Știați că… arborii pot comunica între ei? Poate că sună imposibil, dar nu numai oamenii, animalele și insectele pot comunica, ci şi alte forme de viaţă sunt înzestrate cu capacitatea de a găsi modalităţi de legătură și conexiune. Astfel, arborii au capacitatea de a transmite unii altora informații și substanțe active, de a se influența și coordona. Este concluzia unui proiect de cercetare de peste 30 de ani întreprins de profesoara de ecologie Suzanne Simard. Aceasta susține că, prin rădăcinile lor, arborii dezvoltă o rețea socială complexă prin care comunică cu arborii din aceeași specie și din alte specii. Suzanne Simard, ecolog specializat în păduri în cadrul Universității din Columbia Britanică, Canada, studiază un tip de ciuperci care formează rețele subterane între copacii din pădurile nord-americane. În această rețea fungică micorizală (simbioza de tip micorizal este o asociere între o ciupercă și rădăcinile unei plante), copacii mari și bătrâni sunt un fel de centre (arbori mamă) și joacă un rol cheie în susținerea altor copaci din pădure, în special a vlăstarelor lor.
În cadrul unui experiment publicat în anul 1997 în revista „Nature”, Simard a folosit radioizotopi pentru a urmări felul în care carbonul, azotul și apa se deplasau între un brad Douglas și o specie de mesteacăn (Betula papyrifera), ambele specii fiind native în pădurile din Colombia Britanică.Când cercetătoarea a umbrit unul dintre copaci, zaharurile pe bază de carbon s-au „scurs” în el de la celălalt copac. Așadar, mai degrabă decât să concureze pentru resurse, cei doi copaci au folosit rețelele fungice pentru a împărți resursele, a explicat Simard. Într-un alt studiu, Simard a arătat că fiecare copac dintr-o pădure cu suprafața de 900 de metri pătrați era conectat la alt copac; în total, aproximativ 250 – 300 de copaci erau conectați doar în acea porțiune de pădure.Oamenii de știință au obținut și indicii care arată că arborii folosesc rețele fungice pentru a-și avertiza vecinii în legătură cu atacurile iminente ale dăunătorilor.
„Când copacii sunt atacați, ei își întăresc sistemul de apărare, reglându-l pentru a produce enzime de apărare. De asemenea, cercetarea sugerează că arborii trimit semnale chimice către vecinii lor prin rețelele lor micorizale, iar aceștia din urmă detectează apoi aceste semnale și își reglează propriile gene de apărare”, a spus Simard. Într-un alt experiment Suzanne Simard a plantat într-o pădure canadiană 240 de cireși, brazi și tuia și a injectat un gaz radioactiv în cireș și dioxid de carbon stabil în brad. Ulterior, cu ajutorul unui aparat Geiger, a înregistrat sunetele emise și a constatat că bradul și cireșul comunicau între ei și că, mai mult, împărtășeau carbon între ei.
Un pădurar german pe nume Peter Wohlleben spune că copacii sunt mult mai inteligenți decât ar putea să se gândească silvicultorii. Într-un interviu pe care l-a dat despre cartea sa ,,Viața secretă a copacilor”, el sugerează faptul că arborii sunt ființe sociale. El a menționat, de asemenea, ca arborii nu sunt exact ca oamenii sau alte animale atunci cand vine vorba de supraviețuire. Copacii lucrează împreună ca și comunitate și chiar depind unul de celălalt când vine vorba de obținerea de hrană și lumină solara suficientă pentru a continua să crească. Întrucât întreaga pădure este o rețea uriașă de conectivitate, comunicarea intre arbori este modul lor de a-și asigura supraviețuirea întregii rețele, nu doar a lor înșiși.
Tabloul rezultat în urma unor astfel de cercetări e uimitor. Pădurea apare așadar ca un întreg unitar și nu ca o scenă de război în care arborii luptă pentru supraviețuirea proprie și pentru obținerea resurselor de apă, nutrienți și carbon, ci ca un întreg unitar simbiotic, coordonat prin comunicare.
(Suzanne Simard “Finding the Mother Tree”; Peter Wohlleben “Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse”).
Adrian CATRINOIU
