Un interviu realizat de profesor Xenia Maria Sârbu, Liceul „Carol I” Bicaz
- Date personale.
Cum vă numiţi?
Stanciu Gh. Traian.
Când şi unde v-aţi născut?
Născut în Piatra-Neamţ, într-o mansardă a liceului de fete, Calistrat Hogaş, în data de 19 decembrie 1941. Mama, Elena, era intendenta liceului, ocupându-se de toate treburile gospodăreşti. Aprovizionare, materiale de curăţenie, alimente pentru hrana muncitorilor de întreţinere. Era şi bucătăreasă. Mansarda unde m-am născut era o locuinţă de serviciu, construită în podul liceului.
- Copilăria
Aţi fost botezat?
Naşii mei au fost profesoara Eugenia Popovici, directoarea liceului şi Panaite Popovici, profesor de geografie la şcoala normală de băieţi. Am fost botezat creştin ortodox de preotul Gh. Verşescu, tatăl Iuliei Hălăucescu.
Unde aţi copilărit?
Până la cinci ani am copilărit în liceul de fete, până în 1946, când acest locaş de învăţământ a fost naţionalizat.
Aţi avut locuinţă?
Casa familiei mele era în comuna Dulceşti din partea bunicii, unde s-a născut era prea departe de Piatra-Neamţ aşa că ne-am mutat la o mătuşă, tot în oraş, o`soră vitregă din partea mamei.
În ce cartier?
În cartierul Borzoghean, într-o casă modestă din lemn şi cărămidă, bine îngrijită. Avea trei camere toate dependinţele – magazie, bucătărie de vară, beci, apă curentă şi o mică curte.
Cu cine vă jucaţi?
Cu sora mea Eugenia, care era mai mare decât mine cu doi ani, şi cu verişorii mei, iar în sens mai larg, ne jucam cu prietenii din cartier, care erau de o seamă cu mine şi cu cei mai mari. Când ne jucam, construiam o ,,gaşcă” bine închegată, cu lideri, sefi etc. Îmi aduc aminte de fraţii Macarie (aveau bicicletă) Adrian Voicu – fiu de medic (avea minge de fotbal), Moga, Petrescu, Blaga, Durican, Buzdugan şi alţii, evrei şi italieni.
Care erau jocurile preferate?
Fotbalul pe care îl jucam pe un teren viran, din afara stadionului, şi uneori pe stradă sau uliţă mai retrasă. Mai mergeam să căutăm de plumb şi cărămizi – în ruinele fostului spital nemţesc (lângă stadion). Din ţevile de plumb topite în cutii de conserve făceam avioane, amulete şi alte semne distinctive.Eu executam desenele, pe cărămizile ce urmau să fie scobite şi apoi umplute cu plumb topit. Formele erau finisate şi le purtam la gât sau în buzunar. Aveam rolul de recunoaştere în ierarhică în grup sau gaşcă. Un alt joc era de-a războiul ne împarţeam în doua tabere rivale, din care una avea puşti din lemn şi cealaltă afeturi din scândură, atacatorii aruncau în duşmani cu grenade (cocoloaşe de hârtie pline cu praf). Toată uliţa se umplea de praf, inclusiv combatanţii şi după ce cădeam la pace plecam la râul Bistriţa pentru a face baie.
Iarna cum vă jucaţi?
Mergeam cu sania, pe derdeluşul Borzogheanului sau cu schiurile facute din doage de butoi, pe aleile dealului Cozla. De multe ori, în vacanţe, cu un număr mai restrâns de prieteni (erau şi fete în grup) colindam culmile oraşului: Bâtca Doamnei, Cozla, Pietricica, Cernegura, căutam urme de gloanţe pe trunchiurile copacilor..
Vă ajutaţi părinţii în treburile gospodăreşti?
Sigur că da. Crăpam lemne, le aşezam, măturam curtea, făceam cumpărături, iar fetele se ocupau de pregătirea hranei. Toţi aveam atribuţii şi misiuni speciale (un fel de diviziune socială a muncii). După ce ne terminam treburile, mătuşa mea, Tanti Ana, făcea bilanţul şi drept răsplată, ne săruta pe frunte şi ne mângâia pe cap spunând: Bravo! Am fost îmbraţişaţi cu dragoste şi blandeţe, fără discriminare, noi nu eram numai verişori de gradul 1, ci devenisem mai mult decât fraţi.
Eraţi o familie numeroasă?
