Într-o zi de vineri, am pornit cu emoție spre tabăra Arted, organizată stațiune Durău. Zilele petrecute aici au fost pline de aventură și descoperiri fascinante. Am urcat până la cabană, unde ne-am bucurat de aerul curat de munte și de peisajele spectaculoase. Una dintre cele mai interesante experiențe a fost faptul că am avut ocazia să ținem în mâini șopârle și să observăm de aproape diverse specii de păsări și alte animale. Oameni pasionați de natură ne-au oferit informații valoroase despre viețuitoarele din zonă, iar toate aceste activități ne-au ajutat să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru. A fost o experiență de neuitat și sperăm din suflet să revenim cât mai curând.
Iliuța Mihai, clasa a V-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Încă din prima zi am simțit că această experiență avea să fie una specială. Am aflat povești despre animale, despre modul în care putem diferenția păsările din zona noastră și, arătându-ne poze cu acestea, am reușit să învățăm lucruri despre viețuitoarele din Ceahlău.
La o activitate am învățat că toamna are cele mai multe culori. Ne-am împărțit în echipe și am primit câte un șablon plin de culori pentru fiecare echipă și a trebuit să găsim câte un elegant din natura pentru fiecare culoare.
A doua zi a fost și mai uluitoare. Am luat micul dejun, iar apoi am urcat pe Ceahlău până la cabana Fântânele. A fost destul de greu să urcăm, dar ambiția și faptul că am fost alături de colegii mei m-au ajutat. Drumul a fost frumos, am descoperit ciuperci și am simțit aerul curat al naturii. Când am ajuns la destinație, am admirat peisajul înduioșător, făcând poze și văzând șopârle de munte. A doua activitate în acea zi a fost să mergem la piscină. Când am auzit de asta, durerea de picioare din cauza drumeției a dispărut complet. Ultima activitate din ziua aceea a fost să ne uităm la un film. Am fost foarte fascinați și ne-a ținut în suspans.
Moldovanu Roxana, clasa a VIII-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Odată ajunși la destinație, ghidul nostru ne-a întâmpinat și ne-a ajutat cu cazarea. Ghidul ne-a explicat ce vom face și ne-a condus într-o pădure din apropierea cazării, unde am construit împreună un schelet de foc și un adăpost folosind materiale din natură. La final, ne-a felicitat pentru munca depusă, iar apoi am plecat într-o scurtă plimbare. La capătul traseului am descoperit o cruce mare, unde ghidul ne-a dat un șablon cu multe culori și ne-a provocat să căutăm obiecte din natură care să corespundă culorilor respective. Seara, am participat la o prezentare interesantă despre animale; am văzut specii fascinante și am învățat lucruri noi despre ele. Ziua s-a încheiat cu o petrecere unde am dansat și ne-am distrat împreună, după care ne-am retras în camere pentru odihnă. A doua zi, am urcat pe muntele Ceahlău, o experiență minunată care ne-a pus la încercare rezistența, dar ne-a oferit priveliști spectaculoase. La întoarcere, ne-am odihnit și am rămas cu amintiri frumoase dintr-o tabără plină de aventuri și învățături.
Pascu Maria, clasa a III-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Tabăra „Rangerii juniori” m-a învățat că fiecare dintre noi are un rol de jucat în protejarea naturii. Am învățat să nu las niciodată gunoaie în urmă, să respect animalele și să admir frumusețea muntelui fără să-l rănesc. Adevărata bogăție nu stă în lucruri materiale, ci în amintirile și pe care le iei cu tine și în faptele bune pe care le faci.
Covasna Andreea, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
În tabără, cel mai mult mi-a plăcut că am legat prietenii cu copii din altă școală. Împreună am participat la ateliere de orientare, am construit adăposturi din crengi și am învățat câteva metode de supraviețuire în natură. A fost distractiv să vedem cât de mult putem face împreună. Ne-am simțit ca niște mici eroi ai naturii.
Roșu Francesca, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
În fiecare zi, rangerii parcului ne-au învățat că natura nu este un simplu decor exterior, ci o lume cu legile ei proprii care trebuie respectate. Este o lume tainică fără de care omul nu poate supraviețui. În zilele noastre, echilibrul dintre om și mediul înconjurător a devenit fragil și de aceea trebuie să cunoaștem, să respectăm și să-i învățăm și pe alții regulile de comportament în natură. Am învățat că nu există gest prea mic când vine vorba de protecția mediului.
Scripcaru Sofia, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Pîntea George, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Tabăra ArtEd din Durău a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Excursia pe care am făcut-o pe muntele Ceahlău mi-a plăcut foarte mult pentru că am înțeles de ce natura este ,,casa” noastră. Ea ne oferă hrană, oxigen, apă, adăpost, iar noi avem datoria de a o respecta, de a o proteja și de a învăța de la ea.
Nistor Antonia, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Mă bucur că am fost aici. Am învățat multe și mi-am dat seama că natura are nevoie de ajutorul nostru. Promit să nu uit ce am învățat și să am grijă de mediul înconjurător.
Gotu Cristian, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz