Trunchierea cuvintelor în sine nu reprezintă o greșeală de exprimare. Este condamnabilă însă, folosirea unui cuvânt trunchiat într-un context nepotrivit stilistic.
Altminteri trunchierea este, așa cum arată Th. Hristea, un procedeu de îmbogățire a vocabularului care se pare că își are originea în limbajul afectiv al copiilor și prin care au apărut și s-au impus în limbă cuvinte precum circă-circumscripție sau kil-kilogram. Procedeul trunchierii exista și în perioada veche a limbii române în cazul prenumelor (hipocoristice) și există și în alte limbi, dacă nu în toate (Munteanu): eng.: doc-doctor, lab-laboratory, fr. cinema- cinematographe, gym-gimnastigue.
Apocopa (suprimarea unor foneme finale din cuvânt) e în limba română un fenomen regional (în graiul maramureşan, mai ales) şi unul al limbii vorbite, cu debit rapid şi o oarecare neglijenţă în pronunţare. Sextil Puşcariu considera ca o tendinţă fonetică românească masarea energiei articulatorii la începutul cuvântului şi neglijarea pronunţării părţii sale finale. În ciuda acestor condiţii favorabile (frecvenţa fenomenului în alte limbi romanice, prezenţa sa regională, tendinţele articulatorii), cazurile de trunchiere lexicalizată – forme utilizate în contexte sintactice variabile, diferite deci de „accidentele“ de pronunţare, chiar recurente, de tipul tre’, poa’ etc. („tre’ să vină“, „poa’ să meargă“) sunt puţin numeroase şi nu constituie în niciun caz o trăsătură puternică a limbajului familiar sau argotic românesc.
Există, e drept, câteva exemple foarte cunoscute, din limbajul elevilor: prof, dirig, bac, mate – şi al tinerilor în general; într-un articol despre argoul studenţesc (Petre 1978) se semnalează şi abrevierea as pentru asistent: e poate accidentală, oricum nu prea răspândită. Din formele obţinute prin trunchiere, cele mai multe (cele terminate în consoană, în special) sunt uşor articulabile (bacul, casul) şi constituie chiar bază de derivare: de la prof s-au format, de exemplu, femininul profă şi diminutivul profic, de la dirig –dirigă.
Deși au fost condamnate de lucrările normative (Th. Hristea), cuvinte ca bac, prof, dirig, mate pot fi folosite în exprimarea colocvială, orală, restricțiile privind utilizarea lor în scris sau în limbajul oficial, înalt.
Rodica Zafiu observă că în limba română există tipare preferate de trunchiere-bisilabice-terminate în „-i” sau în „-o”. După modelul numelor proprii: Adi, Teo, au apărut numeroase cuvinte trunchiate, unele mai vechi: foto, iubi, promo, retro, altele mai noi și la modă în limbajul actual: Bună dimi!, gospo, grădi, plicti, profi.
Deși trunchierea este un procedeu specific oralității (Stoichițoiu Ichim), trunchierile: mes, ro, sal, tel, apar tot mai des și în scris sub influența comunicării rapide prin internet și prin mesaje telefonice.
Acestea nu sunt justificate de specificul comunicării colocviale pe internet și nu sunt acceptabile în comunicarea oficială.
Cristina CHIRILĂ