Nu, dar aveam multe rude apropiate din parte bunicii domiciliate în Roman, Bacău, Iaşi şi Botoşani unde adese ori îmi petreceam vacanţele. Până a ne muta de la liceu, familia mea era compusa din: mama, bunica, sora şi subsemnatul. Tatăl meu a murit şi a fost dat dispărut în luptele de la Nicolaevska – lângă Cotul Donului – 18 dec. 1942. Mama fost văduvă de război, iar eu şi sora mea eram orfani de tată. Datorită naşii mele Eugenia Popovici care era şi preşedinta societăţii de Cruce Roşie a oraşului, ne-am bucurat de anumite privilegii cum ar fi: pensia de văduvă, ajutoare sociale costând în alimente şi îmbrăcăminte. Mama a rămas văduvă toată viaţa, dedicându-se, după pensionare, creşterii celor 3 nepoţi din partea surorii mele. După ce am mai crescut, îmi puneam mereu întrebări despre tata şi primeam acelaşi răspuns: ,,Este plecat pe front la război”. Mai târziu am aflat de decesul tatălui meu şi din acel moment am devenit mai timid, mai retras şi interiorizat. Simţeam că nu mai am protecţie în relaţiile sociale. Dacă uneori eram agresat de colegi, nu puteam să-i ameninţ spunând: ,,Lasă că am să-i spun lui tata, să vezi ce o să păţeşti!”;
- Şcoala
Ce studii aveţi?
Grădiniţă, clasele primare şi elementare le-am parcurs la şcoala Nr 4 (Actualul liceu forestier) din Piatra-Neamţ.
Ce dascăl aţi avut?
La grădiniţă am avut pe d-na educatoare Elena Grădinescu (Avea un nume predestinat). La cl. 1-4 mai mulţi învăţatori dar cea mai draguţă a fost d-na Teodorescu. La clasele 5-8 amintesc pe: d-na Groholsky de istorie
-d-nul Gorduz de fizică şi matematică
-d-na Popescu de geografie
-d-na Vulpescu de Chimie
-d-na Lazu de limba română şi rusă
-d-na Conov de desen care m-a îndrumat să mă înscriu la liceul de arte din Iaşi. Pe toţi dascălii mei i-am considerat adevăraţi corifei ai învăţământului, modele de urmat, pentru care le port şi acum respectul deosebit şi un pios omagiu.
Aţi avut colegi de clasă mai apropiaţi?
Da, erau foarte buni la carte.
Puteţi numi pe câţiva ?
Îi amintesc pe Dan Ţinaşcov, Ionel Ciobanu, Victor Berbeliu, Angelica Crăcăoanu, Bivolaru şi Ţăranu, care mai târziu au ajuns medici, ziarişti, reporteri.
Aveţi amintiri mai puţin plăcute din timpul şcolii?
Îmi amintesc în toţi cei patru ani în fiecare dimineaţă paznicul şcolii se posta la intrare şi ne controla dacă aveam la gât punguliţa de camfor. Dupa care ne deschidea forţat gura şi ne turna ulei de ,,ricin”. Îmi era frică şi groază de acest om.
Aţi fost un elev silitor?
Cred că da pentru că mi-a plăcut să învăţ la toate obiectele. Manualele şcolare care se cumpărau de la librărie le-am moştenit de la sora mea şi în fiecare vacanţă de curiozitate îmi citeam lecţiile din acele cărţi. Când începea anul şcolar următor eu eram deja învăţat cu multe informaţii ce urma să le primesc de la dascăli. În fiecare an luam premiul la învăţătură, am fost facut primul în a doua generaţie. Nota maximă era 5 promovarea de la un an la altul 5-8 se făcea prin examene, limba rusă era obligatorie era şi probă de examene.
Aţi avut rezultate deosebite în clasă?
Mi-a plăcut să desenez încă de la gradiniţă, aveam expoziţii personale cu lucrări expuse pe holurile şcolii. Eram finul preferat al naşei mele care avea multe legături şi cunoştinţe cu lumea bună, cu mari personalităţi ai oraşului. Amintesc pe doctorul Ţapov, avocatul Lazaridi, Sidonia Hogaş (fata scriitorului – proferoara de muzică la liceul de fete, generalul Dumitru Coroamă şi alţii. L-am pomenit pe d-nul general Coroamă mai la urmă pentru că am avut ocazia să-l cunosc personal.
Ce puteţi spune despre această familie?
