Bacău, fiind prezentate oi şi câini ciobăneşti şi, în afara spectacolului, caii din localitate, cei care au adus în căruţe participanţii, oameni şi animale.

Costel Bondrea a fost cel care a realizat legătura între cele două judeţe, originar fiind din Grinţieş, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea de fermier în localitatea Tulgheş şi care a deschis manifestarea cu un discurs, aprig şi patetic în acelaşi timp, o pledoarie pentru oaia românească.

Invitaţi de pe scenă au fost Luţu Gabor şi Paul Diacu, rapsozi populari ai zonei, ce au oferit publicului cântece haiduceşti şi ciobăneşti.

 

Andrei Hulpaşu, un tânăr acordeonist grinţieşean, şi-a învins emoţiile şi a oferit o adevărată lecţie de virtuozitate şi îi prevedem un viitor frumos dacă va continua să muncească cu acelaşi sârg.

Formaţia „Acord” din Topliţa a oferit cele mai multe momente artistice, cei trei tineri, un saxofonist, un organist şi o solistă vocală, dovedind mult talent.

Premierea a adus în faţa publicului pe toţi proprietarii de animale şi au fost oferite premii, nu deosebit de valoroase, dar dăruite din inimă de organizatori.

Frumuseţea animalelor, balmuşul, mielul în jântuit, fasolea, pastrama, tocana, discuţiile care s-au deschis între fermieri, muzica frumoasă, vremea bună au concurat pentru o noă ediţie de succes.

Share.

Leave A Reply