LA MÂNĂSTIRE
de Lucian Blaga
La mânăstire vine-o babă.
Zice:
“Stareț purtător de bolți cereşti,
să faci o rugăciune
de ieșirea sufletului din trup.”
„Pentru cine?”
„Pentru mine.”
Luna – s-a coborât pe-o biblie
și de pe file
privește înapoi la chipul ei spre cer.
Cu miros de ger în lună vine un bătrân.
Îi sunt obrajii zdrențuiți
Întocmai ca un prapur vechi:
„Părinte bun, ți-aduc o pâine și un strop
de vin, ca să se roage la altar blândețea ta.”
„Pentru cine?”
„Pentru turma de oițe.”
Într-un târziu o fată. Stele care cad
sau poate-un vânt de toamnă-ar ști să spună
c-a fost frumoasă fată mai demult.
Zice:
„Să ții o liturghie, stareț sfânt.”
„Pentru cine?”
„Pentru – gândul meu.”
Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.
FOTO: PETRU ARSINTE
