SIMPLITATE ȘI BOGĂȚIE SPIRITUALĂ LA BICAZ- CHEI

„Orice  paradis nu poate fi decât o mare simplitate.” (Octavian Paler)

Bicaz Chei este o localitate situată la limita de Vest a județului Neamț, chiar la ieșirea din spectaculosul defileu al Cheilor Bicazului, unde Dumnezeu a făurit un mic colț de Rai și unde oamenii, în marea lor majoritate, trăiesc simplu și frumos, nerenunțând la obiceiurile din străbuni, la tradiții și spiritualitate. Deși „ardelenii” din Chei au un nivel de bunăstare materială mai ridicat, în raport cu alte comunități, ei n-au renunțat la lucrurile simple cu care au fost crescuți, fiind încă ancorați în trecutul nu foarte îndepărtat, respectând cu sfințenie obiceiurile și tradițiile lăsate de părinți și bunici. La Bicaz-Chei, trecutul, cu toată simplitatea și frumusețea lui, se îmbină armonios cu prezentul modern și plin de viață, mergând „la braț” către viitor.

Datorită așezării sale chiar „în creierul munților”, Bicaz-Chei te întâmpină cu niște priveliști spectaculoase, aproape unice în țară, începând cu stâncile roșcate (piatra ce calcar), care își înfig vârfurile în pleura Cerului, dar și apele repezi ale râului Bicaz, care șerpuiește curgând nervos și zgomotos printre pietre și casele oamenilor.

Se poate spune că, printre alte daruri oferite cu generozitate de Dumnezeu, apa Bicazului este esențială, iar oamenii locului au știut acest lucru, transformând-o într-o sursă de venit. Așa s-au născut în această zonă moara de apă și  șteaza.

Conform DEX, la origini, șteaza este o instalație rudimentară amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă țesăturile. Concret, șteaza este un fel de mașină se spălat naturală, tradițională (precum cuva mașinii de spălat), constuită din lemn, în care țesăturile se spală doar cu apă limpede, fără detergenți sau alte substanțe nocive.

Rozalia Pop din Bicaz-Chei, este o femeie vrednică, încă în puterea vârstei, care, deși ar fi putut să-și asigure existența fără prea multă bătaie de cap, a ales să ducă mai departe tradiția de familie a răposatului ei soț. Rozalia Pop locuiește singură într-o casă ce a aparținut familiei soțului ei, chiar pe malul râului Bicaz, construită (așa cum se vede) în 1937. Curtea locuinței este „tăiată” de râul Bicaz, unde se află o astfel de construcție, numită ștează, iar printre pomii fructiferi, pe niște bârne,  se află mai multe covoare la uscat.

Cu un zâmbet ușor reținut și timid, caracteristic omului educat în spiritul credinței și bunului simț, Rozalia Pop vorbește cu emoție despre „afacerea” de care se ocupă și de care este mândră.

Cu ochii ușor umeziți de de nostalgia amintirilor stârnite, Rozalia Pop povestește că șteaza a fost preluată de la răposații socri – Pop Viorel și Pop Anghelina, care, la rândul lor, au preluat șteaza (cu tot cu moară), de la bunici, iar întregul ansamblu (ștează și moară) are o vechime de aproximativ 120 de ani. În anul 2010, ca urmare a unor inundații, șteaza a fost distrusă, însă ea a fost refăcută și întărită, astfel încât ea este funcțională și rezistentă. Totuși, după decesul soțului, din anul 2020, fiind singură, nu a mai putut pune în funcțiune moara, deși este funcțională, rezumându-se doar la spălatul „țoalelor”, așa cum au făcut și socrii și bunicii, de zeci de ani.

Deși are pensie, Rozalia Pop nu a renunțat la această activitate tradițională, pe care o face cu pasiune, spunând că se bucură de fiecare dată când oamenii, chiar și din alte județe, vin la ea să-și lase covoarele la spălat, această activitate ținând-o „în formă”. De altfel, oamenii au început să-și dea seama că spălatul țesăturilor, fără chimicale, detergenți sau alte substanțe nocive, le oferă o durată de viață mai mare, ei venind la ștează, atât vara, cât și iarna.

Dacă la spălătoriile „moderne”, pentru spălatul covoarelor de percep taxe „ la metru pătrat”, la Rozalia Pop… dai cât ai, iar dacă nu ai, nu-i bai. De altfel, din respect față de memoria înaintașilor, casa aflată în curtea unde se află ansamblul (moara și șteaza), a rămas ancorată în timp, cu elementele tradiționale chiar din vremea când a fost construită și parcă bătrânii veghează prin duh și prin cântecul apei, la liniștea și simplitatea de care avem toți nevoie și  la care, la un moment dat, vom ajunge toți – simplitatea fiind cea mai bogată avuție.

Marius Mihai COŞERARIU