joi, noiembrie 21
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Ne aflăm la poalele Măgurii, satul Bradu, comuna Grințieș, locul în care un copilaș zburdalnic creștea ascultând melodii populare împreună cu bunicul său. Anii au trecut, iar el într-o bună zi a mers la o petrecere în sat unde se cânta muzică populară și ușoară. La un moment dat Emanuel Arsinte a început să mânuiască cu dibăcie acordeonul. Fascinat întru totul, Andrei Daniel Hulpașu, protagonistul acestui articol, a înțeles imediat că aceasta va fi pasiunea lui. Familia i-a fost alături mereu ajutându-l să-și îndeplinească acest vis, susținându-l necondiționat. Deseori, mergea la liceanul Emanuel Arsinte și asimila ca un burete orice sfat primea, iar zi de zi exersa învățând cu sârg și determinare.

La îndemnul lui Emi, a început studiile la Liceul de artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, la clasa profesorului Sidor Rusu, muzică instrumentală – acordeon. Andrei își amintește cu bucurie că timp de un an de zile a învățat notele și s-a familiarizat cu acordeonul devenind cei mai buni prieteni.

Roadele nu au întârziat să apară, iar orele petrecute în compania noului amic l-au ajutat să participe la multe concursuri și să câștige numeroase premii:

-22 iunie 2023/ Olimpiada națională de arte vizuale, arhitectură și istoria artelor, secțiunea acordeon premiul al III-lea;

-24 aprilie 2023/ Festivalul Internațional de Folclor „Constantin Brăiloiu” premiul I;

-Aprilie 2022/ Concursul national „Primăvara artelor” – premiul II;

-2022/ Concursul Internațional de interpretare instrumentală „Aulodia”/ mențiune;

-2022/ Concursul național de interpretare a muzicii românești „Sigismund Tudoriță”/ premiul II.

-Iulie 2021/ Festivalul „Staruri Moldovene”, premiul II;

-2023/ a participat la Festivalul Haiducilor și la Festivalul Oierilor de la Grințieș, bucurând publicul cu o interpretare deosebită și vivace.

 

Andrei își dorește să meargă la „Conservator”, să învețe cât mai mult din tainele acestui instrument întrucât este pasiunea lui, iar viitorul fără acesta nu și-l poate închipui. Timpul liber, pe care cu greu îl are, și-l petrece ajutând în gospodărie, bucurându-se că este alături de cei dragi, sau merge la pescuit, dar cel mai des ascultă muzică de calitate, muzică veche populară și exersează cel puțin 3-4 ore zilnic la acordeon.

De curând face parte dintr-o formație, „Strâmbenii” de la Bicazul Ardelean, sperând că va reuși să rotunjească bugetul propriu, dar mai cu seamă „să fure” meserie. Acest an este un an plin de studiu deoarece se pregătește pentru examenul maturității ca mai apoi atenția să se îndrepte spre „Conservator”. Deși uneori nivelul de stress este ridicat, nu a existat nicio clipă de deznădejde pentru alegerea pe care a făcut-o și nu-și imaginează viața fără acordeon și fără muzica populară.

Cu siguranță vom mai auzi de acest talent al Grințieșului, iar ambiția și perseverența, împletite cu talentul său, îl vor călăuzi pe cele mai înalte piscuri ale muzicii populare.

Roxana GABOR-TĂNASE

Share.

Leave A Reply