Despre părintele Grebenea am mai scris. A fost unul dintre românii ce au luptat pentru neam şi cruce, care a suferit ani lungi de temniţă comunistă. Care a fost unul dintre cei care a păstrat vie credinţa între tinerii întemniţaţi în faţa marilor încercări. Un apropiat al părintelui Iustin. În 2019 am editat ultimele două caiete ale domniei sale de însemnări şi din această carte am ales un mic text şi în numerele următoare vom publica alte mici mărturisiri ale părintelui. În afară de cartea editată de noi, îndemnăm să citiţi volumul „Amintiri din întuneric”, apărut în mai multe ediţii.
„22.V.1992. Am aflat cum a murit marele călugăr, cu totul excepțional și fără egal la noi, Arsenie Boca, fost stareț la Sâmbăta, judeţul Făgăraș. La conferințele ortodoxe ținute la Mănăstirea Antim din București de fruntașii gândirii teologice de la noi – el identifica de la distanță pe cei ce s-au strecurat printre auditori cu gânduri necurate, fiind polițiști sau sectari, pe care îi poftea să părăsească sala.
În anul 1989, Ceaușescu l-ar fi chemat la sine și l-ar fi întrebat:
” – Ei! Ce se mai vede, călugăre?
– Rău pentru dumneavoastră, domnule președinte.
– De ce, mă?
– Dumnezeu consideră că nu sunteți un om bun, ci un om rău.
– Cum, mă?” Și Ceaușescu s-ar fi înfuriat.
Atunci, călugărul ar fi strigat:
– Mă! Abia ți-am răspuns la întrebările tale și tu ai și hotărât să mă omori? Eu mor, mă! Dar tu mori după mine, îndată! Auzi tu? Mori după mine!”.
Ceaușescu, înfuriat, l-a concediat și l-a trimis acasă cu o mașină. Dar pe drum călugărul i-a spus șoferului: în mașina dumitale e hotărâtă moartea mea. Dacă continuăm drumul, murim amândoi. Eu va trebui să mor, căci așa e hotărât. Dar dumneata trebuie să trăiești, căci ai copii. De aceea eu mă dau jos, iar dumneata întoarce-te acasă ca să scapi. Și călugărul s-a dat jos și s-a dus la mănăstirea de maici Prislopul, judeţul Hunedoara, aleasă de el pentru îngroparea lui.
Acolo au tăbărât pe el niște securiști, care l-au bătut crunt. Mai ales o femeie l-a chinuit crunt. 42 de zile ar fi durat chinurile lui. În zilele din urmă nu i se dădea apă. Era ars de sete, dar i se refuza apa. I-am văzut chipul pe catafalc: era numai răni. Fotografia nu arăta și corpul lui. Era în sutană și nu în hainele preoțești ornate, care poate i se vor fi refuzat.
El se bucură de o considerație enormă. Era mare și înainte de a fi ucis: citea gândurile omului. Dar acum e și mai mare. El i-a spus adevărul lui Ceaușescu, conștient de riscul ce și-l asumă. Putea să evite. Dar nu! El trebui să spună adevărul, atâția îl mințeau, slăvindu-l. Și astfel el a acceptat martiriul când clipa a sosit. Nu a căutat el prilejul, dar când el a sosit pentru moartea lui, el l-a acceptat. De aceea și prin moarte s-a ridicat mai presus de alții. Sunt convins că și alți monahi mari de la noi ar fi acceptat martiriul, mărturisind adevărul. Dar nu li s-a dat prilejul. Dumnezeu nu i-a învrednicit de acest har. Ei n-au provocat prilejul, ar fi fost o sfidare, o lipsă de dreaptă judecată. Și el n-a venit. Dar dacă au avut acest gând – și dacă n-au murit – rămân mari înaintea lui Dumnezeu.
Închin un gând pios marelui călugăr Arsenie Boca, care a prevestit cu precizie moartea marelui tiran Ceaușescu”.
Daniel DIEACONU
