Moartea şi înmormântarea suscită interesul şi participarea comunităţii, urmând credinţe şi ritualuri, moştenite chiar şi din periaoda de păgânism a locuitorilor acestor pământuri. Prezentăm din ritualul înmormântărilor la Crăcăoani, două bocete vechi ştiute din bătrâni. După moarte, cea dintâi grijă a celor din jurul lui era să deschidă ferestrele şi uşile camerei pentru a ieşi sufletul. Peste întregul corp al mortului se punea o pânză albă brodată cu fir negru numită obrăzar. “Pomul”, o credinţă moştenită de la daci, era împodobit în seara dinaintea înmormântării şi era dus de naşul mortului sau de un descendent al acestuia. La împodobirea pomului trebuiau să ia parte toţi membrii familiei, deoarece exista credinţa că numai aşa se vor întâlni cu celălalt în lumea de apoi. Pe drumul spre biserică erau oferite celor apropiaţi 12 „punţi”. La mormânt, preotul citea ultimele rugăciuni şi-l stropea cu „paus” (vin), iar sicriul era acoperit cu obrăzarul şi coborât în groapă. Groparilor li se dădea pomană câte o găină. După terminarea evenimentului avea loc praznicul.
Pentru cei plecați există bocete adaptate potrivit vârstei, tot mai puţin ştiute şi folosite în vremea noastră. Satele aveau de obicei şi bocitoare „de profesie”. Bocetul de mamă a fost cules de de la Șendrea Natalia, iar bocetul pentru tânăr de la Anica Muraru de către învăţătoarea Magdalena Chirilă pentru lucrarea ei pentru gradul I didactic din anul 1970.
Pentru mamă se spunea:
Scoală-te măicuță, scoală,
Să te bată vânt de vară,
Să mai ieși pe prisp-afară.
Ia-ți măicuță ziua bună
De la copiii matale,
De la frați, de la surori,
De la gineri și nurori.
Casă bună ai avut
Alta nouă ți-ai făcut,
Fără uși, fără ferești,
Întrânsa să vecuiești.
N-ai nici ușă de ieșit,
Nici ferestre de privit.
Draga mea măicuță bună,
Scoală-te și mai grăiește
Și pe noi ne sfătuiește.
Dragele tale picioare
N-or mai merge pe cărare,
Cărările-or înverzi,
Picioarele-or putrezi
Și la noi n-or mai veni.
Bată-te vina pământ,
Că ești negru și urât
Și mămuca te-o-ndrăgit.
Pentru tânăr era următoarea incantaţie:
Bucură-te mănăstire,
Frumos tânăr îți vine!
Dar nu vine la-nflorit
Ci vine la putrezit.
Stai cu noi și nu porni,
Că pe-aici n-oi mai veni!
Acesta-i drum ducător
Și-napoi ne-ntorcător,
Că cine te-o sfătuit,
Tare rău ți-a mai priit.
Batista de logodit,
Ai pus-o la prohodit,
Batista de lăutari,
Ai pus-o la clopotari,
Lăsând tânără mireasă
Tot mereu să te jelească.
Ochii ce i-ai sărutat
Sunt roșii de lăcrimat,
Gurița ce ți-o fost dragă
Nu mai este ca o fragă.
Inelul ce i l-ai dat
Îl poartă-n sân înnodat,
Într-o batistă-nflorată,
Care-i de lacrimi spălată.
Frate, mamă, soră, tată,
Te conduc până la groapă.
Toate fetele din sat,
Merg cu tine, tânăr drag,
Frumos, ca un brad înalt
Și-acum doborât, culcat.
Lăutarii vor cânta,
Fetele-n sat vor juca,
Alți tineri vor chiui,
Iară tu vei putrezi
Și eu veșnic te-oi jeli”.
Dionisie SAVIN