Familia Coroamă avea o casă frumoasă cu o livadă mare cu pomi fructiferi şi multe flori casa era vis-a-vis de gară. După ce d-nul Dumitru a fost arestat fiind acuzat că este legionar, locuinţa lor a fost naţionalizată şi transformata într-un cămin de copii (grădiniţă cu orar prelungit). Mama era bucătăreasă la această grădiniţă. Familia Coroamă, d-na şi fiica Anca, locuiau în aceiaşi locuinţă ocupând un dormitor, o baie, un hol de acces şi bucătărie şi o intrare separtă. Eram în clasa IV-a, mama şi cu naşa mea m-au îndemnat să o ajut pe Anca (era în clasa a II-a) să facă desene mai frumoase. Nu ştiam prea multe, dar ţin minte ca îi făceam corecturi şi chiar desene. D-nul general era deja eliberat din închisoare, era bolnav, paralizat de picioare şi nu putea vorbii. Stătea într-un pat dublu cu baldachine din lemn de nuc, foarte frumos sculptate. Întotdeauna treceam prin dormitorul lui, îl salutam, sărutându-i mâna. Avea părul alb cu chipul unui om suferind, dar cu o privire ageră. Îmi făcea semn cu mâna un gest ce îmi spunea ,,Bun venit!”, casa lor a fost demolată (un mare păcat), fata lor Anca a terminat liceul şi a plecat la studii în Bucureşti, s-a căsătorit şi o chema Dumitroaie, amănunte nu mai ştiu.
V-aţi continuat studiile?
Am fost admis la liceul de muzică şi arte plastice „Octav Blancilă” din Iaşi. Incinta era doarte mare cu multe corpuri de clădiri pentru muzică şi plastică, cămin, sala de concerte. A fost naţionalizată fiind înainte pensiune de fete pe strada Cuza Vodă în spatele teatrului Vasile Alecsandri. În toţi cei cinci ani am fost iniţiaţi în toate domeniile artelor plastice, desen artistic, pictură. Aveam colegi de clasă diferiţi veniţi din toată Moldova dar şi greci veniţi din colonia grecească de la Bod-Braşov. Făceam multă practică după închiderea anului şcolar. Ea dura trei săptămâni timp în care făceam multă documentare şi schiţe, peisaje în diferite oraşe. În primul Iaşul, Suceava, Sibiu, Sighişoara şi Braşov. Primeam note din partea profesorului coordonator care cântăreau foarte mult în obţinerea atestatului. Făceam şi muncă patriotică, de exemplu: amenajarea Lacului Ciric, şoseaua Iaşi-Holboca-Prut. Fetele văruiau atelierele şi sălile de clasă.
Ca elev aţi avut rezultate?
Eram în clasa a XI-a şi am participat la festivalul naţional al şcolilor de artă. Candidaţii (concurenţii) erau din Cluj, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Am fost distins cu un mare premiu. Lucrarea era o acuarelă pe format A3, reprezentând şantierul barajului de la Bicaz. Acest premiu mi-a facilitat admiterea fără examen la facultatea de arte plastice din Iaşi. Pe toată perioada parcursă ca elev şi student am fost bursier.
- Activitatea didactică
În anul 1964, am cerut să fiu repartizat în învăţământ pe catedra desen-caligrafie, sc. gen. la Tarcău şi casa Pionierilor din Bicaz.
Care a fost motivul?
Am vrut să fiu cât mai aproape de muntele Ceahlău, de lacul dintre munţi. Apoi am fost titularizat la şcoala generală Mărceni pentru a preda desenul la clasele experimentale I-IV, la clasele gimnaziale şi la liceul Bicaz.
Cum v-aţi considerat c profesor?
Eram apropiat de elevi, exigent, dar şi blând, eram pregătit ca şi viitor cadru didactic cu multe discipline teoretice cum ar fi: Logica, Filozofia, Pshiologia, Astrologia, Metodica predării şi comportamentul social (facultativ). Mulţi elevi, au devenit discipoli, buni cunoscători şi consumatori de artă, arhitecţi, desenatori, tehnici, artişti plastici.
- Căsătorie-familie
Când v-aţi căsătorit?
În anul 1967 nunta a avut loc în satul Brateş – com. Tarcău. S-au respectat toate tradiţiile şi obiceiurile specifice acestui eveniment. Naşii, preoţi invitaţi de seamă, localnici etc.
Aveţi copii?
