- Un articol a regretatului Mihai Bulai, publcat în 2013
Există oameni care prin capacităţile lor creatoare şi munca pasionată, pătrunsă de un cald patriotism, se înscriu în rândul personalităţilor remarcabile ale neamului romanesc. A reliefa marile lor virtuţi este o datorie, un mod de a ne manifesta recunoştinţa.
Unul dintre aceşti fii de seamă ai meleagurilor noastre este şi inginerul Vasile D. Matasă, care punându-şi talentul şi inteligenţa lui creatoare în slujba ţării, – realizează în domeniul siderurgiei – perfecţionări tehnologice şi invenţii de înalt randament, unicat pe plan mondial, contribuind la promovarea progresului tehnico-industrial şi afirmarea peste hotare a capacităţilor creatoare ale poporului român. Originalul creator s-a născut la 1 iulie 1929 în comuna Ceahlău, satul Răpciune, fiind unul dintrei cei 4 copii ai familiei lui Dumitru şi Mariei Matasă. Tatăl său, participant la ambele războaie mondiale, decorat cu medalia “BĂRBĂŢIE ŞI CREDINŢĂ” pentru fapte de arme pe câmpurile de luptă ale Mărăşeştilor, a fost antreprenor de drumuri şi poduri şi primar al comunei Hangu şi Ceahlau (după anul 1926, când s-a constituit comuna Ceahlău), în mai multe legislaturi
Mama sa, fire sensibilă, cunoscătoare de limbi străine, a fost 8 ani directoarea Dispensarului de copii din comuna Hangu. Ambii părinţi erau oameni deosebiţi, cu vederi progresiste, care îmbrăţişau cu căldura cauzele drepte. Copilăria şi-a petrecut-o pe meleagurile natale. Aici termină şi cursul primar (1940). A fost un elev silitor şi talentat la învaţatură.
In anii grei ai războiului, se înscrie, la vârsta de numai 14 ani, voluntar în Armata Română. A fost repartizat la spitalul militar de zonă interioară nr. 400, secretar la serviciul aprovizionarii. Activ şi comopetent, primeste la sfârşitul războiului, după aproape 2 ani, o caracterizare dintre cele mai elogioase. Simţindu-se atras de ştiinţele exacte, a absolvit cursurile Liceului industrial Roman (1950), după care intră în serviciu la Institutul de Proiectare Tehnologică pentru laminoare, Bucuresti, funcţionând neîntrerupt 44 de ani cu rezultate excelente.
Muncind fără preget, face la seral în Bucureşti Facultatea de matematică, apoi Facultatea de mecanică, luând licenţele în 1954, respectiv în 1960. A fost nevoit să facă studiile superioare la seral datorită discriminării la care erau supuşi fiii de aşa-zişi chiaburi, părinţii săi fiind persecutaţi politic şi împovăraţi cu mari cote, deşi nu erau producători agricoli. In fond, erau forme diabolice de exterminare a exponenţilor fostelor partide. In acest context, din motive lesne de înţeles, elevul Matasă Vasile, lucrează efectiv în toate vacanţele ca zilier pe şantiere. În serviciu, mobilizându-se exemplar, face dovada unor mari şi înalte calităţi: harnicie, corectitudine, cinste şi spirit de solicitudine, -atribute care l-au făcut repede remarcat în sânul colectivului de muncă. Dar ceea ce îl individualizează erau disonibilităţile pentru creaţie şi dorinţa acerbă (ardentă) de a găsi noi soluţii tehnologice, în care scop se orientează spre instalaţiile de ridicat, care i se păreau prea masive şi cu randamente scăzute. După ani de căutări şi experimentări, imaginează şi realizează tipuri de poduri rulante pentru laminoare la parametri superiori sistemelor de uz pe plan mondial, caracterizate prin supleţe, mobilitate şi eficienţă.
Seria marilor realizări începe în 1963 „când anunţă noutatea tehnică denumită “pod rulant cu magneţi ridicători” brevetată în ţară cu (brevet nr. 55868) şi peste hotare. Macheta expusă la expoziţiile internaţionale de la Koln şi Viena, fiind medaliată cu bronz şi respectiv argint de către jurii. Invenţia a fost aplicată la Combinatul Siderurgic Galaţi, apoi generalizată, cuamtumul economiilor realizate fiind foarte ridicat.
In anul 1966 a prezentat o nouă invenţie intitulată “Cabina pentru pod rulant”, brevet nr. 554075, brevet nou, modelul fiind cu 60% mai uşor decât sistemul clasic, fiind aplicabilă în toate ramurile economiei naţionale, unde sunt utilizate instalaţii de ridicat. Generalizarea ei a condus la importante economii de fonduri.
In anul 1973 a realizat o invenţie de mare rezonanţă în ţară şi peste hotare numita ”POD RULANT CU BRAŢE” obţinând certificatul de inventator cu nr. 91048/1973. Noua soluţie era aşa de neaşteptată ”de revoluţionară” încât până la proba de foc a verificărilor, a fost privită cu sceptimism de către unii specialişti, vădind încă o dată ca ideile ştiinţifice noi îşi croiesc drum mai anevoie datorită dogmatismului şi a gândirii tributare experienţei şi a salturilor calitative. Nouatea a fost aplicată cu succes la Combinatul SIDERURGIC TÂRGOVIŞTE, apoi la toate laminoarele din ţară cu un cuantum ridicat în economiile realizate. Invenţia a fost brevetată în ţări industrializate ca Anglia (brevet nr. 1470229), Japonia (brevet nr. 1042500), America (brevet nr. 3971478) şi de subliniat ca brevetul SUA a fost medaliat cu AUR – distincţie foarte rară. Autorul a trebuit să doneze statului invenţiile sale, fără niciun fel de pretenţii. In urma acestor realizări de răsunet i se confera Ordinul Muncii clasa I şi devine o autoritate absolută în domeniul INSTALAŢIILOR DE RIDICAT, fiind prin decizie singura persoană autorizată a adopta tehnologiile în acest domeniu. Inginerul proiectant principal, inventatorul de marcă şi omul care a făcut mult pentru ţara noastră, este la pensie din 1992 şi locuieşte în Bucureşti.
Este bucuros că cei doi copii ai săi, un băiat şi o fată, i-au călcat pe urme, făcându-se ingineri mecanici. Vine adesea în Ceahlău la casa moştenită de la părinţi. A rămas acelaşi dintotdeauna – modest, politicos, îndatoritor.
Mihai Bulai
