O datină spre veşnicie – Joia Mare la Tulgheş

Împământenit de către Părintele Vasile Şuteu (Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!),  de mai bine de patruzeci de ani, obiceiul  păştenilor tulgheşeni devine, an-de-an, tot mai frumos, mai iubit şi mai aşteptat.
Anul acesta ne-a venit, din nou, rândul celor de la Rezu Mare să fim păşteni. Ne-am organizat cum am ştiut mai bine şi iată că în această zi de Joia Mare,  binecuvântată de Dumnezeu cu vreme bună, am dus darurile spre sfinţire la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din centrul comunei Tulgheş, unde, sub straja  Maicii Domnului, în dangăt de clopote şi cu praporii scoşi la poartă,  un sobor de preoţi aştepta convoiul păştenilor pedeştri, escortaţi de 10 călăreţi purtători de tricolor, să între în curtea bisericii, pentru a-i binecuvânta.

Îmbrăcaţi în frumosul strai naţional,  am intrat cuminţi,  purtând pe braţe coşurile, împodobite fiecare cu şărvăt” (şărvăt- prosop/ştergar)” şi petea tricoloră,  în care se odihneau cele care urmau a fi sfinţite: pâinea (împletită în patru), vinul şi ouăle.
Am intrat cu toţii în biserică, în bună rânduială, am aşezat coşurile în faţa altarului iar preoţii: Vasile Tanase, Lucian Ciudin, Dumitru Pintea din Capu Corbului alături de preotul nostru Marius Ţepeş au început slujba de sfinţire a darurilor.

Cineva, care a dorit să rămână anonim, a dăruit un rând întreg de straie bisericeşti.

Astfel,  bucuria păştenilor a  fost cu mult mai mare!

După ce toate darurile au fost sfinţite  a urmat un program de pricesne, prezentate ca de obicei,  de către cele două formaţii corale, nelipsite de la acest eveniment, respectiv: Corul Şcolii Gimnaziale Tulgheş şi noi, Ansamblul Artistic de Amatori ,,Plaiuri Tulgheşene” .

Am ieşit apoi la o poză de grupîn curtea bisericii; am făcut câteva poze împreună cu călăreţii şi caii lor, frumos împodobiţi (ca de paradă), după care am mers cu toţii la prăznicar să ne ospătăm cu bucate de post, bune-bune, pregătite de socăciţa Maria Ungureau şi binecuvântate de întreg soborul de preoţi.
Frumos a mai fost! Au participat la sărbătoare de la vlădică până la opincă, de la mic pân’ la bunic, toţi în strai naţional !

…Pentru cei care nu ştiţi ce-i cu obiceiul acesta, iată: În fiecare an, un sat aparţinător comunei Tulgheş (Harghita) se ocupă de dusul darurilor spre sfinţire. Asta înseamnă că aceia sunt păştenii din acel an. Aşa cum am fost anul acesta cei de la Rezu Mare.

În satul care este de rând în anul respectiv, se strâng bani, la o anumită familie care se alege anual, la mica înţelegere.  De acolo unde se adună banii este,de regulă,  punctul de plecare a convoiului. Pentru adunatul banilor nu-i nevoie să baţi din uşă-n uşă. După ce ştim care-i familia care se oferă să fie gazda evenimentului, oamenii vin pe rând, care-cum-poate,  când poate şi cu cât poate,  de la începutul postului până în ziua de miercuri din săptămâna mare. Din aceşti bani,(de obicei) se cumpără: recipienţii în care se va pune Sf. Paşti, pâinea,  vinul pentru ,,Sfântul Paşti” (anafura de paşti, la noi se pune împreună în recipient), şi se va da în dimineaţa de Înviere,  tuturor participanţilor la slujbă.Li se va da, dacă vor solicita,  să ducă  Sfintele Paştişi celor care sunt bolnavi sau în neputinţa de a se deplasa dintre rudele ori vecinii lor.

Ouăle,  dăruite de oamenii care au multe păsări, sunt vopsite de câte o gospodină, care se oferă să facă această muncă, fiind duse la biserică, spre sfinţire, odată cu pâinea şi vinul şi, dăruite în dimineaţa de înviere alături de recipientul cu Sfintele Paşti. Deci darurile ce le primeşte, tot creştinul,  în dimineaţa Învierii, pentru a le duce acasă, sunt trei: sfânta lumină, nafura (Sf. Paşti) şi oul.

Anul acesta, pe cei de la Rezu Mare, nu ştiu cum  ne-o luminat Dumnezeu că rând-pe-rând, ne-am hotărât aşa: măi,  eu cumpăr pânea;  eu plătesc recipienţii pentru nafură; eu dau tot vinul, eu dau apa pentru praznic şi tot aşa. Astfel, din banii adunaţi din sat, va fi făcută o icoană – mărime naturală – cu Măicuţa Domnului,  pe un perete al bisericii, ca să ne întâmpine de câte ori intrăm în curtea bisericii, acesta fiind darul nostru special pentru Maica Domnului care este, nu doar  ocrotitoarea bisericii  noastre, ci este ocrotitoarea ţării noastre întregi.

Ei! Acum că aţi aflat cum stă treaba cu această datină,  e bine să vă spun şi că din dimineaţa de Înviere, mărturisirea  ,,Hristos a înviat” – ,,Adevărat a înviat” v-a fi rostită până la Înălţare; acesta fiind salutul nostru când ne întâlnim indiferent unde.

Oul sfinţit, căpătat odată cu nafura, îl punem în paharul cu apă rece şi ne spălăm pe faţă dimineaţa, în cele trei zile de paşti, ca să avem pielea sănătoasă şi faţa fină.

Cojile ouălor consumate nu le dăm la coşul de gunoi. Le adunăm la un loc şi le dăm pe apă, să ajungă la ,,blajinii” cei ascunşi prin pustiuri, care se roagă neîncetat pentru binele tuturor,  să afle şi aceia că în lume s-a sărbătorit Paştile.

Cei care sunt născuţi de ziua Sfântului Gheorghe, dacă sfântul a fost în post ca anul acesta, a treia zi de paşti îşi serbează onomastica; dar înainte de asta, a doua zi de paşti se merge în cimitir să facem pomenire celor ,,plecaţi” ai noştri.

V-am povestit, cam telegrafic ce-i drept, ce se întâmplă la noi în fiecare zi de „Joia mare” precum şi în zilele de după Paşti dar, ca să vă bucuraţi, până-n măduva oaselor, de multele datini şi obiceiuri  din acest tărâm de poveste, ar fi necesar să fiţi prezenţi, măcar odată în viaţă să  vedeţi live  câte ceva  din ceea ce strămoşii ne-au lăsat moştenire.

Fie-vă credinţa vie,

Paştile, cu dulci iertări!

Din Cereasca-Împărăţie

Multe binecuvântări,

Amin!

A relatat „boţul de lut” Lăcrămioara Pop

Tulgheş la:03.05.2024