Un neadevăr care trebuie corectat: mărimea plutelor de pe Bistriţa

Cine dorește să afle despre mărimea plutelor care au coborât odinioară pe Bistrița și se mulțumește numai cu ce găsește pe internet, află că cea mai mare plută care a coborât pe acest râu a fost una legată în schela Cârlibaba, avea 11 table, măsura 428 mc și a fost condusă de către plutașii Vasile Ciocan și Alexa Moroșan, ambii din Ciocănești, judeţul Suceava.

Afirmația privind mărimea plutei, făcută de către plutașul Vasile Ciocan, în mai multe ocazii, este absolut neadevarată, foarte mult exagerată și nu putea fi realizată în acel loc, la Cârlibaba și în acele vremuri, deceniile 6 și 7 ale secolului trecut și iată de ce: ca fost plutaș pe Bistrița și pe Neagra Broșteni, mai mulți ani, am cunoscut foarte bine mărimea plutelor care au coborât pe Bistrița în perioada de apogeu a plutăritului, în vremea Sovromlemnului. Majoritatea absolută a plutelor măsurau între 100 și 250 mc, cele care ajungeau spre 300 mc erau rarisime. Toate aceste plute erau legate (făcute) în schele de legare în aval de Barnar, unde debitul și albia Bistriței erau suficient de mari, deci nu la Cârlibaba.

Ca profesor de istorie, când am elaborat monografia „Plutăritul pe Bistrița, Incursiune în istorie”, m-am documentat foarte mult, serios, iar în capitolul legatul unei plute, paginile 150–165, am rezervat un spațiu special mărimii plutelor. Concluzia la care am ajuns în urma documentării, având informații extrem de serioase, din trei surse diferite, aflate la distanțe mari unele de altele, așa cum scrie la carte că trebuia făcută o cercetare, am ajuns la concluzia că cea mai mare plută care a coborât vreodată pe Bistrița, una singura și nu mai multe, a inclus 400 mc și a fost legată în schela de la Gura Largului și nu la Cârlibaba.

De ce nu putea fi legată o plută de 428 mc la Cârlibaba? Schela de legare (facere) a plutelor de la Cârlibaba se afla în albia Bistriței, imediat în amonte de confluența cu pârâul Cârlibaba, la circa 50 de km de la izvoarele Bistriței. Deci debitul Bistriței era mic și nu permitea deplasarea plutelor liber, decât o perioadă foarte scurtă primăvara, când se topeau zăpezile, după care acestea se deplasau numai cu ajutorul haiturilor. Normal ca la Cârlibaba și albia Bistriței era îngustă, deci în timp ce se lega aici o plută, niciuna venită din amonte nu o putea depăși. Timpul de legare a unei plute la Cârlibaba, dar pe orice afluent pe care existau haituri, era de 24 de ore, timp în care se putea lega o plută de maximum 125 mc, asta în funcție de mărimea buștenilor, dar și de numărul legătorilor din schelă. Se lucra într-un ritm extrem de alert, sub teroarea haitului, pluta trebuind să fie terminată înainte de sosirea acestuia. Deci ca să se lege o plută de 428 de mc, pe Bistrița, la Cârlibaba legătorilor le trebuiau cel puțin 4 zile, într-un ritm de coșmar.  Dar pe Bistrița, în amonte de Cârlibaba, mai precis pe pâraiele afluenți, mai existau 8 haituri, sub porțile cărora existau tot atâtea schele de legare a plutelor și anume: Putredu, Bila, Bârjava, Șesuri, Lala, plus trei haituri pe pârâul Țibău.

În aval de fiecare din aceste haituri se lega zilnic  câte o plută. Să admitem ca în verile secetoase haiturile se umpleau cu apă mai greu, în două  zile, dar oricum, ele erau perfect sincronizate, se știa exact pentru fiecare hait la ce oră se deschid porțile, pentru plecarea plutelor. Oricum la Cârlibaba ajungeau zilnic minimum 5 plute, care trebuiau să aștepte aici terminarea plutei uriașe de 428 mc. Și vă întreb, de ce să suspenzi plutăritul 4 zile, să satisfaci capriciul plutașului Vasile Ciocan din Ciocănești? Hai să fim serioși.

Eram în perioada Sovromlemnului când acesta a încercat să organizeze plutăritul pe timp de iarnă, pentru a jefui cât mai repede pădurile României. Îşi poate imagina cineva că se putea opri atunci plutăritul pentru câteva zile, indiferent din ce motiv?

Legat de mărimea plutelor mai apar şi alte aspecte şi anume: Dacă pluta de 400 de mc, foarte lată, legată la Gura Largului, era compusă din 16 table, cea de la Cârlibaba fiind foarte îngustă, ar fi trebuit să aibă cel puţin 32 de table, dacă nu chiar mai multe. Lungimea acestei plute ar fi trebuit să ajungă la aproape o jumătate de km. L-aş întreba eu pe sfătosul Vasile Ciocan cum a prins el la mal pluta sa lungă de o jumătate de km în schela de tranzit Dorna Arini, când schela avea o lungime mai scurtă.

Şi un ultim  argument contra plutelor foarte mari. În cartea mea, vorbind de acest gen de plute, amintesc de versurile lui George Coşbuc «Sunt greu bătrânii de pornit, dar de-i porneşti sunt greu de oprit», spun că plecarea unei plute foarte mari nu era greu de realizat, oprirea ei însă era foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă şi asta o ştiu din proprie experienţă, de când am lucrat la celebra echipă fulger, pe Bistriţa mijlocie. Deci, după convingerea şi experienţa mea, o plută de 428 de mc nu a coborât niciodată pe Bistriţa Aurie, povestea ei este o fabulaţie a plutaşului Vasile Ciocan.

Constantin COJOCARU ŢUIAC,

fost plutaş şi autorul monografiei „Plutăritul pe Bistriţa. Incursiune în Istorie”