Doi băieţi Ovidiu şi Cezar. Ambii au absolvit academiile de arte din Bucureşti şi respectiv Iaşi.
Aveţi nepoţi?
Da. Cinci nepoţi două fete şi trei băieţi de la ambii fii. Toţi au fost botezaţi ortodox şi sunt sănătoşi şi deştepţi şi buni la învăţătură. Dupa 32 de ani de căsnicie au divorţat. Nu vreau să comentez motivele.
- Îmbrăcămintea
Cum vă îmbrăcaţi?
Cu haine obişnuite cu bun gust, niciodată excentric. De sărbători, la Paşte şi Crăciun, aveam haine noi. Mergeam la biserică, mă spovedeam şi mă împărtăşeam. Mesele de sărbători erau tradiţionale specifice fiecărui eveniment. Masa era îndestulată.
VII. Timp liber
Cum vă petreceaţi timpul liber?
Hoinăream, mergeam la film, teatru, plimbări în parc, multe drumeţii cu bicicleta. Uneori parcurgeam distanţe mari.
Vă amintiţi de vreun haiduc?
Am cunoscut un bărbat care locuia în pădure, era paznicul casei de apă. Avea arme de vânătoare, încălţat cu cizme. Se dădea haiduc şi de câte ori ne întâlneam, îmi povestea despre isprăvile renumitului COROI. Ne învăţa să recunoaştem şi să culegem ciupercile comestibile, cum să ne construim un adăpost etc. Îl chema Cernahoski.
VIII.Armata
Aţi făcut armata? Da, la termen redus. La UM 01421 de Copou Iaşi la arma infanteriei cercetare şi desant. în timpul studenţiei am făcut paraşutism şi planorism.
- Activitate extradidactică
Am fost comandant-instructor de unitate la şcoala Mărceni. Eram membru de consiliu naţional al organizaţiei Pionierilor CNOP, ca reprezentant al judeţului la secţia PTAP şi sport-turism. Am participat la două acţiuni declanşate la nivel republican care se numeau:
-FLOAREA PRIETENEI – expediţie ce avea ca scop comemorarea eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial – pe traseul Rădăuţi-Bucureşti 1977.
-ASALTUL CARPAŢILOR – activităţi de reamenajare şi marcare a traseelor turistice montane. Toate erau realizate de pionieri cl. V-VIII. Muntele Ceahlău a avut prioritate.
Ce hobby aveţi?
Fotografia artistică, teatru, muzică uşoară şi în mod special muzica clasică.
- Viaţa actuală
Ce părere aveţi despre învăţământul actual?
Este total diferit de cel trecut. A evoluat prin metode noi, informaţii noi pe calculatoare. A dispărut respectul şi bunul simţ al elevilor faţă de dascăli şi multe altele.
Când era mai bine? Înainte de revoluţie sau acum?
Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot! (M. Eminescu). Sunt uşor nostalgic şi nu privesc înapoi cu mânie. Pe vremea lui Ceauşescu, chiar dacă erau multe restricţii (alimente, gaz, curent electric, libertatea de exprimre) existau locuri de muncă asigurate locuite de stat confort minim de existenţă, fabrici, uzine conbinate de înaltă tehnicitate, o industrie extractivă, eficientă etc. Astazi nu mai există! Totul s-a vândut, unele au fost lăsate în izbelişte sau demolate. După revoluţie au apărut eroi de catifea lansând sloganuri ,,Noi de aicea nu plecăm!”, nu ne vindem ţara! Au reapărut partidele istorice, dar şi altele fantomă. Mulţi falşi revoluţionari, impostori, au primit recompense băneşti, funciare, case şi apartamente. Au apărut acele temple ale foamei, oamenii au devenit mai săraci, flămânzi şi neajutoraţi. Toţi candidaţii în preajma alegerilor au promis marea cu sarea, folosind un limbaj de lemn, agramat şi plin de fariseism. În cei 25 de ani de la revoluţie, am ajuns pe ultimul loc în Europa din toate punctele de vedere. Nu fac şi nu voi face politică, sunt un apolitic convins, nu mai am încredere în nimeni decât în Dumnezeu, îngerul meu păzitor, şi respect cu stricteţe cele 10 porunci. Am ieşit la pensie înainte de termen, am slujit învăţământul 38 de ani fără întrerupere. Sunt sănătos şi cu pensia modestă pe care o am duc o viaţa modestă şi demnă.
