duminică, noiembrie 24
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Parafrazându-l pe Demostene Botez „Aici, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Grințieș, trebuie să fi poposit cândva Dumnezeu și de aceea a rămas această sfântă pace”. Pace, la care contribuie, cu multă modestie, cumințenie și înțelepciune, din prima zi a lunii august a anului 2022, părintele Gheorghiță Anisiea, teolog și profesor, un om al timpului prezent, apropiat în aceeași măsură de tineri și de vârstnici.

S-a născut pe 17 martie 1987, în orașul Târgu-Neamț, avându-i ca părinți pe Vasile și Andriuța Anisiea; a absolvit cursurile școlarității obligatorii la Școala Generală „Nicolae Grigorescu” din Agapia, apoi Seminarul Teologic „Sfinții Împărați „Constantin și Elena” din Piatra-Neamț. În 2010 finalizează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu specializarea Teologie Pastorală, iar în 2022 absolvă studiile masterale ale aceleiași facultăți, Secția Teoria și Practica Formării Religioase. Începând cu anul școlar 2012 este încadrat ca profesor la disciplina Religie-cultul ortodox și parcurge toate etapele formării profesionale, obținând gradul didactic II în august 2022, cu media 10. În prezent, predă religie la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca și este înscris la gradul didactic I.

În perioada 2015-2022 a fost preotul paroh al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, din Bozieni, Botoșani. Asumarea acestui statut, dorința de a ajuta, curiozitatea intelectuală pentru alte domenii marchează, firesc, o largă deschidere către celălalt, pasiune și determinare ce au atras respectul și prețuirea semenilor, aprecierea colegilor sau a superiorilor. Activitatea părintelui se concentrează în special asupra formării tinerilor și promovării valorilor. Înființarea și coordonarea activităților de voluntariat, catihetice, filantropice, culturale și spirituale ale grupului parohial ATOR Vlăsinești sau obținerea locului I la Concursul Național Artistic „Unirea, Unitatea și Libertatea”, prilej pentru tinerii din parohie de a fi premiați la faza națională de PF Părintele Patriarh Daniel, sunt doar două dintre multiplele exemple ale implicării Domniei-Sale.

Cu pași fermi, dar blânzi, continuă și la Grințieș această misiune nobilă, o mărturie constituind-o organizarea activităților „Tabăra din pridvorul satului” și pelerinajul de Florii „Fiul lui Dumnezeu-Izvorul Vieții”, împreună cu părintele Simionescu Gelu. Este alături de elevii școlii la fiecare activitate, împreună cu părinții, într-un parteneriat care ne onorează, impunând muncă, disciplină, seriozitate, dar și toleranță și recunoașterea meritelor.

L-am cunoscut mai bine pe părintele Anisiea, datorită lui Andrei, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grințieș, un tânăr excepțional, care însumează calitățile părinților, deoarece primul loc în care trebuie să dea dovadă și să probeze preotul calitățile sale îl constituie „Biserica mică”, „de acasă”, propria sa familie, după cum afirma  părintele profesor Dumitru Stăniloae.

„Acolo, în sânul familiei sale și împreună cu casnicii săi, trebuie preotul să exceleze în împlinirea vocației personale și familiale. Iar asemenea unui soare, care luminează lumea întreagă, tot astfel, din familia sa, slujitorul Sfântului Altar trebuie să îndrepte și să împrăștie razele iubirii sale asupra tuturor.”

Cristina CHIRILĂ

 

Share.

Leave A Reply