În fiecare zi mă-ntorc în sat
Să-mi văd căsuța singură și tristă,
Dar e pustiu, miroase a mâl uscat
Și oameni văd plângându-se-n batistă!
Din noapte-aceea neagră nemiloasă,
Când tot a fost distrus și înmâlit,
N-a mai rămas întreagă nici o casă
Iar oamenii au sufletu-nnegrit…
E neagră Neagra
Şi oameni-s la fel,
Iar locurile nu mai sunt ce-au fost,
Nu-i fir de iarbă
Şi oamenii se-ntreabă
Dacă viaţa lor mai are rost,
Căci fiecare om are o poveste
Despre coșmarul nopții prin care a trecut.
Să vezi că tot ce aveai azi nu mai este –
E dureros, de nerecunoscut!
În seara aceea neagră și pustie
Când apele au năvălit prin case
S-au pierdut vieți și este atât de trist,
Putea măcar în viaţă să ni-i lase
Să-și plâng-amarul după ce au pierdut.
Cine știa cum era Neagra noastră
Înainte, Doamne, de acea urgie
Se minunează cu inima arsă
Cât de frumoasă era și cât de vie.
Acum… parc-au murit cu toţii,
Nici câinii nu mai latră cum lătrau
Căci apa rece, parcă apa morții
A luat în calea ei tot ce aveau.
Mă doare sufletul și urlă neîncetat
Că unii au pierdut tot ce au avut
Aş vrea să cred că a fost coșmar și a plecat
Însă a luat tot în cale… e adevărat!
Sunt zile-n care cad, mă prăbuşesc
Și iarăși mă ridic, dar cad din nou,
Căci mare e durerea…
În unii oameni mai găsesc
O vorba bună ce-mi redă puterea.
Sunt sigură că Dumnezeu nu lasă
Pe nimeni să se piardă chiar de tot,
Or să-și refacă bieții oameni case
Cu ajutor, cu vise, aşa cum pot.
E uimitor cum chiar după urgie,
O ţară-ntreagă a sărit să ne ajute
Cu ce au putut, din ce aveau,
Să fie pentru noi toți acei cu nevoi multe
Și zilnic vin și aduc cu ei de toate
C-așa i românul… La nevoie se cunoaște!
Că ne-au sărit în ajutor
Și mulțumim și pompierilor din ţară
Că au ajutat mereu de zor
Pe toată lumea care era pe afară…
E neagra Neagra și e supărată
Că-n seara aceea pe-nserat
Cumplita apa întunecată
A luat cu ea tot ce a apucat!
Acum rămâne sa ne mai rugăm
La Bunul Dumnezeu ca să ne dea putere
Să mai refacem ce putem din tot ce a fost…
Și să uitam dacă putem coșmarul vieții prin care am trecut
Nu vrem prea mult că-n suflet e durere
Căci am pierdut atunci… tot ce am avut!
Celor care ne au oferit un adăpost
Și tot ce aveau mai bun în casă
Și sper sa mai avem un rost
Căci Dumnezeu,
El sigur nu ne lasă!
Mariana Antoche, Broşteni, 4 septembrie 2025
