Pledoarie pentru turismul cultural

Turismul reprezintӑ astăzi o componentӑ esențialӑ de dezvoltare socialӑ şi economicӑ a unei țӑri, care marchează profund regiunile favorizate de un potenţial natural şi antropic de excepţie, prin atracţia exercitată asupra maselor largi, în contextul creşterii nivelului de trai şi necesităţii atenuării influenţelor nocive ale mediului urban-industrial modern. Turismul cultural este tot mai important pentru o lume care îşi doreşte încă să descopere şi să se bucure de artă şi istorie. România dispune de un bogat patrimoniu cultural cu elemente de unicitate şi inedit ce o individualizează în raport cu alte ţări: biserici medievale cu picturi murale (nordul Moldovei), arhitectură monumentală în lemn (în special Maramureş), biserici fortificate transilvane, arhitectură civilă fortificată în zona Olteniei (cule), trei stiluri arhitectonice româneşti, îmbinare a influenţelor occidentale cu cele orientale şi cu cele autohtone, cetăţile dacice din zona Haţegului, etc.

România ar putea fi o destinaţie importantă pe harta turismului cultural mondial, dar carenţele în domeniul infrastructurii, mai ales în domeniul transporturilor, de asemenea o calitate discutabilă a serviciilor turistice şi, nu în ultimul rând, lipsa unor campanii publicitare mai agresive şi mai bine conturate şi centrate sunt câteva din cauzele care aşează România într-o poziţie periferică ca destinaţie turistică în Europa. Menţionăm şi numărul redus al centrelor de informare şi promovare turistică, turismul cultural nu beneficiază de fonduri importante, promovarea turistică se concentrează în continuare spre obiectivele şi regiunile turistice deja foarte cunoscute, fiind ocolite regiuni turistice valoroase.

Judeţul Neamţ este unul important din punct de vedere al patrimoniului cultural turistic, fiind o zonă încărcată de istorie, religie, spiritualitate, cu cele mai multe lăcaşuri de cult monastice (schituri şi mănăstiri), la care se adaugă un număr mare de biserici de lemn şi de zid, monumente istorice şi de arhitectură, case boiereşti, case memoriale, cetăţi, situri arheologice, etc. Evidenţiem fortificaţiile medievale de la Cetatea Neamţului şi Romanului, cetăţile dacice de la Bâtca Doamnei, Cozla, vechile mănăstiri fortificate ctitorite de Muşatini şi Movileşti de la Bistriţa, Neamţ, Pângăraţi, Bisericani, Secu, Tazlău, Războieni, Almaş, Horaiţa, Agapia, Văratec, Sihăstria. Alăturăm schiturile vechi de la Pocrov, Zimbru, Agapia din Deal, Horăicioara, Vovidenia, Sihla, Draga, Cozla, Cărbuna, Icoana Veche şi Icoana Nouă. Amintim bisericile de lemn de la Văleni, Farcaşa, Grinţieş, bisericile de zid de la Piatra-Neamţ (Sf. Ioan Domnesc), de la Roznov (Rosetti-Roznovanu), Armenească (Roman). Adăugăm sinagogile judeţului, la Piatra-Neamţ aflându-se cea mai veche construcţie cultică evreiască din lemn din Europa de Est.

Nu lipsesc casele memoriale: Ion Creangă (Humuleşti), Veronica Micle (Târgu-Neamţ), Calistrat Hogaş (Piatra-Neamţ), Mihail Sadoveanu (Vânători), Sergiu Celibidache (Roman), etc. Neamţul are şi un număr mare de situri arheologice, cu valoare universală fiind exponatele aparţinând culturii Cucuteni, expuse în două muzee în Piatra-Neamţ. Menţionăm situl de la Poiana Cireşului, cele de la Izvoare, Văleni, Piatra-Şoimului, Târpeşti, etc. Exponate aparţinând preistoriei, dar şi perioadei antice, pot fi admirate la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ, de asemenea, la cel din Târgu-Neamţ, Bicaz şi Roman. Nu lipsesc muzeele săteşti, de istorie şi etnografie, precum cele de la Vânători, Pipirig, Dreptu, Tarcău, Bicazu Ardelean, Ceahlău, Grințieș, etc. De mare importanţă turistică şi educativă sunt Muzeul de Ştiinţe Naturale, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ, Muzeul de la Târpeşti, etc.

Judeţul Neamţ are şi Ceahlăul, care este, poate, cel mai spectaculos munte al Carpaţilor Orientali. Ceea ce îi atrage pe turişti an de an este atât opera mâinii nevăzute a naturii, cât şi creaţia omului. Pe primul loc se află, totuşi, cadrul natural, dar, de multe ori, elementele antropice (mănăstiri, sate, cabane, poieni, fâneţe, barajul şi lacul „Izvorul Muntelui”) amplifică pitorescul acestuia.

