Mi-a fost scris pe pânza frunţii
Un cuvânt în forma crucii
Mi l-a scris în miezul nopţii,
Maica, să nu afle hoţii.
Mi l-a scris apoi pe suflet
Ca să-l port ca pe un cântec
Când voi da de greu şi plânset,
Să îl am ca pe-un descântec
Apoi m-a-nvăţat a-l scrie
Pe suflet şi pe hârtie
Să nu-l uit şi-n veci să-mi fie
Unealtă în pribegie.
L-am fost scris şi pe cămaşă
Pe altiţă şi pe sire
În simbol cusut cu aţă
Să fie-un semn după mine.
În tranşee, prin războaie
L-am cântat de-mbărbătare.
Ori la câmp, prin frig şi ploaie
Îmi rosteam: mai ai răbdare!
E cuvântul maicii mele,
Cuvânt din grai strămoşesc
Grai cum altul nu-i sub stele
Din străbuni îl moştenesc!
Graiul, neamul, straiul, glia,
Cu „pridvorul părintesc”,
Credinţa şi omenia
La urmaşi le dăruiesc.
Tu urmaş, comoara asta,
Păzeşte-o cum poţi mai bine !
Pe când ieşi din lumea asta
S-o ia altul de la tine ,
Mai frumoasă, mai bogată,
Mai curată dacă poţi!
Peste veşnicia toată,
Să te ştie-ai tăi nepoţi!
Scrisă de Lăcrămioara Pop, Tulgheş, la 25.August, 2025
