Misiune grea, dar nu imposibilă. Fratele mai mic trebuie să scrie despre cel mai mare. Invers este mult mai ușor și posibil. Trebuie să fiu foarte atent la cele relatate, să nu greșesc nimic. Altfel, domnul profesor m-ar fi putea pedepsi. Apropo, când era vorba de pedepsit elevii nu făcea nicio deosebire. Toți eram tratați la fel, așa, ca să se știe.
Revenind la tema actuală, viitorul profesor s-a născut în noiembrie 1937, într-o familie numeroasă, cu 8 copii (6 frați și 2 surori), familie normală pentru acele timpuri.
Ciclul primar și cel gimnazial au fost parcurse în localitatea natală, fiind apoi adus de mama (care era foarte principială în privința educației copiilor) de la stâna din Frasin și dus direct la Școala Normală din Piatra Neamț.
Devenind învățător a fost repartizat la Prăjești-Bacău(era în Regiunea Bacău), Secu-Bicaz și apoi Grințieș. Între timp a absolvit cursurile Institutului Pedagogic de 3 ani Bacău, specializarea geografie.
Meseria de profesor de geografie a practicat-o pe tot parcursul vieții, în localitatea natală Grințieș. A devenit professor de prestigiu în domeniu, fiind apreciat de elevi, colegi și consăteni. Avea temeinice cunoștințe în sfera geografică pe care le împărtășea cu drag elevilor Școlii Grințieș și nu numai. Și-a completat studiile, urmând cursurile Facultății de Geografie din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca.
În lunga sa activitate didactică s-a preocupat permanent spre a le insufla copiilor dragostea față de minunata natură în care trăim, vizite, excursii, drumeții.
Este renumit faptul că există concetățeni care recunosc faptul că dacă nu era profesorul Panțiru nu ajungeau niciodată pe Masivul Ceahlău. Așa au fost doar o dată și atunci cu profesorul Panțiru. Anual programa chiar și câte două drumeții (în octombrie și mai-iunie) pe Ceahlău. Pe atunci mijloacele de transport erau doar propriile picioare. Se pleca din centrul comunei peste Arșița Ungurenilor, pe la Scaune, urmând coborârea în Durău cu o staționare la cabana lui Băltog, singura pe atunci. Se urca pe munte, cu un popas de o noapte, la Cabana Dochia și retur. Sunt de neuitat atât focurile de tabără din vârful muntelui, cât și nopțile scurte, mai mult nedormite, de la cabană.
A avut o acerbă competiție în expedițiile „Cutezătorii” cu trofeul Busola de Aur, constând în completarea unui jurnal pe timp de 5-6 zile în munții noștri (Făgăraș, Apuseni, Cheile Nerei, Munții Rodnei…), volumul rucsacului fiecărui participant fiind extrem de voluminos (cort, haine de schimb, hrană, ceaunul pentru mămăligă, instrumente muzicale etc.). A organizat și vestitele excursii în țară, de o săptămână, cu participarea elevilor, cadrelor didactice și a părinților.
A avut ambiția și a reușit să creeze un muzeu cu produse etnografice specifice zonei, într-o casă veche din centrul comunei. Febra retrocedărilor i-a prins și pe urmașii proprietarilor casei care au considerat că e mai rentabil un birt decât un muzeu. Valoroasele exponate s-au pierdut odată cu trecerea timpului.
Tot la activități extracurriculare, cum le numim astăzi, a avut și funcția de director de cămin, realizând rulări de fime, hore, serate, baluri, comuna fiind neelectrificată la acea dată.
Profesional, a trecut prin toate furcile caudine ale gradelor didactice în specialitate, a condus, pe două rânduri, destinele Școlii din Grințieș, fiind o persoană activă în domeniu.
A realizat o carte, o monografie a locurilor, sugestiv intitulată „Grințieș, Munte Rotat”, în 1996. O carte bine documentată, căutată intens de iubitorii zonei, pentru că în ea se găsesc etalate aspecte documentate ale așezării (caracterizare geologică, relief, climă, hidrografie, vegetație, fauna, soluri, populație, economie).
Căsătorit, având doi copii, care, la rândul lor și-au întemeiat familii, fiecare la casele lor, fata, urmându-i exemplul în cariera didactică.
După pensionare, profesorul Constantin Panțiru s-a retras din viața activă și nu după mult timp a decedat, lăsând în urmă multă, multă supărare.
Drept urmare, datorită întregii sale activități, Consiliul Local al Comunei Grințieș a hotărât ca școala căreia profesorul Constantin Panțiru i-a dedicat întreaga carieră didactică să-i poarte numele.
Respectele noastre, Domnule Profesor!
Mihai PANŢIRU