Regiunea noastră, din jurul Ceahlăului, se confruntă cu aceleaşi probleme ca România luată în ansamblu. Deţine un patrimoniu cultural bogat, o spiritualitate unică în spaţiul românesc, datorată în special Muntelui Ceahlău, cu aura sa de sacralitate, de mit, de legendă. Resursele turistice antropice sunt deosebite, numeroase şi valoroase, atât edificiile istorice, cât mai ales cele religioase, atât patrimoniu material, cât şi cel imaterial. Situată într-o zonă eminamente montană şi rurală, nu beneficiază de o infrastructură a transporturilor viabilă pe măsură, de multe ori turistul se avântă într-o adevărată aventură automobilistică. De asemenea, promovarea regiunii se concentrează obsesiv doar pe Parcul Naţional Ceahlău şi frumuseţile sale naturale, stâncile, abrupturile şi prăpăstiile, florile şi animalele sălbatice. Promovarea se face, în cvasi-majoritate, de către autorităţile judeţene şi mai puţin de cele locale şi de întreprinzătorii particulari, care înţeleg mai greu necesitatea unor astfel de acţiuni. Sunt neglijate edificiile culturale ale regiunii, doar mănăstirea Durău şi mănăstirea de pe muntele Ceahlău fiind în atenţia mai largă a turiştilor şi, de obicei, în cadrul unui circuit de o zi, care include o ascensiune până la cabana Dochia, pe vârful Toaca şi o coborâre pe la Cascada Duruitoarea. Rareori turistul obişnuit ajunge la schitul din Poiana Maicilor, la bisericile ţărăneşti ale zonei, bijuterii ale arhitecturii tradiţionale a lemnului.

În sate s-au descoperit mai multe artefacte specifice paleoliticului, dar acesta nu au fost puse în valoare din punct de vedere turistic. Preistoricului atelier litic de „La Scaune” i-a fost pierdută locaţia, doar o descoperire întâmplătoare de anul trecut a arheologilor târgovişteni ce cercetau zona ne îndrituieşte să sperăm la mărturii remarcabile în urma unor săpături ce ar trebui să se desfăşoare anul acesta (în urma unei roţi adâncite de tractor s-au descoperit artefacte litice). Administratorii Parcului Naţional Ceahlău au înţeles importanţa sitului şi va deveni unul dintre punctele căruia îi vor acorda o atenţie sporită.

Construcţiile laice medievale sunt puţine în spaţiul românesc rural, dat fiind faptul că principalul element de construcţie era lemnul. De asemenea, apariţia lacului de acumulare Izvorul Muntelui a făcut ca principala zonă locuibilă să fie acoperită de ape, iar construcţiile au fost demolate. Fortificaţia familiei Cantacuzino, numită de localnici Palatul Cnejilor, a scăpat cuvetei lacului, dar părăsită, este astăzi în ruină. Biserica se află în bune condiţii, fiind biserică de enorie. La Palatul Cnejilor, autorităţile, laice sau eclesiastice, nu au reuşit să se coordoneze spre a realiza un proiect de reconstruire. Valoarea sa arhitectonică şi istorică pusă în valoare prin nişte campanii bine structurate ar atrage numeroşi turişti, dată fiind şi aura de mister şi legendă care i-a inspirat pe Eminescu sau pe Dumas.

Una dintre carenţele turismului în regiune ar fi faptul că se oferă doar circuite de o zi sau de „week-end”, concentrate spre Parcul Naţional Ceahlău şi spre cele două mănăstiri amintite mai sus. Pensiunile şi agenţii turistici ai zonei nu oferă pachete turistice pe mai multe zile, itinerarii spirituale în imediata apropiere sau spre mănăstirile şi schiturile din jurul oraşului Târgu-Neamţ. Sunt necesare lucrări care să ofere turistului cultural informaţii, rute, care să-l facă să zăbovească în regiune, să descopere din cultura regiunii, să cunoască oamenii, obiceiurile şi tradiţiile lor care în această zonă montană mai păstrează din caracterele sale patriarhale şi ancestrale.

Dezvoltarea turismului cultural ar putea avea efecte majore din punct de vedere economic. Astfel, în zonele rurale punerea în valoare a patrimoniului poate deveni axa privilegiatӑ a dezvoltӑrii şi axa strategicӑ de revitalizare. Ȋn termeni de acțiuni economice repunerea în valoare prin includerea în circuitul turistic a unui sat duce la valorizarea produselor tradiționale, crearea comerțului şi activitӑților tradiţionale şi comerciale. Turismul cultural ar contribui la creşterea cifrei de afaceri a unui teritoriu şi ar da astfel un sens economic subvențiilor culturale. Efectele sunt nu numai materiale, dar şi simbolice, prin repunerea în valoare a patrimoniului istoric, cultural, religios. Aceastӑ acțiune este mai puternicӑ decȃt simpla tematicӑ de salvare a zonelor rurale. Valorizarea patrimoniului asigurӑ stabilitate socialӑ, genereazӑ o imagine a identitӑții proprii a locuitorilor dintr-o zonӑ, creşte prestigiul şi mȃndria civicӑ. Dacă spusele noastre vor suscita interes, vom continua. Sunt atâtea de spus. Şi atâtea de făcut…

Materialul poate fi citit integral în Mesagerul de Neamț aici. (Prof. dr. Daniel DIEACONU)