Când rostești Munții Bistriței, gândul te duce imediat la râul cu același nume și la munții ce-l străjuiesc pe ambele maluri, pe o distanță de 283 km. Aceasta este lungimea râului Bistrița ce-și are obârșia din vârful Gărgălău (M. Rodnei) și se „plimbă” tocmai până la Bacău pe distanța mai sus menționată. Dar Munții Bistriței au o întindere bine determinată, de circa 50 km în spațiul cuprins între Cozănești și confluența Bistricioarei cu Bistrița (loc. Ceahlău), pe malul drept al râului cu același nume.
Pot fi caracterizați ca o fâșie de munți uniți, legați prin culmi domoale, orientate de la N-E spre S-V. Partea estică este bine delimitată prin râul Bistrița, partea sud-vestică prin râul Bistricioara, tot aici aflându-se Munții Borsecului ce se continuă cu vasta depresiune a Bilborului. Din Bilbor se trece prin pasul Păltiniș (1.355 metri) spre limita nordică cu Șaru Dornei-Cozănești. Putem adăuga că Munții Bistriței fac parte din Carpații Moldo-Transilvani din grupa Carpaților Orientali.
Pornind de la Poiana Teiului și până începe Țara Dornelor (pe șosea), rămâi impresionat de locurile sălbatice de pe ambele maluri ale Bistriței formate de acești munți gata să se răstoarne în apele repezi ale râului (nu greu le-a fost celor doi năstrușnici să „mute” bordeiul Irinucăi în apele râului).
Vorbind de vârfuri, primul este Budacu (1.859 metri) care se află în fundul văii Borcei (Neamț). Este de forma unui arc de cerc, înierbat în totalitate (aici construindu-se o stână europeană de cei care au concesionat islazul). Tot aici, câțiva investitori locali au construit un teleski pentru iubitorii sporturilor de iarnă și o cabană cu tot ce trebuie pentru turiști. Sunt în partea nordică a vârfului pentru a beneficia de mai multe zile cu zăpadă. Nu sunt date în folosință din motive necunoscute mie.
Cunosc foarte bine zona, fiindcă în octombrie, anul acesta, am făcut o a treia tură pe acest vârf. Menționez că n-am fost cu mașina, ci pe jos, pornind de pe al treilea vârf (Grințieșul Mare – 1.758 metri) pe un traseu ce a durat 9 ore.
Este de apreciat faptul că un grup inimos de studenți de la Facultatea de Geografie din Iași a marcat un traseu, pornind din Grințieș-centru pe Frasinu până în Munții Călimani. Acest traseu poartă denumirea de Drumul Ieșenilor și, undeva pe la sfârșitul primei jumătăți, se află refugiul Dârdia, aflat într-o accentuată degradare. Este un traseu de culme, ușor de parcurs dar foarte lung, până la Rețitiș, în Călimani.
Vorbind de vârful Grințieșul Mare trebuie amintit faptul că mai există un vârf cu același nume între Holda și Holdița din Broșteni pe care l-am urcat acum trei ani. Sus se află o imensă cruce iluminată de un acumulator auto. Vârfurile menționate sunt pe partea estică a munților. Spre vest sunt culmi domoale, acoperite în cea mai mare parte cu vegetație forestieră, ușor de străbătut. Spun acest lucru, deoarece, peste tot, am întâlnit drumuri forestiere, de coastă sau de culme, practicate de tot felul de mașini.
Vara, viața pe munte este animată, datorită turmelor de mioare și a cirezilor de vite, dar și de prezența culegătorilor de afine, merișoare și ciuperci, care se găsesc din abundență și cu acces facil.
Știm că fiecare zonă (munte) are specificul ei (atracția ei). Din nordul munților (Pietrosul) și până în sudul lor (Grințieșul Mare) există locuri pline de farmec pentru iubitorii muntelui. Este o constatare și o invitație.
Mihai PANȚIRU, învățător, licențiat și master în geografie
