vineri, noiembrie 22
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Dămucul, ţinutul de la poalele Hăşmaşului, aşa cum ne place nouă, celor de aici să îi spunem, este un ţinut de vis. Alături de stâncile seculare care au ținut piept atâtor vremuri de restriște, așezat între cele două șiruri semețe de munți, asemenea zidurilor mărețe de cetate – Munții Tarcăului la est și Munții Hășmaș la vest, nu departe de monumentalele și impresionantele Chei ale Bicazului, găsim un loc binecuvântat de  Dumnezeu, Valea Dragă, aceasta fiind denumirea veche a comunei Dămuc.

În acest ţinut s-a născut la 1 decembrie 1933 Alexandru Găină şi a trăit aici până la 8 decembrie 2015. A fost poet, prozator-povestitor, pictor, rapsod popular, sculptor-pirogravor, instrumentist, dansator instructor, el fiind cel care a înființat grupul folcloric din Dămuc „Sânzienele”, cu un renume deosebit.

În cartea sa, sugestiv intitulată „Un om pe lume”, Alexandru Găină  descrie „Legenda Muntelui Bățu Mare” alături de poeziile sale de dor care ocupă un loc predominant. O prezentăm şi noi alăturat. Artistul nu a ezitat și nu s-a sfiit să abordeze o mare diversitate de demersuri folclorice și de artă populară, cele mai multe suscitând interes etnografic și etnologic.

 Legenda Muntelui Băţu Mare

„Se zice că-n vremurile îndepărtate, în acest vârf de munte, în apropierea unui  izvor cu apă, se afla o poieniță  pe care era instalată o surlă, unde se adăpostea un bătrăn și mai alături cele patru oițe pe care le avea, iar de partea cealaltă a surlii avea un strat cu praj, care-i stătea tot verde în tot timpul  anului. În fiecare zi el prăjea câte o bucată de mămăligă pe jar și o mânca cu praj.

Se zice că bătrânul avea un băț mare și unul mic. Cu cel mare cobora  până-n pârâu, sprijinindu-se în el și la urcare și la coborâre, dar când ajungea la gura jgheabului lăsa băţul mare şi mergea spre gura pârâului unde avea un pui de locuinţă, iar la întoarcere, când ajungea la gura jgheabului, la tufa respectivă, lăsa băţul mic şi luându-şi băţul mare îşi continua drumul spre vârful muntelui. Aşa că de atunci au rămas în amintire muntele Băţu Mare, Băţu Mic şi Pârâul Bățului, pe care umblăm şi-n zilele noastre de astăzi. Iar dealul Prajuri (Prajura) a fost botezat după numele stratului de praj pe care l-a folosit acel om, care a mai stat verde încă mult timp”.

Troițele din Dămuc

De la intrare în Dămuc, pe partea stângă, putem spune că în fiecare munte avem câte o troiță, fiecare având semnificația ei. De altfel în apropierea bisericilor, la răscruce de drumuri preoții împreună cu enoriașii au reconstruit altele pe locul vechilor troițe. Dintre acestea, Troița din Frăsăniș și Troița din Bățu Mare au fost înălțate de către meșterul popular Alexandru Găină şi de la el aflăm şi povestea lor: „Să revenim la Troița din Bățu Mare. Aceasta a fost înălțată în amintirea celor șase păstori de animale care după război, după ce a trecut frontul, ei s-au urcat din nou pe munte ca să-și adune animalele părăsite, fiindcă au fost evacuați de maghiari. Așa că fără să-și dea seama că mai sunt năpârci hortyste rămase fugare prin pădure, ciobanii din munții Crăcăuaș, Onigeni și Bățu Mare s-au dus din nou la munte să-și vadă de oi. Atâta le-a trebuit la hortyști c-au și sărit cu ghearele pe ei. Era duminică, zi frumoasă și senină, parcă muntele era plin de zâmbet, mai venise la acei  ciobani și alții doi  care căutau vitele dispărute: Simion a Lupoaicei și Gheorghe a Focșanului. S-au întâlnit  cu cei patru de la stâna lui Dumitru Năfărean, baciul stânei, 70 ani, Toader Oniga și Gavril Oniga, ciobani de 20-19 ani. Gavril era din Bicaz Chei, iar Manole Strungari 13 ani, era din Bicazu Ardelean. Ziua pe la 12.30 au fost somați de patru hortyști înarmați, soldați fugari prin păduri din calea frontului. Așa că i-au somat, i-au legat cu sârmă ghimpată de mâini, ducându-i pe furiș peste munți până în Valea Răchitiș, spre Ghimeș-Palanca, unde i-au pus de și-o săpat gropi și apoi i-au împușcat. Bătrânul și-o tras traista în cap să nu vadă când îl împușcă. Așa i-au găsit rudele după câteva zile, iar noi urmașii lor, le-am făcut această troiță pentru veșnica lor pomenire, la 24 iunie, ziua de Sânziene”.

 

Maria BUCUR, bibliotecar

sursa imagine – https://cooltneamt.ro

Share.

Leave A Reply