Un loc binecuvântat de Dumnezeu este Ținutul Neamțului, zonă care este plină de surprize și resurse, încă neexplorate. În ultimii ani, pe plaiurile noastre natale, s-au ridicat și au evoluat remarcabil, o serie de tineri frumoși fizic şi sufletește. Noua şi talentata generație a îmbrățișat cu drag etnografia, tradițiile și cântecul popular, lucruri extrem de importante în promovarea valorilor noastre spirituale.
În comuna Ştefan cel Mare, sub stânca Șerbeștilor, se năștea la 07/06/2000, o tânără interpretă care si-a făcut deja un nume în muzica populară nemțeană. Se numește Sorana Mihaela Dascălu și încă de timpuriu a avut înclinație către muzică și artă. În perioada copilăriei, plaiurile Șerbeștilor au răsunat de cântecele cântate atât de măiastru de micuța artistă.
Continuă cu studiatul, urmând cu succes, deosebit interes si plăcere, Liceul de Arte „Victor Brauner” din localitatea Piatra Neamț. Aici se face cunoscută prin voce si un talent artistic ieșit din comun, dar și prin dorința de a asimila cat mai multe informații din domeniul muzicii si culturii noastre tradiționale!
Sprijinită de familie dar și de profesorii din liceu, tânăra urmează mai departe cursurile superioare ale Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, pe care o absolvă în anul 2021. A fost nelipsită de la spectacolele studențești unde și-a prezentat cu onoare, costumul popular și repertoriul de cântece reprezentativ. Tot aici, urmează două Mastere profesionale, unul în domeniul ,,Muzicologie” și unul în domeniul ,,Dirijat Cor”, mastere care-i desăvârșesc pregătirea pedagogico-muzicală. În prezent este profesor de Educație Muzicală la câteva școli din județ, unde pregătește tineri talentați pentru cariera muzicală.
Profesorul si solista de muzică populară Sorana Mihaela Dascălu, face parte din tinerii artiști care dau o nouă viață cântecului nemțean și care pregătesc la rândul lor noua pepinieră a folclorului zonei noastre etnofolclorice. Ei trebuie ajutați și promovați, în activitatea nobilă de promovare a valorilor culturii noastre tradiționale.
Ghiţă DANDU