Undeva, pe malul stâng al Bistricioarei, în satul Poiana comuna Grinţieş e o casă nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. Aici locuieşte nea Vasile Ungureanu, Tomescu (după tată).
A văzut lumina zilei pe 28 ianuarie 1931. S-a căsătorit cu doamna Laura Cruşitu, născută la 16 aprilie 1935 în comuna Tulgheş. Zice bădia că s-ar fi dus, imediat după armată, la un bal organizat în Poiana Veche a Tulgheşului. Erau multe fete şi tare se mai uitau după băieţi. Dânsul a făcut un tur de cămin, a văzut-o pe doamna Laura şi i-a căzut la inimă. S-au căsătorit pe 25 septembrie 1956. Au avut doi copii: Vasile – şofer pe un TIR la o mare firmă din ţară – şi Doina – decedată.
Între 1949 şi 1952 nea Vasile a administrat o moară pe apă ce deservea locuitorii comunei, dar şi pe cei ai comunelor învecinate.
În 1952 a plecat în armată, iar moara a fost naţionalizată. În 1955, când s-a liberat, moara aparţinea de Organizaţia Tulgheş, dar era stricată. I s-a propus să o repare, a făcut-o şi a lucrat un an şi jumătate ca salariat. Apoi moara trece la Organizaţia Economică Piatra Neamţ.
Nu mai reţine din ce an şi nici dacă era UJECOM sau CPADM, dar a primit propunerea de a aduce în zonă cuie, sârmă, fier beton, sticlă, oglinzi etc. Toate erau cu manoperă şi omul se pricepea. Cred că mulţi mai au la geamuri sticlă tăiată de Tomescu. Dar vremurile se schimbă. Au venit evenimentele din 1989 şi multe au picat. Nimeni nu era pregătit şi nu prea ştiau ce v-a urma. Am uitat să zic ce era mai important: nea Vasile umbla îmbrăcat cu suman, căciulă de oaie şi opinci, rareori cu bocanci. Nu era un om necăjit, dimpotrivă. Probabil nu voia să pozeze în “bogătan”, ori îi era frică să nu afle hoţii că are şi el câţiva lei sau pur şi simplu voia să fie el.
După 1989 bădia Vasile, cu puţină şcoală, dar cu multă înţelepciune şi curaj a ascultat unele sfaturi înţelepte. Cineva i-a zis că banii se vor devaloriza şi trebuie investiţi, altfel …
Domnul Vasile, ce avea nişte bănuţi la o bancă, s-a dus la Piatra Neamţ, îmbrăcat în costumul prezentat mai sus. Avea o traistă. Şi-a retras banii, i-a pus în “mapă”, a pus ceva ziare peste şi a pornit spre Topliţa. Acolo aştepta trenul spre Mediaş, Turda unde urma să-şi investească bănuţii. Sta pe o bancă ce se afla pe peron şi aştepta trenul. Era un bar infect aproape, dar nu a îndrăznit să intre deşi îi era foame. La un moment dat a trecut cineva pe lângă el, l-a văzut îmbrăcat aşa, ca un om necăjit, cu o traistă (plină de bani), s-a îndurat şi i-a dat cinci sau zece lei, pe timpul când Bălcescu era cel mai mare având valoarea de 100 lei. Nea Vasile a zis bogdaproste şi s-a bucurat în sinea lui că Dumnezeu i-a dat înţelepciune. A mers la Mediaş de unde a luat sticlă, la Câmpia Turzii unde a găsit cuie, sârmă şi s-a întors la Piatra pentru fier şi ţeavă de la Roman. A început o afacere destul de profitabilă. Profitabilă în sensul că omul îşi asigura traiul decent.
Umbla prin ţară, îmbrăcat aşa cum am spus mai înainte, căutând marfă mai ieftină. Prin Timişoara a găsit un calculator, adus de pe la sârbi, mai ieftin decât cele ce se găseau la noi. N-a stat pe gânduri şi l-a cumpărat. Un cârcotaş l-a întrebat de ce a dat bani pe ceva la care nu se pricepe. I-a replicat că are o noră, are nişte nepoţi şi “vrea să fie în rând cu lumea”.
N-a avut o viaţă uşoară. Între 1947 şi 1949 a dus plute de la Valea Frumoasă (Sângeroasa) la Piatra Neamţ. Acasă avea moara, un gater şi un generator de curent, toate pe apa Bistricioarei. A făcut faţă la toate. Cică ar fi venit cei de pe la gardă, propunându-i să îi dea marfă ceva mai ieftină. I-a refuzat spunându-le că el “e mulţumit cu cât câştigă şi nu vrea să aibă de-a face cu cei de la gardă”. Mai târziu a aflat “traficanţii” erau cei ce îl testau.
Acum merge în fiecare zi de sărbătoare la biserică şi în orice zi îl găseşti dimineaţa pe bicicletă făcând cumpărăturile zilnice. Nu se plânge de necazuri şi zice că Dumnezeu îl va ajuta să ducă mai departe toate câte îi vor fi hărăzite.
Să dea Domnul, nea Vasile, să ajungem vârsta domniei tale, să fim la fel de vrednici fizic şi psihic! Iar matale, de nu prinzi suta, mă supăr!
